Proiect de hotărâre
Nr. 21 din 16.01.2024
privind darea în folosință gratuită către Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei, Parohia Sf. Ilie Tesviteanul Deva VII, a 2 terenuri, unul în suprafață de 106 mp, înscris în C.F. nr.80639-Deva, situat în municipiul Deva, B-dul Dacia în fața Bisericii Ortodoxe și unul în suprafață de 58 mp, înscris în CF nr.80648 – Deva, situat în municipiul Deva, B-dul Dacia între blocurile 23-31
Ținând cont de:
Cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva, sub nr.125989/22.11.2023, prin care Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei, Parohia Sf. Ilie Tesviteanul Deva VII, solicită să i se atribuie în folosință gratuită 2 terenuri, unul în suprafață de 106 mp, înscris în CF nr.80639 - Deva, situat în municipiul Deva, B-dul Dacia, în fata Bisericii Ortodoxe și unul în suprafață de 58 mp, înscris în C.F. nr.80648 - Deva, situat în municipiul Deva, B-dul Dacia între blocurile 23-31, în vederea desfășurării în bune condiții a activității bisericii,
Verificările făcute de către Compartimentul cadastru, fond funciar, în urma cărora, conform adresei nr.297/03.01.2024, se adeverește că terenul în suprafață de 106 mp, situat în intravilan municipiul Deva, înscris în CF nr.80639 Deva, cu id 80639 și terenul în suprafață de 58 mp, situat în intravilan municipiul Deva, înscris în CF nr.80648 Deva, cu id 80648, sunt identificate pe harta de carte funciară veche, pe numărul topografic vechi 3391/x/c/1, înscris în CF vechi 3187N Deva, nu fac obiectul legilor proprietății - Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005 și Legea nr.165/2013,
Adresa nr.300/03.01.2024, prin care se adeverește, în urma verificărilor făcute de către Compartimentului cadastru fond funciar, că terenul în suprafață de 106 mp, înscris în CF nr.80639 Deva, cu id 80639 și terenul în suprafață de 58 mp, înscris în CF nr.80648, cu id 80648, nu sunt înscrise în Registrul local al spațiilor verzi al municipiului Deva,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului deva
adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. - Aprobă darea în folosință gratuită către Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei, Parohia Sf. Ilie Tesviteanul Deva VII, a 2 terenuri, unul în suprafață de 106 mp, înscris în CF nr.80639-Deva, situat în municipiul Deva, B-dul Dacia, în fața Bisericii Ortodoxe și unul în suprafață de 58 mp, înscris în CF nr.80648 – Deva, situat în municipiul Deva, B-dul Dacia între blocurile 23 - 31, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Aprobă contractul de comodat, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. - Predarea terenurilor se face în baza procesului verbal de predare – primire, conform Anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Art.4. - Durata contractului de comodat este de 25 ani de la data semnării procesului verbal de predare - primire a terenurilor.
Art.5. - Se împuternicește Primarul municipiului Deva să semneze contractul de comodat încheiat cu Episcopia Ortodoxa Română a Devei și Hunedoarei, Parohia Sf. Ilie Tesviteanul Deva VII.
Art.6. - Prezenta poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.7. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Direcției administrarea domeniului public și privat.
Art.8. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Serviciului financiar, contabilitate;
- Serviciului administrarea domeniului public şi privat;
- Episcopiei Ortodoxe Române a Devei și Hunedoarei, Parohia Sf. Ilie Tesviteanul Deva VII.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA
Nicolae-Florin OANCEA
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA
Florina-Doris VISIRIN