ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pe teren, începând cu anul 2024, pentru imobilul teren situat în municipiul Deva,
B-dul 22 Decembrie, FN, C.F. 68192
Întrucât aspectul clădirilor și al terenurilor intravilane își aduce o contribuție majoră la confortul urban – ca parte componentă a unui peisaj urban optim – caracterizat de un raport echilibrat între construcții, vegetație și căile de circulație și de ameliorare a mediului de viață al locuitorilor municipiului se impune elaborarea unor măsuri privind protejarea, conservarea și menținerea funcționalității acestora precum și de combaterea acțiunii factorilor poluanți.
Având în vedere că unele clădiri din municipiul Deva se află într-o stare avansată de degradare, consider că sunt necesare măsuri care să conducă la determinarea proprietarilor clădirilor de a efectua lucrări de reabilitare a acestora. Pe lângă aspectul estetic plăcut, aceste lucrări au și scopul de a proteja întreaga clădire de acțiunea factorilor externi precum și de a realiza un ansamblu arhitectural și peisagistic modern care să confere integrarea clădirilor în peisajul oferit de vecinătățile existente.
Aplicarea prevederilor art.489 alin.5-8 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX "Impozite și taxele locale", a punctului 168, Capitolul X –Alte dispoziții comune, secțiunea 1 din Hotărârea Guvernului nr.1/2016 pentru aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a art.9 lit.”a”, ”c” și ”e” din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare, ar conduce la stimularea proprietarilor de clădiri și terenuri neîngrijite în a-și remedia aceste probleme care afectează în mod direct noțiunea de urbanism de pe raza Municipiului Deva.
Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului local nr. 447/2020 privind stabilirea Procedurii Cadru de aplicare a majorărilor impozitului pentru clădirile și terenurile neîngrijite cu până la 500% și a Criteriilor de încadrare a imobilelor în clădiri și terenuri neîngrijite din municipiul Deva precum și Referatul nr.118936/08.11.2023 întocmit de Comisia mixtă de control pentru clădiri și terenuri neîngrijite,
În temeiul prevederilor art.129 alin.1, alin.2 lit”b”, alin.4 lit.”c” precum și art.139 alin.3 lit.”c” coroborat cu art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pe teren, începând cu anul 2024, pentru imobilul teren situat în municipiul Deva, B-dul 22 Decembrie, FN, C.F. 68192.
Primar
Nicolae Florin Oancea