Art.1. - Îşi însuşeşte Raportul de evaluare nr.89680/31.08.2023, al terenului în suprafață de 23 mp, întocmit de către T&T VALUE S.R.L, prin evaluator autorizat doamna Tamaș Carmen Maria, membru ANEVAR, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Aprobă vânzarea prin negociere directă cu domnul Magui Florian și doamna Magui Carmen Daniela, a terenului în suprafaţă de 23 mp, situat în municipiul Deva, Aleea Crișului, în fața blocului 51, înscris în CF nr.79822 Deva, nr. cadastral 79822, aflat în proprietatea privată a municipiului Deva.
Art.3. - Preţul de pornire a negocierii este de 8.477,34 lei, respectiv 368,58 lei/mp, la care se adaugă T.V.A.
Art.4. - La preţul de vânzare al imobilului se adaugă şi suma de 1100 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de evaluare.
Art.5. - În cazul în care pe terenul de sub construcție trec rețele de utilități și este necesară intervenția la aceste rețele, proprietarul va permite instituțiilor abilitate să realizeze această intervenție, în mod gratuit, reparațiile ulterioare asupra construcției fiind în sarcina proprietarului.
Art.6. - Împuterniceşte Primarul municipiului Deva pentru semnarea contractului de vânzare - cumpărare.
Art.7. - Prezenta poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.8. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul administrarea domeniului public şi privat.
Art.9. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Serviciului administrarea domeniului public şi privat;
- Serviciului financiar, contabilitate;
- Domnului Magui Florian și doamnei Magui Carmen-Daniela.