ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva
Primarul municipiului Deva
Pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public, legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar în raport cu aceasta, să dimensioneze numărul personalului angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor reale ale instituției.
Conform art. 129 din Codul Administrativ, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, organigrama, statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției.
Pe parcursul desfășurării activității pot interveni numeroase situații în care să fie necesară modificarea elementelor de mai sus.
În acest sens, Codul administrativ reprezintă cadrul legal care reglementează modificările în situația posturilor, funcții publice sau posturi în regim contractual, precum și în situația angajaților, funcționari publici sau persoane angajate cu contract individual de muncă.
Codul Administrativ prevede posibilitatea transformării unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, în raport cu necesitățile instituției; potrivit art. 506 alin. (3) din Codul administrativ, pentru funcţionarii publici de execuţie, prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege orice funcţie publică cu grad profesional mai mic decât gradul profesional al funcţiei publice deţinute sau de clasă de nivel inferior.
Gradul profesional al unei funcții publice este în concordanță cu condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice, stabilite la art. 468 din Codul administrativ, astfel:
a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent;
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal;
c) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior.
Având în vedere faptul că în cadrul Compartimentului autorizații de construire și recepții, banca de date urbană al Serviciului urbanism din Direcția urbanism este vacant 1 post de Consilier, clasa I, grad profesional asistent,
Întrucât Compartimentul autorizații de construire și recepții, banca de date urbană întocmește și elaborează documente complexe cu date tehnice specifice,
Față de cele de mai sus, la solicitarea Arhitectului șef al Municipiului Deva, înregistrată sub nr. 91172 / 2024, propun transformarea postului de Consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului autorizații de construire și recepții, banca de date urbană în Consilier, clasa I, grad profesional principal.
Transformarea postului vacant de mai sus va modifica în mod corespunzător statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva.
Toate operațiunile referitoare la funcțiile publice și la funcționarii publici se desfășoară sub monitorizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, căreia instituția are obligația de a-i comunica, în conformitate cu art. 409 din Codul Administrativ, modificările intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici în următoarele situații:
.........................................................................................................................................................
b) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate.
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. “a”, alin. (3) lit. “c” , art. 139 alin. (1), art. 409 și art. 506 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Propun modificarea corespunzătoare a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva.
PRIMAR,
Nicolae - Florin Oancea