ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECŢIA TEHNICA
SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE
RAPORT
privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii
Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea si echiparea infrastructurii educationale prescolare la Grădinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii, iniţiat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, supune atenţiei următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului local nr.29/2019, s-a aprobat proiectul “Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417 și a cheltuielilor aferente în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție, cu modificările și completările ulterioare.
În data de 22.11.2019 s-a semnat Contractul de finanțare nr.4917 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și unitatea administrativ-teritorială municipiul Deva în calitate de beneficiar al finanțării pentru finanțarea acestui proiect.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4, Obiectiv specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.
Prin Hotărârea Consiliului local nr.145/2021, au fost aprobați indicatorii tehnico economici - faza PT pentru investitia “Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Gradinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Instrucțiunea nr.207/31.10.2023 a Autorității de Management Programul Operațional Regional 2014-2020, au fost stabilite acțiunile AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020, pentru proiectele care au fost incluse în Lista proiectelor nefinalizate respectiv Lista proiectelor etapizate.
În cadrul procesului de implementare a proiectului și în conformitate cu clauzele contractuale au fost încheiate toate contractele de achiziție, inclusiv contractul de lucrări înregistrat cu nr. 7303/21.01.2022, având ca obiect executarea lucrărilor pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea si echiparea infrastructurii educationale prețcolare la Grădinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417.
Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat începând cu data de 15.02.2022, perioada de execuție fiind de 12 luni, prelungită ulterior, la solicitarea executantului pentru o perioadă de 20 luni, motivat de dificultățile întâmpinate în aprovizionarea cu materiale și echipamente din cauza crizelor apărute la nivel european, respectiv Criza economică post-COVID 19, Criza energiei și Criza datorată conflictului militar din Ucraina, care au afectat piața construcțiilor din întreaga Uniune Europeană, având în vedere și că Ucraina este principalul furnizor și producător de oțel și materie primă pentru piața europeană a construcțiilor, precum și de dificultățile întâmpinate în angajarea și menținerea personalului calificat pentru anumite categorii de specialități, în domeniul construcțiilor.
Având în vedere aceste aspecte, constructorul nu a finalizat lucrările în perioada contractată, la această dată lucrările fiind realizate în proporție de 43%.
Luând în considerare faptul că s-au făcut toate demersurile necesare în vederea implementării proiectului, dar finalizarea acestuia nu se va realiza până la 31.12.2023, este necesară adoptarea unei hotărâri privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Gradinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii.
Valoarea estimată, la data prezentei, necesară finalizării integrale a proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Gradinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417, până la data de 31.12.2024 este în cuantum de 4.698.242,52 lei cu TVA, și se va introduce în bugetul general al municipiului Deva pe anul 2024.
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“b” și ”d”, alin.4 lit.”a”, alin.7 lit.”a” și ”k, alin.14, art.139 alin.3 lit.”a” și ale art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local, proiectul de hotărâre privind aprobare a noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea si echiparea infrastructurii educationale prescolare la Gradinița cu program normal nr.2, Deva, Al. Salcâmilor”, cod SMIS 125417, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii.
Direcţia economică | Direcţia juridică și administrație publică locală | Direcţia Tehnica | |||
Director Executiv | Director Executiv | Director executiv | |||
Claudia Maria STOICA | Oana MURA | Manuela STANCIU | |||
|
|
| |||
| Serviciul Programe Dezvoltare | Biroul Programe Dezvoltare |
| ||
| Sef serviciu | Sef birou |
| ||
| Mariana CODRIN | Claudia PATRU |
| ||
|
|
|
| ||
| Manager proiect | Manager financiar proiect |
| ||
| Isabela DUD | Mădălina JORZA |
| ||