Art.1. – Aprobă repartizarea spre închiriere a locuinţelor tip cameră de cămin, rămase disponibile în imobilul situat în municipiul Deva, str.1 Mai nr.27, aflat în administrarea Direcției de asistenţă socială Deva, către solicitanții prevăzuți în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Termenul contractelor de locațiune-închiriere este de 5 – cinci ani, începând cu data de 01.02.2024 până la data de 31.01.2029.
Art.3. – Cuantumul chiriei se stabilește în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4. – Constată încetarea de drept, la expirarea termenului, a Contractului de locațiune-închiriere nr.2664/31.01.2022, modificat prin Actul adițional nr.1/30.12.2022, încheiat între Municipiul Deva și numitul Varga Grigore, având ca obiect locuința de necesitate situată în municipiul Deva, str.1 Mai nr.27, et.2, camera 222.
Art.5. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcţia de asistenţă socială Deva prin Serviciul administrare fond locativ, tehnic - Biroul fond locativ.
Art.6. – Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit procedurii și termenelor prevăzute de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.7. – Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției de asistență socială Deva;
- Serviciului administrare fond locativ, tehnic - Biroul fond locativ;
- Persoanelor nominalizate în Anexa la prezenta hotărâre.