MUNICIPIUL DEVA
DIRECȚIA ECONOMICĂ
SERVICIUL FINANCIAR, CONTABILITATE
Nr. înregistrare:
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general rectificat
al municipiului Deva pe anul 2024
Autoritățile administrației publice locale au competențe și responsabilități în elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.421/29.12.2023, a bugetului de stat pe anul 2024.
Din punct de vedere al analizei tehnico-economice, fundamentarea bugetului local rectificat al municipiului Deva pe anul 2024 s-a efectuat având în vedere principiul echilibrului bugetar, dimensionarea cheltuielilor stabilindu-se în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetare.
Prin adresa Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva nr. 1085/11.03.2024, înregistrată la registratura instituției sub nr. 24-26754-PDV/11.03.2024, se solicită suplimentarea prevederilor bugetare la capitolul 65.02.”Învățământ”, paragraf 65.04.02. ”Învățământ secundar superior”, titlul 20 ”Bunuri și servicii”, cu suma de 53,00 mii lei, astfel: la art./alin. 20.01.03.”Încălzit, iluminat și forță motrică” cu suma de 34,00 mii lei și la art./alin 20.01.04.”Apă, canal și salubritate„ cu suma de 19,00 mii lei.
Prin adresa Serviciului informatică nr. 24-17298-PDV/15.02.2024 se solicită includerea în lista de investiții a programului ”E-factura B2G” la capitolul 51.02.”Autorități publice și acțiuni externe”, paragraf 51.01.03.”Autorități executive”, titlul 71 ”Active nefinanciare”, art./alin. 71.01.30.”Alte active fixe” cu suma de 3,00 mii lei, precum și a obiectivelor de investiții ”Rețea Aqualand” și ”Rețea Sala Sporturilor” la capitolul 67.02.”Cultură, recreere și religie”, paragraf 67.50.00. ”Alte servicii în domeniile culturii”, titlul 71 ”Active nefinanciare”, art./alin. 71.01.30.”Alte active fixe” cu suma totală de 58,00 mii lei, ca urmare a aprobării acestora prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 29/25.01.2024, privind aprobarea proiectului tehnic „Rețea Structurată – Complex Aqualand și Sala Sporturilor”.
Prin referatul domnului consilier local Călin Constantin Moraru, înregistrat la registratura instituției sub nr. 11724/05.02.2024, se solicită realizarea obiectivului de investiții ”Construire Street Workout” pe strada Mihai Eminescu, într-o zonă în care există deja funcțiuni sportive, respectiv terenuri de tenis de câmp și un ansamblu sportiv de aproximativ 100 de mp. În cadrul referatului de aprobare se precizează beneficiile realizării acestui obiectiv.
Prin adresele Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva nr.2023/19.03.2024, respectiv nr.2067/20.03.2024, înregistrate la registratura instituției sub nr.24-30789-PDV/19.03.2024, respectiv sub nr. 24-31294-PDV/20.03.2024, se solicită modificarea listei de investiții și concomitent diminuarea creditelor bugetare în cadrul capitolului 67.02.”Cultură, recreere și religie”, paragraf 67.05.03.”Întreținere grădini publice, parcuri, baze sportive și agrement”, prin diminuarea titlului 71”Active nefinanciare”, art./alin. 71.01.30.”Alte active fixe” cu suma de 58,00 mii lei și se solicită suplimentarea prevederilor bugetare la titlul 20 ”Bunuri și servicii”, art./alin. 20.02.”Reparații curente” cu aceeași sumă.
Prin adresa Clubului Sportiv Municipal Deva nr.853/20.03.2024, înregistrată la registratura instituției sub nr. 24-31320-PDV/20.03.2024 se solicită majorarea prevederilor bugetare, la partea de venituri, la cod indicator 36.50.00.”Alte venituri” cu suma de 27,84 mii lei și concomitent, la partea de cheltuieli la cap.67.10. ”Cultură, recreere și religie”, paragraf 67.05.01.”Sport”, titlul 20 ”Bunuri și servicii”, art./alin. 20.01.09.”Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional” cu aceeași sumă, ca urmare a încasării subvenției de la Federația Română de Fotbal reprezentând tranșa 1 și tranșa 2 pe anul 2023/2024 pentru secția de futsal.
Prin Hotărârea Consiliulu local al municipiului Deva nr. 63/29.02.2024 s-a aprobat acordarea unui mandat special reprezentantului municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Aqua Prest Hunedoara” pentru a aproba Actul adițional nr.14/2024 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.
În data de 12.03.2024 s-a semnat actul adițional nr.14/2024 la contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare și de canalizare între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Prest Hunedoara” și societatea APA PROD S.A. în sensul stabilirii noii redevențe.
Redevența pentru concesionarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare era, până la semnarea actului adițonal nr.14/2024, în cuantum de 40.000 lei, fără TVA/an, iar după semnarea acestuia aceasta devine 2.848.569 lei, fără TVA/an.
Potrivit prevederilor contractuale, operatorul are obligația de a plăti redevența la valoarea prevăzută și la termenul stabilit în contractul de delegare, respectiv în termen de 15 zile calendaristice de la emiterea facturii și confirmării acesteia de către APA PROD S.A., iar obligația U.A.T. Municipiul Deva este de a vira, în termen de 5 zile lucrătoare operatorului în contul de rezervă (MRD) toate sumele achitate de operator în contul autorității delegante cu titlu de redevență, impozit pe profit, dividende, taxe auto și alte taxe locale, chirii, impozite pe clădiri și alte impozite sau alte plăți similare primite de la operator în legătură cu acest contract sau în orice alt temei și totodată de a menține fondul IID/MRD.
Ca atare se impune majorarea, la partea de venituri, la cod indicator 30.05.30.”Alte venituri din concesiuni și închirieri de către instituții publice” cu suma de 2.848,57 mii lei și concomitent, la partea de cheltuieli, la cap.74.02.”Protecția mediului”, paragraf 74.06.00.”Canalizarea și tratarea apelor reziduale”, titlul 55 ”Alte transferuri”, art./alin. 55.01.65. ”Sume reprezentand contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID” cu aceeași sumă.
Prin adresa Serviciului baze agrement nr.31840/21.03.2024 se solicită virarea de credite bugetare în cadrul capitolului 67.02.”Cultură, recreere și religie”, paragraf 67.05.03. ”Întreținere grădini publice, parcuri, baze sportive și agrement”, titlul 20 ”Bunuri și servicii”, prin diminuarea art./alin. 20.01.03.”Încălzit, iluminat și forță motrică” cu suma de 1,00 mii lei și majorarea art./alin. 20.13.”Pregătire profesională” cu suma de 1,00 mii lei.
În contextul prevederilor art.5 alin.(6) din Legea nr.421/2023, a bugetului de stat pe anul 2024, potrivit cărora pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (3), pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, autoritățile administrației publice locale alocă și sume din veniturile proprii ale bugetelor locale ale acestora, precum și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, se suplimentează bugetul Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva cu suma de 53,00 mii lei.
Raportat la cele enunțate mai sus, bugetul general al municipiului Deva pe anul 2024 se majorează cu suma de 3.071,81 mii lei, după cum urmează:
1. Veniturile bugetului general sunt în sumă de 459.709,36 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 435.562,22 mii lei,
- bugetul creditelor interne în sumă de: 5.191,28 mii lei,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile în sumă de 263,12 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 18.692,74 mii lei.
2. Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 509.243,43 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 484.058,65 mii lei,
- bugetul creditelor interne sunt în sumă de: 5.191,28 mii lei,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile în sumă de 486,91 mii lei;
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 19.506,59 mii lei.
3. Excedentul bugetului local, în sumă de 48.496,43 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.38/25.01.2024, atât pentru secțiunea de funcționare, cât și pentru secțiunea de dezvoltare.
4. Excedentul bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 813,85 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.38/25.01.2024.
5. Excedentul fondurilor externe nerambursabile, în sumă de 223,79 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.38/25.01.2024.
Raportat la cele enunțate mai sus și ținând cont de analiza efectuată asupra execuției bugetare, la data de 22.03.2024, la partea de venituri și cheltuieli, la bugetul local, se produc următoarele modificări:
Denumire indicatori | Cod indicatori | Buget precedent | Influențe | Buget rectificat |
TOTAL VENITURI (00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+48.02) | 000102 | 432,518.25 | 3,043.97 | 435,562.22 |
VENITURI PROPRII (00.02-11.02-37.02+00.15) | 4990 | 146,666.03 | 3,043.97 | 149,710.00 |
I. VENITURI CURENTE(cod 00.03+00.12) | 0002 | 260,243.09 | 2,848.57 | 263,091.66 |
C. VENITURI NEFISCALE(cod 00.13+00.14) | 0012 | 29,111.32 | 2,848.57 | 31,959.89 |
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE(cod 30.02+31.02) | 0013 | 4,532.87 | 2,848.57 | 7,381.44 |
Venituri din proprietate(cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50) | 3002 | 4,532.87 | 2,848.57 | 7,381.44 |
Venituri din concesiuni si inchirieri | 300205 | 4,524.64 | 2,848.57 | 7,373.21 |
Redevente miniere | 30020501 | 24.64 | 0.00 | 24.64 |
Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre instit publ | 30020530 | 4,500.00 | 2,848.57 | 7,348.57 |
Venituri din dividende(cod 30.02.08.02+30.02.08.03) | 300208 | 8.23 | 0.00 | 8.23 |
Varsaminte din sectiunea de functionare ptr finantarea sectiunii de dezvoltare a bugetului local(cu semnul minus) | 370203 | -7,776.49 | 118.00 | -7,658.49 |
Varsaminte din sectiunea de functionare | 370204 | 7,776.49 | -118.00 | 7,658.49 |
II. VENITURI DIN CAPITAL(cod 39.02) | 0015 | 78.94 | 195.40 | 274.34 |
Venituri din valorificarea unor bunuri(cod 39.02.01+39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10) | 3902 | 78.94 | 195.40 | 274.34 |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 390201 | 0.00 | 11.35 | 11.35 |
Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat | 390207 | 78.94 | 184.05 | 262.99 |
TOTAL CHELTUIELI | 5002 | 481,014.68 | 3,043.97 | 484,058.65 |
CHELTUIELI CURENTE | 02.01 | 430,912.81 | 2,966.57 | 433,879.38 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 02.20 | 96,114.95 | 118.00 | 96,232.95 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 02.2001 | 65,107.85 | 52.00 | 65,159.85 |
Furnituri de birou | 02.200101 | 800.90 | 0.00 | 800.90 |
Materiale pentru curatenie | 02.200102 | 527.50 | 0.00 | 527.50 |
Incalzit, Iluminat si forta motrica | 02.200103 | 16,477.16 | 33.00 | 16,510.16 |
Apa, canal si salubritate | 02.200104 | 31,577.92 | 19.00 | 31,596.92 |
Reparatii curente | 02.2002 | 18,584.77 | 65.00 | 18,649.77 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 02.55 | 3,388.97 | 2,848.57 | 6,237.54 |
A. Transferuri interne(55.01.18+55.01.63+55.01.65) | 02.5501 | 3,388.97 | 2,848.57 | 6,237.54 |
Alte transferuri curente interne | 02.550118 | 200.00 | 0.00 | 200.00 |
Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | 02.550142 | 1,165.97 | 0.00 | 1,165.97 |
Finantarea invatamantului particular sau confesional acreditat | 02.550163 | 1,178.00 | 0.00 | 1,178.00 |
Sume reprezentand contributia unitatilor administrativ-teritoriale la Fondul IID | 02.550165 | 200.00 | 2,848.57 | 3,048.57 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 02.70 | 39,229.87 | 77.40 | 39,307.27 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 02.71 | 39,229.87 | 77.40 | 39,307.27 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 02.7101 | 39,229.87 | 77.40 | 39,307.27 |
Alte active fixe | 02.710130 | 39,229.87 | 77.40 | 39,307.27 |
Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE |
| 45,487.46 | 3.00 | 45,490.46 |
CAP. Autoritati publice si actiuni externe | 5102 | 37,479.54 | 3.00 | 37,482.54 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 5102.70 | 1,064.81 | 3.00 | 1,067.81 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 5102.71 | 1,064.81 | 3.00 | 1,067.81 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 5102.7101 | 1,064.81 | 3.00 | 1,067.81 |
Alte active fixe | 5102.710130 | 1,064.81 | 3.00 | 1,067.81 |
Din total capitol 5102: |
| 37,479.54 | 3.00 | 37,482.54 |
Autoritati executive si legislative | 510201 | 37,479.54 | 3.00 | 37,482.54 |
Autoritati executive | 51020103 | 37,479.54 | 3.00 | 37,482.54 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | 6302 | 243,514.01 | 118.00 | 243,632.01 |
CAP. Invatamant | 6502 | 121,536.73 | 53.00 | 121,589.73 |
CHELTUIELI CURENTE | 6502.01 | 116,832.16 | 53.00 | 116,885.16 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 6502.20 | 12,447.30 | 53.00 | 12,500.30 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 6502.2001 | 9,314.25 | 53.00 | 9,367.25 |
Furnituri de birou | 6502.200101 | 111.40 | 0.00 | 111.40 |
Materiale pentru curatenie | 6502.200102 | 316.50 | 0.00 | 316.50 |
Incalzit, Iluminat si forta motrica | 6502.200103 | 4,693.16 | 34.00 | 4,727.16 |
Apa, canal si salubritate | 6502.200104 | 1,480.92 | 19.00 | 1,499.92 |
Din total capitol 6502: |
| 121,536.73 | 53.00 | 121,589.73 |
Invatamant prescolar si primar | 650203 | 2,074.24 | 0.00 | 2,074.24 |
Invatamant prescolar | 65020301 | 1,485.24 | 0.00 | 1,485.24 |
Invatamant primar | 65020302 | 589.00 | 0.00 | 589.00 |
Invatamant secundar | 650204 | 12,012.69 | 53.00 | 12,065.69 |
Invatamant secundar inferior | 65020401 | 1,320.60 | 0.00 | 1,320.60 |
Invatamant secundar superior | 65020402 | 10,692.09 | 53.00 | 10,745.09 |
CAP. Cultura, recreere si religie | 6702 | 61,024.96 | 65.00 | 61,089.96 |
CHELTUIELI CURENTE | 6702.01 | 57,786.00 | 65.00 | 57,851.00 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 6702.20 | 13,593.80 | 65.00 | 13,658.80 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 6702.2001 | 11,823.10 | -1.00 | 11,822.10 |
Furnituri de birou | 6702.200101 | 41.00 | 0.00 | 41.00 |
Materiale pentru curatenie | 6702.200102 | 41.00 | 0.00 | 41.00 |
Incalzit, Iluminat si forta motrica | 6702.200103 | 4,524.00 | -1.00 | 4,523.00 |
Reparatii curente | 6702.2002 | 750.00 | 65.00 | 815.00 |
Alte active fixe | 6702.710130 | 3,238.96 | 0.00 | 3,238.96 |
Din total capitol 6702: |
| 61,024.96 | 65.00 | 61,089.96 |
Servicii culturale | 670203 | 5,817.46 | 0.00 | 5,817.46 |
Case de cultură | 67020306 | 5,567.46 | 0.00 | 5,567.46 |
Alte servicii culturale | 67020330 | 250.00 | 0.00 | 250.00 |
Servicii recreative si sportive | 670205 | 43,792.50 | 7.00 | 43,799.50 |
Sport | 67020501 | 13,851.00 | 0.00 | 13,851.00 |
Tineret | 67020502 | 150.00 | 0.00 | 150.00 |
Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement | 67020503 | 29,791.50 | 7.00 | 29,798.50 |
Servicii religioase | 670206 | 11,300.00 | 0.00 | 11,300.00 |
Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei | 670250 | 115.00 | 58.00 | 173.00 |
Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE | 6902 | 139,901.66 | 2,922.97 | 142,824.63 |
CAP. Locuinte, servicii si dezvoltare publica | 7002 | 95,459.93 | 74.40 | 95,534.33 |
CHELTUIELI DE CAPITAL | 7002.70 | 23,632.77 | 74.40 | 23,707.17 |
TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 7002.71 | 23,632.77 | 74.40 | 23,707.17 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) | 7002.7101 | 23,632.77 | 74.40 | 23,707.17 |
Alte active fixe | 7002.710130 | 23,632.77 | 74.40 | 23,707.17 |
Din total capitol 7002: |
| 95,459.93 | 74.40 | 95,534.33 |
Iluminat public si electrificari | 700206 | 6,000.00 | 0.00 | 6,000.00 |
Alte servicii In domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale | 700250 | 89,459.93 | 74.40 | 89,534.33 |
CAP. Protectia mediului | 7402 | 44,441.73 | 2,848.57 | 47,290.30 |
CHELTUIELI CURENTE | 7402.01 | 44,312.33 | 2,848.57 | 47,160.90 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 7402.55 | 2,010.97 | 2,848.57 | 4,859.54 |
A. Transferuri interne(55.01.18+55.01.63+55.01.65) | 7402.5501 | 2,010.97 | 2,848.57 | 4,859.54 |
Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | 7402.550142 | 1,165.97 | 0.00 | 1,165.97 |
Sume reprezentand contributia unitatilor administrativ-teritoriale la Fondul IID | 7402.550165 | 200.00 | 2,848.57 | 3,048.57 |
Din total capitol 7402: |
| 44,441.73 | 2,848.57 | 47,290.30 |
Canalizarea si tratarea apelor reziduale | 740206 | 5,365.97 | 2,848.57 | 8,214.54 |
Partea a VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT | 9602 | -48,496.43 | 0.00 | -48,496.43 |
EXCEDENT | 9802 | 0.00 | 0.00 | 0.00 |
DEFICIT | 9902 | 48,496.43 | 0.00 | 48,496.43 |
De asemenea se produc modificări la bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții, sursa G, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, după cum urmează:
Denumire indicatori | Cod indicatori | Buget precedent | Influențe | Buget rectificat |
TOTAL VENITURI (cod00.02+00.15+00.16+00.17+45.10+46.10+48.10) | 000110 | 18,664.90 | 27.84 | 18,692.74 |
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
| 6,313.90 | 27.84 | 6,341.74 |
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) | 0012 | 6,313.90 | 27.84 | 6,341.74 |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII(33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 0014 | 6,125.91 | 27.84 | 6,153.75 |
Diverse venituri(cod 36.10.04+36.10.50) | 3610 | 29.86 | 27.84 | 57.70 |
Alte venituri | 361050 | 29.86 | 27.84 | 57.70 |
TOTAL CHELTUIELI (cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 5010 | 19,478.75 | 27.84 | 19,506.59 |
CHELTUIELI CURENTE | 10.01 | 19,432.75 | 27.84 | 19,460.59 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 10.20 | 17,063.22 | 27.84 | 17,091.06 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 10.2001 | 12,064.39 | 27.84 | 12,092.23 |
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional | 10.200109 | 9,461.79 | 27.84 | 9,489.63 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | 6310 | 19,478.75 | 27.84 | 19,506.59 |
CAP. Cultura, recreere si religie | 6710 | 12,534.74 | 27.84 | 12,562.58 |
CHELTUIELI CURENTE | 6710.01 | 12,534.74 | 27.84 | 12,562.58 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 6710.20 | 10,844.26 | 27.84 | 10,872.10 |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) | 6710.2001 | 10,097.26 | 27.84 | 10,125.10 |
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional | 6710.200109 | 9,349.26 | 27.84 | 9,377.10 |
Din total capitol 67: |
| 12,534.74 | 27.84 | 12,562.58 |
Servicii recreative si sportive | 671005 | 12,406.26 | 27.84 | 12,434.10 |
Sport | 67100501 | 12,406.26 | 27.84 | 12,434.10 |
Partea a VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT | 9610 | -813.85 | 0.00 | -813.85 |
EXCEDENT | 9810 | 0.00 | 0.00 | 0.00 |
DEFICIT | 9910 | 813.85 | 0.00 | 813.85 |
Prin adresa Direcției Generale de Sinteză a Politicilor Bugetare, în conformitate cu prevederile art.14 din Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr.9/2017, privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, sumele provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, care se restituie în condiţiile legii bugetelor din care au fost acordate, se evidenţiază în execuţie la titlul de cheltuieli bugetare 85 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent» cu semnul minus, se comunică introducerea în clasificația economică a cheltuielilor se introduce titlul XIX „Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent”, cod 85, cu articolul „Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent”, cod 85.01, care se detaliază pe alineatele, „Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile”, cod 85.01.05, ca atare se produc modificări la bugetul fondurilor externe nerambursabile, la partea de cheltuieli, după cum urmează:
Denumire indicatori | Cod indicatori | Buget precedent | Influențe | Buget rectificat |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent in sectiunea dezvoltare a bugetului local | 08.850102 | -3.17 | 3.17 | 0.00 |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente FEN | 08.850105 | 0.00 | -3.17 | -3.17 |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent in sectiunea dezvoltare a bugetului local | 7408.850102 | -3.17 | 3.17 | 0.00 |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente FEN | 7408.850105 | 0.00 | -3.17 | -3.17 |
DEFICIT | 9908 | 223.79 | 0.00 | 223.79 |
Deficitul sectiunii de dezvoltare | 990897 | 223.79 | 0.00 | 223.79 |
Prin referatul și nota justificativă întocmite de către Serviciul investiții, înregistrate la registratura instituției sub nr. 24-31459-PDV/20.03.2024, respectiv nr. 24-31460-PDV/20.03.2024 se aprobă modificările la lista de investiții pe anul 2024.
Din punct de vedere economic sunt incidente şi aplicabile prevederile art.19 din Legea finanțelor publice nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
” Aprobarea şi rectificarea bugetelor
(1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:
a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, judeţelor şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz;
b) bugetele instituţiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcţie de subordonarea acestora.
(2) Pe parcursul exerciţiului bugetar, autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.”
Au fost respectate prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Au fost respectate prevederile Legii nr.421/29.12.2023, a bugetului de stat pe anul 2024.
Din punct de vedere economic proiectul de hotărâre îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului local.
Reținând prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.44/09.02.2024, privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2024 și a estimărilor pentru anii 2025-2027, cu modificările și completările ulterioare;
În considerarea prevederilor art.5 alin. (2), art. 19 alin.(2), ale art.20 alin.(1) litera c), art.29 și art. 49 alin.(5) și alin.(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr.421/29.12.2023, a bugetului de stat pe anul 2024;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”a”, ale art.139 alin. (3) lit. ”a” şi art. 196 alin.1 litera ”a” din Ordonanţa de urgentă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, apreciem că proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Municipiului Deva pe anul 2024 poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Deva.
Direcţia juridică și administrație publică locală Director executiv Direcția economică
Oana Diana Mura Claudia Maria Stoica