ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMAR
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.198/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al serviciului social ”Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva din cadrul Direcției de asistenţă socială Deva
Prin Hotărârea Consiliului local nr.198/2023 s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social ”Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva din cadrul Direcției de asistenţă socială Deva.
Direcția de asistenţă socială Deva, instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului local al municipiului Deva, este acreditată ca furnizor de servicii sociale, conform Certificatului de acreditare seria AF nr.005428/21.12.2018, în temeiul Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
”Adăpostul de urgenţă pe timp de noapte” Deva este un serviciu social în comunitate, fără personalitate juridică, organizat în subordinea Direcţiei de asistenţă socială Deva, în cadrul căruia se furnizează servicii sociale de găzduire temporară pe timp de noapte, asociate cu acordarea unor servicii de consiliere şi reinserţie socială, a persoanelor fără adăpost din Municipiului Deva,
Având în vedere aspectele constatate în procesul acordării de servicii în cadrul serviciului social ”Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva cu privire la categoriile de beneficiari ai serviciului social referitor la plata unei contribuții pentru serviciile de găzduire acordate în cadrul serviciului social ”Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva,
În virtutea asigurării cadrului legal pentru organizarea și funcționarea activității în cadrul serviciului social “Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva;
Luând în considerare prevederile Ordinului nr.29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, prin care la Anexa nr.5 sunt prevăzute standardele minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca adăposturi de noapte, cod 8790 CR-PFA-II,
În conformitate cu prevederile art.6 lit.”i”, ale art.27, art.30 alin.2, ale art.39 lit.”b” și lit.“c”, art.54 alin.1, art.57, art.58 alin.1, art.59 alin.1 lit.“b”, art.60, art.112 alin.3 lit.”m” și ale art.119 alin.1 și 2 din Legea asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.2 alin.1 și alin.5 și art.3 alin.1 și alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor -cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”d” și alin.7 lit.”b”, alin.14, art.139 alin.1, art.196 alin.1 lit.”a”, precum și art.243 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun dezbaterii şi aprobării comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.198/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al serviciului social ”Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva din cadrul Direcției de asistenţă socială Deva.
PRIMAR,
Nicolae – Florin OANCEA