R O M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL DEVA
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DEVA
Serviciul Administrare Fond Locativ, Tehnic - Biroul Fond Locativ
R A P O R T
la proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei unor contracte de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situate în imobilele aflate în administrarea Direcţiei de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva
Serviciul Administrare Fond Locativ, Tehnic - Biroul Fond Locativ din cadrul Direcţiei de asistenţă socială Deva subordonată Consiliului local al municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare al domnului primar Nicolae-Florin Oancea, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva, adoptarea unei hotărâri privind aprobarea prelungirii duratei unor contracte de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situate în imobilele aflate în administrarea Direcţiei de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva, supune atenţiei următoarele:
- Suprafața locativă cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situată în imobilul din municipiul Deva, str. 1 Mai nr.27, et.1, cam.121, este deținută de locatarul titular Gieți Ioan, în baza contractului de locațiune-închiriere nr.29903/28.12.2018, modificat prin act adițional subsecvent, cu termen de valabilitate până la data de 31.12.2023.
- Suprafața locativă cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situată în imobilul din municipiul Deva, str. Hărăului nr.40, et.1, cam.11, este deținută de locatarul titular Matei Irina, în baza contractului de locațiune-închiriere nr.29897/28.12.2018, modificat prin acte adiționale subsecvente, cu termen de valabilitate până la data de 31.12.2023.
Potrivit prevederilor Cap.II – Obiectul locațiunii, art.6 din contractele de locaţiune-închiriere încheiate cu chiriașii titulari, la expirarea termenului locațiunii, contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părți, prin act adițional semnat de părțile contractante.
Situația celor doi locatari titulari a fost analizată în şedinţa din data de 11.12.2023 a Comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuinţe destinate închirierii, constituită la nivelul Consiliului local al municipiului Deva, unde, conform procesului-verbal nr.35685/2023, s-a constatat că numiții Gieți Ioan și Matei Irina își îndeplinesc obligațiile contractuale privind plata chiriei și a taxelor comune, drept pentru care, s-a propus ca pentru locuințele tip cameră de cămin din municipiul Deva, str. 1 Mai nr.27, et.1, cam.121 și str. Hărăului nr.40, et.1, cam.11, să se procedeze la prelungirea duratei contractelor de locațiune-închiriere pe o perioadă de 5 – cinci ani de la data expirării.
Ţinând cont de cele de mai sus,
În baza Cap.V, Titlul IX - Contractul de locaţiune din Legea nr.287/2009 privind Codul civil,
În conformitate cu prevederile Cap.II – art.6 din contractele de locaţiune-închiriere,
În temeiul art.129 alin.1, alin.2 lit.ʺdʺ și alin.7 lit.ʺqʺ, art.139 alin.3 lit.ʺgʺ, precum și art.243 alin.1 lit.ʺaʺ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun aprobării Consiliului local adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei unor contracte de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situate în imobilele aflate în administrarea Direcţiei de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva.
Director executiv, Șef Birou Fond Locativ,
Alex-Cosmin Jurja Daniela Muntianu
Vizat,
Șef Birou juridic, achiziții și registratură
Cosmina Noaghiu-Bolda