Art.I. - Anexa la Hotărârea Consiliului local nr.269/2021 privind aprobarea noului Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Deva, se modifică după cum urmează:
- La art.17 după alin.2 se introduce un alineat nou care va avea următorul conținut:
”alin.2.2 - Ședințele comisiilor de specialitate ale consiliului local se pot desfăşura și în regim mixt atât cu participarea fizică a consilierilor locali cât și prin utilizarea de mijloace electronice.
Consilierii locali care doresc să participe la ședințele comisiilor de specialitate ale consiliului local în sistem online prin utilizarea mijloacelor electronice sunt obligați să depună la secretarul general al municipiului Deva o solicitare scrisă în acest sens.
Solicitările scrise ale consilierilor locali cu privire la participarea la ședințele comisiilor de specialitate în sistem online se înregistrează la registratura Primăriei municipiului Deva.
Președintele/secretarul comisiilor de specialitate la începutul ședințelor comisiilor de specialitate anunță numele consilierilor locali care au optat pentru participarea în sistem online prin utilizarea mijloacelor electronice.”
- La art.27 după alin.1 se introduce un alineat nou care va avea următorul conținut:
” alin.1.1 - Şedinţele consiliului local se pot desfăşura și în regim mixt atât cu participarea fizică a consilierilor locali cât prin utilizarea de mijloace electronice.
Consilierii locali care doresc să participe la ședințele de consiliu în sistem online prin utilizarea mijloacelor electronice sunt obligați să depună la secretarul general al municipiului Deva o solicitare scrisă în acest sens.
Solicitările scrise ale consilierilor locali cu privire la participarea la ședințele de consiliu în sistem online se înregistrează la registratura Primăriei municipiului Deva.
Secretarul general al municipiului Deva la începutul ședințelor Consiliului local anunță numele consilierilor locali care au optat pentru participarea la ședințele de consiliu în sistem online prin utilizarea mijloacelor electronice.
În cazul în care este necesar votul secret consilierii locali care participă la ședință prin utilizarea de mijloace electronice nu vor participa la votul secret.”
- Art.90 alin.1 se modifică și va avea următorul conținut:
”Ședințele consiliului local se pot desfășura și prin mijloace electronice, platformă online de videoconferință conform prevederilor prezentului articol”.
Art.II. - Celelalte prevederi ale Anexei la Hotărârea Consiliului local nr.269/2021 privind aprobarea noului Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Deva rămân neschimbate.
Art.III. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Art.IV. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Consilierilor locali din cadrul Consiliului local al municipiului Deva.