ROMÂNIA JUDEȚUL HUNEDOARA MUNICIPIUL DEVA Nr._______/______________ |
ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAȚIEI Nr. _____________/__________ |
ACORD DE ASOCIERE
Între:
1. Municipiul Deva prin Consiliul Local al Municipiului Deva, cu sediul în municipiul Deva, str. Piața Unirii, nr.4, județul Hunedoara, CUI 4374393, telefon: 0254/232310, fax: 0254/215214, reprezentat legal prin domnul OANCEA NICOLAE - FLORIN, în calitate de primar;
şi
2. Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, Str. Gh. Bariţiu, nr.2, Jud. Hunedoara, având cont bancar nr. RO97TREZ3665005XXX000114 deschis la Trezoreria Municipiului Deva, reprezentată prin doamna MARIA ȘTEFĂNIE, lnspector Școlar General.
Părțile convin următoarele:
Art.1 Scopul asocierii;
Cele două părţi convin ca prin asociere, să contribuie la dezvoltarea învățământului devean.
Art.2 Obiectul acordului;
Obiectul acordului îl reprezintă asocierea în vederea finanțării și realizării în comun a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Șah – Fete și Băieți / Învățământ liceal și profesional - Etapa națională, Deva, 17 – 19 mai 2024.
Art.3 Durata acordului;
Prezentul acord intră în vigoare la data semnării lui de către părţile implicate şi este valabil până la încheierea acţiunii menţionate.
Art.4 Obligaţiile părţilor;
- Municipiul Deva are obligaţia de a contribui la realizarea acțiunii cu suma de 8.000 lei, sumă ce va fi alocată de la bugetul local pe anul 2023 - în condiţiile legii, de la capitolul 51.02 „Autorități publice și acțiuni externe”, titlul 20 - bunuri și servicii, și care reprezintă acoperirea cheltuielilor necesare realizării în bune condiţii a olimpiadei, pentru care se vor achiziționa următoarele:
- asigurare materiale promoționale: pix inscripționat cu sigla Primăriei municipiului Deva - 50 buc.; mapa inscripționată cu sigla Primăriei municipiului Deva - 50 buc; ecusoane cu șnur textil – 160 buc; bannere -2 buc; tricouri personalizate – 100 buc.; personalizare rucsaci – 100 buc. – 8.000 lei;
2. Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara are obligaţia de a asigura buna organizare şi desfăşurare a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Șah – Fete și Băieți / Învățământ liceal și profesional - Etapa națională, Deva, 17 – 19 mai 2024.
Art.5
(1) Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara răspunde pentru prejudiciile cauzate prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul acord sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, suportând pagubele cauzate Municipiului Deva, ca urmare a oricăror acţiuni sau omisiuni legate de realizarea acordului şi care îi sunt imputabile.
(2) Utilizarea alocaţiilor bugetare de către beneficiarul Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul acord este interzisă şi atrage rezilierea fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi restituirea sumelor deja achitate, conform dispoziţiilor prezentului acord și legislației în vigoare.
(3) În cazul în care beneficiarului Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara i s-a notificat rezilierea prezentului acord din vina sa, acesta este obligat ca în termen de 30 de zile de la data primirii notificării să restituie finanţatorului Municipiului Deva toate sumele primite. Prezentul acord constituie titlu executoriu pentru satisfacerea creanţelor rezultate în urma rezilierii.
(4) Dacă beneficiarul depăşeşte acest termen de restituire datorează autorităţii finanţatoare penalităţi în cuantumul legal.
REZILIEREA ACORDULUI DE ASOCIERE
Art.6
(1) Acordul de asociere poate fi reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părţii în culpă i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile asocierii.
(2) Municipiul Deva va putea solicita, pentru motive imputabile Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara (nerespectarea condiţiilor asocierii, a dispoziţiilor legale), încetarea acordului cu acordul părţilor printr-o notificare adresată Beneficiarului.
(3) În cazul rezilierii acordului de asociere ca urmare a neîndeplinirii clauzelor, beneficiarul finanţării este obligat în termen de 30 zile să returneze ordonatorului principal de credite sumele primite.
Art.7
(1) Curtea de Conturi exercită controlul financiar asupra derulării activității din acordul de asociere.
(2) Reprezentanții Ordonatorului de credite al Municipiului Deva pot oricând verifica modul de utilizare a sumelor alocate din bugetul municipiului Deva, putând solicita în scris note justificative cu privire la utilizarea fondurilor alocate.
Art.8
Prevederile prezentului vor fi interpretate, înţelese şi aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. În eventualitatea unui litigiu între Municipiul Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, survenit în executarea acestuia, se va încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabilă. În situaţia în care nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti de contencios administrativ competente potrivit legii, cu respectarea procedurii prealabile prevăzute de lege.
Încheiat la Municipiul Deva, azi, .............................. în 2 exemplare originale, dintre care un exemplar pentru Municipiul Deva, respectiv la Biroul Administrare Unități Învățământ și un exemplar pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.
MUNICIPIUL DEVA PRIMAR, NICOLAE – FLORIN OANCEA
DIRECȚIA ECONIMICĂ, DIRECTOR EXECUTIV, CLAUDIA MARIA STOICA
DIRECȚIA JURIDICĂ ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ, DIRECTOR EXECUTIV, BĂLAN BOGDAN
| INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN HUNEDOARA INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL MARIA ȘTEFĂNIE
|