Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.468/2020 s-a aprobat închirierea prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare situată în municipiul Deva, strada Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara. La art.5 al acestei hotărâri s-a stabilit că durata contractelor de închiriere este de 3 ani.
Contractele de închiriere a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Deva au fost încheiate pentru pentru perioadele 01.04.2021-31.03.2024, 01.06.2021-31.05.2024, 01.08.2021 – 31.07.2024 și 01.12.2021 – 30.11.2024.
Având în vedere fapul că organizarea licitațiilor publice presupune parcurgerea mai multor etape și este un proces de durată care nu poate fi finalizat până la data de 31.03.2024, respectiv 31.05.2024, când vor expira o parte dintre contractele de închiriere pentru spațiile comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale Deva, este necesară și oportună adoptarea unei hotărâri prin care să se aprobe Actul adițional cadru privind prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale menționate.
În conformitate cu prevederile art.861, art.868, art.1777-1823 ale Legii 287/2009, republicată, privind Codul civil,
În temeiul art.129 alin.2 lit.“c”, alin.14 şi art.139 alin.3 lit.“g”, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului adițional cadru pentru prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, strada Ion Creangă nr.5, județul Hunedoara.
PRIMAR,
NICOLAE-FLORIN OANCEA