ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.196/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat din cadrul Direcției de asistență socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului local al municipiului Deva
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.196/2021 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat din cadrul Direcției de asistență socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului local al municipiului Deva.
În Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.196/2021, la Capitolul VIII - Selecția voluntarilor, la art.25 lit.”c” a fost introdusă limita de vârstă pentru persoanele care doresc să facă voluntariat, respectiv:
” CAP. VIII – Selecția voluntarilor
Art. 25…
c) are vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani
Art. 26 Condiția de eligibilitate pe care voluntarii trebuie să o îndeplinească pentru a fi declarați admiși în cadrul programului, este ca aceștia să aibă minim 18 ani împliniți”.
Ținând seama de prevederile art.13 alin.1 din Legea nr.53/2003, privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia ”Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.”, precum și de prevederile art.3 lit.”e” din Legea nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia ”e) voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislaţiei în domeniul muncii şi desfăşoară activităţi de voluntariat;”,
Propun ca art.25 lit.”c” și art.26 de la CAP.VIII – Selecția voluntarilor din Anexa nr.1 - Regulamentul de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.196/2021, să fie modificate în mod corespunzător, respectiv:
- art.25 lit.”c” să aibă următorul conținut: ,,să aibă vârsta minimă de 16 ani;”
- art.26 să aibă următorul conținut: ”Condiția de eligibilitate pe care voluntarii trebuie să o îndeplinească pentru a fi declarați admiși în cadrul programului, este ca aceștia să aibă minim 16 ani împliniți.”
Restul prevederilor din Regulamentul de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat al Direcției de asistență socială Deva rămâne neschimbat.
În conformitate cu prevederile Legii nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art.3 alin.2 lit.”q” din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”b”, art.139 alin.1, art.196 alin.1 lit.”a”, precum și al art.243 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.196/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfășurare a activităţii de voluntariat din cadrul Direcției de asistență socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului local al municipiului Deva.
PRIMAR,
NICOLAE – FLORIN OANCEA