România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

 

REFERAT DE APROBARE

privind dotarea cabinetelor medicale școlare din subordinea Direcției de asistență socială Deva cu absorbante pentru menstruație

 

 

            La nivelul Uniunii Europene, unul din patru copii sunt la limita sărăciei. Dintre țările Uniunii Europene, în 2020, România a înregistrat cea mai înaltă rată de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială de 41,5 %, fiind urmată de Bulgaria- 36,2 %, Spania – 31,8% și Grecia -31,5 %, date publicate de Eurostat. În anul 2021 și 2022, cele mai mari valori au fost raportate tot în România.

            În acest context,  aproape de  jumătate din populația minoră a României este afectată de riscul de deprivare materială severă și excluziune socială. Din aceste cauze, în fiecare an școlar, numărul de elevi care abandonează sistemul de învățământ de stat este în creștere. În anul școlar 2017-2018, 1,8 % de eleve de sex feminin din ciclul primar și gimnazial au abandonat școala, potrivit datelor INS. 

            Deși nu există date statistice clare în România, se estimează că 350.000 de adolescente se află în situații materiale precare și nu își permit să achiziționeze, lunar, produse pentru igienă menstruală singure. Existența și distribuirea gratuită de absorbante pentru menstruație în școală contribuie la reducerea percepțiilor negative asociate cu menstruația și ar avea ca efect încurajarea adolescenților să privească menstruația ca pe un eveniment normal și natural, care nu trebuie să provoace rușine.

Menstruația poate fi un impediment în viața multor persoane care nu au resursele necesare să își achiziționeze produse de igienă lunar. În cazul unei menstruații cu o durată medie de 5 zile, o persoană are nevoie de cel puțin 20 de absorbante (presupunând că absorbantele sunt schimbate la 6 ore). În România, prețul unui pachet cu 20 de absorbante necesare pe durata unei menstruații poate varia între 9 și 14 lei, având cota standard de 19% TVA. Pentru persoanele care se confruntă cu deprivarea materială, acest cost lunar poate fi o povară financiară semnificativă.

Dacă absorbantele pentru menstruație ar fi disponibile gratuit în școli, menstruația nu ar mai constitui un motiv pentru care adolescentele să lipsească de la școală. Măsura de a oferi produsele de igienă menstruală gratuite în școli vine să susțină cele 3 obiective de dezvoltare durabilă pe care România le-a asumat în 2015 prin semnarea declarației Agenda 2030 a ONU care stabilește 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD). 

De asemenea, consider necesar informarea adolescentelor cu privire la importanța igienei intime în perioada menstruației de către personalul medical din cabinetele medicale școlare.

Pentru aceste motive, consider oportună aprobarea prezentului proiect ce încearcă să rezolve o parte din problemele sociale menționate. 

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a), art. 129 alin. (7) lit. b) și c), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 197 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun spre dezbatere și aprobare, Consiliului Local al Municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind dotarea cabinetelor medicale școlare școlare din subordinea Direcției de asistență socială Deva cu absorbante pentru menstruație care funcționează în unitățile de învățâmânt gimnazial și liceal de pe raza Municipiului Deva, începând cu semestrul II al anului școlar 2023-2024 și anul școlar 2024-2025.

 

Consilier Local PSD, 

Calin Constantin MORARU