România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul resurse umane, control

ROMÂNIA

MUNICIPIUL DEVA                                                                                       

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA           

SERVICIUL RESURSE UMANE, CONTROL

Nr.  

 


RAPORT DE SPECIALITATE

la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva

 

 

Serviciul Resurse Umane, Control din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva, în urma analizării Referatului de aprobare întocmit de iniţiatorul proiectului, respectiv Primarul Municipiului Deva, dl. Lucian Ioan RUS, supune atenţiei Consiliului Local Deva următoarele:

  • Având în vedere că în data de 8 octombrie 2024 s-a desfășurat proba scrisă la examenul de promovare în grad profesional a funcționarilor publici în urma căruia 7 (șapte) funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva au fost declarați ”ADMIS”,

În baza prevederilor art. 478 al O.U.G. nr. 57 / 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin care se stabilește că postul ocupat de funcţionarul public declarat admis la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut va fi transformat, 

Sens în care s-a propus transformarea următoarelor posturi:

- postul de Consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului centrul de informare a cetățenilor din Direcția juridică, administrație publică locală se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional superior;

- postul de Consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului informatică din Serviciul informatică, bancă de date al Direcției economice se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional superior;

- postul de Consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Serviciului administrarea domeniului public și privat din Direcția administrarea domeniului public și privat se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional superior;

- postul de Consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului constatare persoane fizice din Direcția impozite și taxe locale se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional principal;

- postul de Consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Serviciului recuperare impozite și taxe locale din Direcția impozite și taxe locale se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional superior;

- postul de Consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului administrare unități de învățământ se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional superior;

- postul de Polițist local, clasa III, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului fluidizare trafic rutier al Serviciului circulație pe drumurile publice din Direcția Poliția Locală se transformă în Polițist local, clasa III, grad profesional principal.

Toate aceste operațiuni referitoare la funcțiile publice și la funcționarii publici se desfășoară sub monitorizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în conformitate cu art. 409 din Codul Administrativ, respectiv:

(1) Autorităţile şi instituţiile publice comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la dispunerea măsurii prin act administrativ, orice modificare intervenită în situaţia funcţionarilor publici şi a funcţiilor publice. 

Modificările survenite în statul de funcții sunt următoarele :

 

Nr. crt.

Nr. crt. Stat de funcții

Postul anterior transformării

Postul după transformare

STATUS / OBS.

1.

25

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Consilier, clasa I, grad profesional superior

Post ocupat,

promovare în grad

2.

58

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Consilier, clasa I, grad profesional superior

Post ocupat,

promovare în grad

3.

125

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Consilier, clasa I, grad profesional superior

Post ocupat,

promovare în grad

4.

161

Consilier, clasa I, grad profesional asistent

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Post ocupat,

promovare în grad

5.

185

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Consilier, clasa I, grad profesional superior

Post ocupat,

promovare în grad

6.

226

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Consilier, clasa I, grad profesional superior

Post ocupat,

promovare în grad

7.

340

Polițist local, clasa III, grad profesional asistent

Polițist local, clasa III, grad profesional principal

Post ocupat,

promovare în grad

 

  • Ținând cont de solicitarea conducerii Direcției Impozite și Taxe Locale transmisă prin adresa nr. 114355 / 15.11.2024 aprobată, s-a propus modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al acestei direcții prin actualizarea atribuțiilor, respectiv punctul E. în totalitate, conform Anexei nr. 2 la proiectul de hotărâre.

Față de cele menționate mai sus, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2)  lit. “a”, alin. (3) lit. “c” , art. 139 alin. (1), art.  409, art. 478 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 Supunem atenției Consiliului Local Deva proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva.    

 

 

                                                                                                                  ȘEF SERVICIU RESURSE UMANE, CONTROL                     DIRECTOR EXECUTIV D.J.A.P.L.              

                                                                                                                                         ȘELARU Claudel                                                    BĂLAN Bogdan - Ciprian