ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMAR
REFERAT DE APROBARE
privind stabilirea componenței Comisiei locale de ordine publică la nivelul municipiului Deva
Potrivit prevederilor Legii poliției locale nr.155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul fiecărui municipiu unde funcţionează poliţia locală se organizează şi funcţionează comisia locală de ordine publică, prin hotărâre a consiliului local. Comisia locală care este un organism cu rol consultativ, este constituită, după caz, din: primar, şeful unităţii/structurii teritoriale a Poliţiei Române sau reprezentantul acestuia, şeful poliţiei locale, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi 3 consilieri locali desemnaţi de autoritatea deliberativă. Şedinţele comisiei locale sunt conduse de primar. Modul de funcţionare a comisiei locale se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia, adoptat de consiliul local.
Potrivit actului normativ mai sus precizat Comisia locală de ordine publică are următoarele atribuţii:
”a) asigură cooperarea dintre instituţiile şi serviciile publice cu atribuţii în domeniul ordinii şi al siguranţei publice la nivelul unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale;
b) avizează proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a poliţiei locale;
c) elaborează proiectul planului de ordine şi siguranţă publică al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, pe care îl actualizează anual;
d) analizează periodic activităţile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice la nivelul unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi face propuneri pentru soluţionarea deficienţelor constatate şi pentru prevenirea faptelor care afectează climatul social;
e) evaluează cerinţele specifice şi face propuneri privind necesarul de personal al poliţiei locale;
f) prezintă autorităţii deliberative rapoarte anuale asupra modului de îndeplinire a prevederilor planului de ordine şi siguranţă publică al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale. În baza concluziilor desprinse din analizele efectuate, propune autorităţilor administraţiei publice locale iniţierea unor proiecte de hotărâri prin care să se prevină faptele care afectează climatul social.”
Prin Hotărârea Consiliului local nr.67/2021, a fost stabilită componența Comisiei locale de ordine publică la nivelul municipiului Deva și a fost adoptat Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de ordine publică a municipiului Deva.
Potrivit Hotărârii Consiliului local nr.67/2021, cu modificările ulterioare, din componența comisiei locale de ordine publică au fost desemnați să făcă parte următorii consilieri locali:
- domnul Bălan Jean Florin
- domnul Mara Lucian Marius
- domnul Ludoșean Gheorghe
Având în vedere alegerea noului Consiliu local al municipiului Deva, pentru buna desfășurare a activității comisiei locale de ordine publică, se impune desemnarea din partea Consiliului local al municipiului Deva a trei consilieri locali care să facă parte din cadrul comisiei locale de ordine publică a municipiului Deva.
În temeiul prevederilor art.28 și art.29 din Legea nr.155/2010 a poliției locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”g”, alin.14 precum şi ale art.139 alin.1 și 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind stabilirea componenței Comisiei locale de ordine publică la nivelul municipiului Deva.
Primar
Lucian Ioan Rus