România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

Serviciul public de transport  local face parte din serviciile comunitare de utilităţi publice, asigurând satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populatiei, ale personalului instituțiilor publice și ale operatorilor economici pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale. 

Potrivit Legii nr.92/2007 privind serviciile publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliile locale au obligația asigurării, organizării, reglementării, coordonării și  controlării modului de  prestare a serviciilor publice de transport   desfăşurat pe raza administrativ-teritorială a acestora.  

I. Prin  adresa cu nr. 1853 din data de 20.11.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Deva cu numărul 116015 din 20.11.2024,  Societatea Transport Public Local Deva, urmare a cererilor adresate de către cetățenii municipiului Deva, direct societății,  ne solicită în baza Capitolului 13 – „Drepturile și obligațiile operatorului”, pct.13.11.29   din Contractul privind atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate în municipiul Deva și localitățile aparținătoare nr.32518 din data de 21 aprilie 2020, suplimentarea traseelor nr. 3 și 6, în fiecare zi de sâmbătă și duminică, cu câte două curse tur/retur în intervalul orar 06.00 – 08.00, aspect care corespunde obiectivului referitor la satisfacerea nevoilor de deplasare ale populatiei.

II. Prin Referatul cu nr. 109002 din 19.10.2023, Direcția Tehnică a solicitat, iar Primarul municipiului Deva a aprobat, scoaterea din uz a stațiilor de călători prevăzute cu adăpost existente în cadrul sistemului de transport public actual.            

Solicitarea scoaterii din uz a adăposturilor/structurilor metalice la care se face referire în Referatul cu numărul 109002 din 19.10.2023 al  Direcției Tehnice, a fost determinată de necesitatea înlocuirii acestora cu cele noi, achiziționate în cadrul proiectului  Cod SMIS 127928 „Modernizarea infrastructurii sistemului de transport public local ”/POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. 

În sensul celor amintite anterior, se impun următoarele:

  1. retragerea dreptului de administrare  al Societății Transport Public Local Deva S.R.L și radierea a unui număr de 5(cinci) stații de călători prevăzute cu adăpost, identificate în Anexa nr.4.1.1. la Contractul privind atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate în municipiul Deva și localitățile aparținătoare nr.32518 din data de 21 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare, 
  2. retragerea dreptului de administrare  al societății Transport Public Local Deva S.R.L și radierea  a 15 (cinsprezece) stații de călători prevăzute cu adăpost, identificate în Anexa nr.4.1.2. la Contractul privind atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate în municipiul Deva și localitățile aparținătoare nr.32518 din data de 21 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare, 
  3. modificarea Anexei 4.1 la Contractul privind atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate în municipiul Deva și localitățile aparținătoare nr.32518 din data de 21 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare – „Bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului”.

Ținând cont de  prevederile art.1, alin.(4), lit.e) și lit.l), art.4, alin.(1^1), art.16,  alin.(1), art.17, alin.(1), lit.c) și alin.(2), art.18, alin.(1), lit.d), art.20, alin.(6), art.21, alin.(1), lit.a) și art.28, alin.(2), lit.c) din Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr.92/2007, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art. 92, alin.(1) și alin.(2), lit.b), art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) și d), alin.(7), lit.n) și alin.(14), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea actului adițional nr.12 la Contractul privind atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate în municipiul Deva și localitățile aparținătoare nr.32518 din data de 21 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare.

 


   PRIMAR

    Lucian Ioan RUS