ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
P R I M A R
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal
,,Locuinţă, împrejmuire”
generat de imobilul situat în extravilanul municipiului Deva,
zona străzii Carierei
Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.107312/28.10.2024 beneficiara Xhidra Serena solicită aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Locuinţă, împrejmuire” generat de imobilul situat în extravilanul municipiului Deva, zona străzii Carierei, CF nr.73777
Documentația de urbanism Plan Urbanistic Zonal propune realizarea unei locuințe individuale în regim de înalțime (D)+P+M și împrejmuirea terenului. Pe teren există o construcție, anexă propusă spre desființare.
Conform planşei de reglementări urbanistice, sunt propuse accesuri, alei pietonale și carosabile, platformă parcare, spații verzi amenajate, conform proiectului nr. 36/2020, întocmit de S.C. Brilaco Proiect Design S.R.L., coordonator R.U.R. arh. Pop Oliviu Marius.
Terenul supus reglementărilor prin prezentul Plan Urbanistic Zonal este situat în extravilanul municipiului Deva, categoria de folosință arabil şi este identificat prin extrasul C.F. nr. 73777 Deva, nr. cadastral 73777, în suprafață de 1.088,0 mp proprietatea beneficiarei Xhidra Serena.
În conformitate cu prevederile art.47 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului nr.2.701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi urbanism.
În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.”c”, precum şi al art.139 alin.3 lit.”e” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Supun comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal ,,Locuinţă, împrejmuire”, generat de imobilul situat în extravilanul municipiului Deva, zona străzii Carierei.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus