România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia economică

ROMÂNIA

JUDEŢUL  HUNEDOARA

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI  DEVA

Direcția economică

Serviciul finaniciar, contabilitate

 

 

RAPORT DE SPECIALITATE

la proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul tineret, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă

 

 

Direcția economică prin Serviciul financiar din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, la proiectul de hotarare privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul tineret, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, supune atenţiei Consiliul local al municipiului Deva următoarele:

În fiecare an, Primăria municipiului Deva și Consiliul local al municipiului Deva sprijină persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, asociații, fundații, cluburi sportive constituite potrivit legii, care activează în folosul comunității municipiului Deva și propun desfășurarea unor acțiuni sau programe care să contribuie la interesul public local al municipiului Deva, prin acordarea de fonduri nerambursabile de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes general în baza Legii nr.350/2005.

Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.44/09.02.2024 privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2024 și a estimărilor pentru anii 2025-2027, s-a aprobat la articolul 7, alocarea sumei de 1.950.000 lei, pentru susținerea finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, pentru persoane fizice autorizate/atestate, asociații/fundații/organizații pentru tineret, precum și din domeniul cultural, respectiv din domeniul social fără scop patrimonial cu personalitate juridică, cluburi sportive de drept privat și asociații pe ramură de sport județene sau care desfășoară activități nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public local pe raza municipiului Deva, astfel: 

  • 1.500.000 lei pentru domeniul sport,
  • 250.000 lei pentru domeniul cultură, 
  • 50.000 lei pentru domeniul social, 
  • 150.000 lei pentru domeniul tineret.

Suma de 1.950.000 lei este prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 la capitolul 67.02 ,,Cultură, recreere și religie”,  subcapitol 67.05.01. ”Sport” pentru activitățile din domeniul sport (1.500.000 lei), subcapitol 67.05.02. ”Tineret” pentru activitățile din domeniul tineret (150.000 lei), subcapitol 67.03.30. ”Alte servicii culturale” pentru activitățile din domeniul cultură (250.000 lei) și la capitolul 68.02 ,,Asigurări și asistență socială”, subcapitol 68.50.50. ”Alte cheltuieli în domeniul asistenței sociale” pentru activitățile din domeniul social (50.000 lei). 

În anul 2024, programul anual a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 29/14.02.2024, cu privire la selecția publică de proiecte de interes local.

Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 149/30.03.2023 a fost aprobat Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr.41/01.03.2024, precum și în două cotidiene locale, respectiv în ziarul Mesagerul Hunedorean nr.4496/05.03.2024, pagina nr. 7, în ziarul Servus Hunedoara nr. 4859/05.03.2024, pagina nr.6 și pe site-ul https://www.primariadeva.ro/index.php/primaria/finantari_nerambursabile.

Potrivit anunțului de participare, perioada de depunere a proiectelor de finanțare nerambursabilă s-a efectuat în perioada 05.03.2024-03.04.2024, la Registratura municipiului Deva, iar data limită de depunere a proiectelor de finanțare nerambursabilă a fost data de  03.04.2024, ora 12:00.

În perioada 05.03.2024-03.04.2024, la registratura Primăriei municipiului Deva au fost depuse 26 de cereri de finanțare pentru proiecte.

În data de 03.04.2024 a fost întocmit și înregistrat la registratura instituției sub nr. 24-37062-PDV, procesul verbal de închidere a sesiunii de depunere a proiectelor de interes public local ce vor fi finanțate de la bugetul local al municipiului Deva, în anul 2024, în baza selecției publice de proiecte în baza Legii nr.350/2005.

Proiectele depuse au fost evaluate de către Comisia de Evaluare și Selecționare a proiectelor în perioada 04.04.2024-12.04.2024, în conformitate cu criteriile de evaluare prevăzute în Regulament.

Proiectele declarate câștigătoare ca urmare a procedurii de selecție au fost consemnate de către membrii comisiei în procesul verbal nr.1, înregistrat la registratura instituției sub nr. 24-41423-PDV/11.04.2024, procesul verbal nr.2, înregistrat la registratura instituției sub nr. 24-41867-PDV/12.04.2024 și hotărârea de adjudecare, înregistrată la registratura instituției sub nr. 24-41869-PDV/12.04.2024. 

În data de 12.04.2024, cu respectarea prevederilor art.43 din Regulament, au fost publicate pe site-ul https://www.primariadeva.ro/index.php/primaria/finantari_nerambursabile  rezultatele evaluării proiectelor depuse în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes local, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare și transmise pe e-mail fiecărui solicitant în data de 15.04.2024.

Potrivit hotărârii de adjudecare întocmită de către Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor numită prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 149/30.03.2023, cu modificările și completările ulterioare și înregistrată la registratura instituției sub nr. 24-41869-PDV/12.04.2024 s-a hotărât aprobarea și repartizarea sumei totale de 1.234.772,74 lei, astfel: pentru domeniul sport suma de 837.092,74 lei, pentru domeniul cultural suma de 250.000 lei, pentru domeniul tineret suma de 97.680 lei și pentru domeniul social suma de 50.000 lei.

Pentru domeniul tineret au fost depuse 3 proiecte, din care au fost declarate eligibile pentru finanțare 3 proiecte, astfel cum sunt prezentate în tabelul de mai jos:

 

Nr. crt.

Nr. de înregistrare

Denumire solicitant

Titlul proiectului

Suma propusă pentru finanţare (lei)

Punctaje acordate

1

34564/

28.03.2024

Asociația Alert în Deva

Educație pentru sănătate

45.000

100

2

36771/

03.04.2024

Asociația Andrei Mureșanu Deva

Suntem cetățeni europeni, ediția a II a

35.000

100

3

36939/

03.04.2024

Asociația Părinților Arte Deva

Tinerii artiști – asumarea rolurilor inovativ – 

 

 

creative în societatea civilă

17.680

100

                    TOTAL TINERET=

97.680

 

 

În perioada 15.04.2024-17.04.2024, solicitanții nemulțumiți de rezultatul evaluării și selecției au avut termen pentru depunere a contestației. 

Astfel, în această perioadă au fost înregistrate la registratura instituției două contestații, prima pentru domeniul cultură, de către domnul Nuțiu Emanuel Valentin, înregistrată sub nr. 43021/16.04.2024, iar cea de-a doua pentru domeniul sport, de către Asociația Club Sportiv West Deva nr.16/17.04.2024, înregistrată sub nr. 24-43470-PDV/17.04.2024.

Comisia de soluționare a contestațiilor, întrunită în ședința ce a avut loc la data de 19.04.2024, a analizat și a decis respingerea acestora ca fiind neîntemeiate, pentru motivele reținute în procesul-verbal al comisiei, înregistrat la registratura instituției sub nr.24-44545/19.04.2024.

Contractele de finanțare vor fi încheiate între Municipiul Deva și solicitanții selecționați, după aprobarea proiectelor finanțabile de către Consiliul local al municipiului Deva, în conformitate cu prevederile art. 64 din Regulament. 

Temeiul de drept este conferit de prevederile Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități  nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Art.IV alin.4 din Ordonața de Urgență a Guvernului nr.115/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, ale Hotărârii Guvernului nr.714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului, cu modificările ulterioare și ale Legii nr.350/2006 a tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;

Din punct de vedere juridic, raportat la dispozițiile menționate anterior, proiectul de hotărâre îndeplinește condițiile legale pentru a fi supus dezbaterii și aprobării plenului Consiliului local.

Din punct de vedere economic, raportat la dispozițiile Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.44/09.02.2024 privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2024 și a estimărilor pentru anii 2025-2027, proiectul de hotărâre îndeplinește condițiile de natură economică pentru a fi supus dezbaterii și aprobării plenului Consiliului local.

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”e”, alin.14, art.139 alin.(1) și alin.3 lit.”a” coroborat cu art.196 alin.(1) litera ”a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere prevederile legale expuse în prezentul raport, apreciem că proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării sumelor în cadrul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate din fondurile bugetului local al municipiului Deva, în anul 2024, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul tineret, în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, poate fi supus dezbaterii și aprobării plenului Consiliului local.

                                                                      

 

                                                                                                                                                    AVIZAT

                                                                                    DIRECŢIA   ECONOMICĂ,                                              DIRECŢIA  JURIDICĂ A.P.L.,

                                                                                            Director Executiv,                                                       Director Executiv,                                                                                                                                                                                                      

                                                                                         Claudia Maria Stoica                                                        Bogdan Bălan