Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 32 / 20.01.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2025-2026

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

Proiect de hotărâre

Nr. 32 din 20.01.2025

privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2025-2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.16 alin.6, art.19 alin.6 lit.”a” din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare, 

Ordinul Ministrului Educaţiei nr.6800/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind procesul de organizare a reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi pentru aprobarea Calendarului operaţiunilor de organizare a reţelei şcolare pentru anul şcolar 2024-2025, cu modificările și completările ulterioare, 

Ordinul Ministrului Educației nr.6799/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi pentru aprobarea Calendarului activităţilor privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2024-2025,

Ordinul Ministerului Educației nr.6613/2024 pentru aprobarea calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2025-2026, 

Art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”a” şi alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Avizul Conform al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, comunicat cu adresa nr.4504/18.11.2024, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.4105/17.01.2025, pentru organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza teritorială a municipiului Deva, pentru anul școlar 2025-2026,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.32/2025, Referatul de aprobare nr.32/2025 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus din care reiese necesitatea şi oportunitatea aprobării reţelei şcolare, a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2025-2026,

Raportul Compartimentului administrare unități de învățământ nr.5727/21.01.2025,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.119/110815/29.01.2025, avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.82/110817/29.01.2025, precum și de avizul Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, activităţi sportive şi de agrement nr.33/110820/29.01.2025,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2025-2026, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Se aprobă reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular de pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2025-2026, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Compartimentul administrare unităţi de învăţământ.     

Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Compartimentului administrare unităţi de învăţământ;                

- Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara;

- Unitățiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcționează pe raza teritorială a municipiului Deva.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA

Lucian Ioan RUS

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA

Oana-Diana MURA

Rezultate voturi