ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
privind aprobarea asocierii Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pentru susținerea organizării și desfășurării Olimpiadei Naționale de Limba Engleză, desfășurată la Deva, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2024 și a Taberei de pregătire a olimpicilor naționali la chimie, desfășurată în perioada 27 august - 3 septembrie 2024
În perioada aprilie-mai 2024, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara organizează la Deva, respectiv în județul Hunedoara, în parteneriat cu Ministerul Educației, etapele zonale și naționale ale unor olimpiade, concursuri școlare și pregătiri ale loturilor naționale și internaționale, incluse în Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare la care participă elevii români, după cum urmează:
- Olimpiada Națională de Limba Engleză, în perioada 27 aprilie 2024 – 01 mai 2024, acțiune la care vor participa 600 de elevi din toata țara, selecționați în urma etapei județene a acestui concurs școlar, însoțiți de 52 de cadre didactice, precum și de 60 de cadre didactice de renume din învățământul universitar și preuniversitar, reunite în cadrul Comisiei Naționale a Olimpiadei de Limba Engleză, Deva 2024;
- Tabăra de pregătire a olimpicilor naționali la chimie, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 27 august 2024 – 2 septembrie 2024, la care vor participa 100 de elevi olimpici distinși cu premii și mențiuni în urma etapelor naționale ale concursurilor de chimie, însoțiți de 35 de profesori, precum și de 20 de cadre didactice de prestigiu din învățământul universitar și preuniversitar, membri ai Comisiei centrale de specialitate.
Evenimentele cu o larga participare, care însumează peste 700 de elevi și 162 de cadre didactice din întreaga țară, constituie o oportunitate pentru promovarea turistică și culturală a municipiului Deva. Participanții vor avea ocazia să viziteze obiectivele turistice ale orașului, să cunoască specificul acestuia, să-și etaleze nivelul înalt de pregătire în disciplinele preferate și să beneficieze de ospitalitatea reprezentanților autorităților publice locale și a dascălilor hunedoreni.
Prin adresa Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara nr.538/29.02.2024, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.28194/13.03.2024 se solicită sprijinul în organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Limba Engleză, desfășurată la Deva, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2024 și a Taberei de pregătire a olimpicilor naționali la chimie, desfășurată în perioada 27 august - 3 septembrie 2024, pentru care județul nostru a fost desemnat organizator de către Ministerul Educației.
În vederea asocierii Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pentru susținerea organizării și desfășurării Olimpiadei Naționale de Limba Engleză, desfășurată la Deva, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2024 și a Taberei de pregătire a olimpicilor naționali la chimie, desfășurată în perioada 27 august - 3 septembrie 2024, se va aloca de la bugetul local, de la capitolul 51.02 „Autorități publice și acțiuni externe”, titlul 20 - bunuri și servicii, suma de 15.998 lei, reprezentând cheltuielile necesare realizării în bune condiţii a olimpiadei și taberei.
Raportat la cele mai sus prezentate în conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.140 alin.1 și 2 lit.”e”, art.144 alin 3 și 4 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, ale art.62 lit.”x” și ale art.110 alin.4 lit.a din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ale art.16 alin.2 și art.59 alin.2 din Ordinul nr.3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare şi a Regulamentului de organizare a activităţilor cuprinse în calendarul activităţilor educative, şcolare şi extraşcolare, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”e”, alin.9 lit.”a”, alin.14 precum și art.139 alin.3 lit.”f” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliul local proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pentru susținerea organizării și desfășurării Olimpiadei Naționale de Limba Engleză, desfășurată la Deva, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2024 și a Taberei de pregătire a olimpicilor naționali la chimie, desfășurată în perioada 27 august - 3 septembrie 2024.
Primar,
Nicolae-Florin Oancea