privind aprobarea încetării, prin acordul de voință al părților, a Contractului de finanțare nr. 138231/07.12.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și Municipiul Deva, în calitate de Beneficiar pentru proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”, număr de identificare C10-I2-47, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.2 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.2
În urma lansării apelului de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta 10 - Fondul local, Municipiul Deva a depus proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”. În acest sens, a fost întocmită Nota de fundamentare precum și Planul integrat de acțiune în cadrul cărora a fost prezentată nevoia de locuințe pentru tineri din comunități marginalizate sau grupuri vulnerabile și a fost adoptată Hotărârea Consiliului local nr.169/2022 prin care s-a aprobat proiectul și cheltuielile aferente proiectului „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”.
Conform Ghidului specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta 10 - Fondul local, suma maximă eligibilă ce a putut fi solicitată – mp/suprafață construită a fost de 794 euro/mp, fără TVA.
În data de 07.12.2022 a fost semnat contractul de finanțare nr.138231, înregistrat la Primăria municipiului Deva cu nr.129212/27.12.2022, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Municipiul Deva, în calitate de Beneficiar, pentru proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”, număr de identificare C10-I2-47, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.2 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.2. Valoarea cheltuielilor eligibile finanțate prin PNRR, conform contractului de finanțare este de 18.761.394,24 lei fără TVA, echivalentul a 3.811.200 euro fără TVA, la cursul valutar utilizat Inforeuro aferent lunii mai 2021 de 1 euro=4,9227 lei.
Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 3.564.664,91 lei, fiind asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru COMPONENTA 10 – Fondul local – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în conformitate cu legislația în vigoare.
Proiectul prevede construirea a patru (4) blocuri de locuințe cu regim de înălțime St + P + 1E + M., un bloc de locuințe propus fiind alcătuit din două module (scări), executate cu rost de tasare. S-a propus realizarea a 48 de unități de locuit pentru tineri din grupuri și comunități marginalizate și realizarea unei structuri mixte din zidărie portantă, cu sâmburi, centuri, grinzi, planșee beton armat, cadre de lemn, combinate cu pereți de șemn la interior și exterior, finisaje interioare și izolații, finisaje exterioare, instalații interioare de distribuție a apei reci, instalații interioare de distribuție a apei calde de consum, instalații interioare de canalizare a apelor uzate menajere, instalații exterioare de apă, instalații exterioare de canalizare menajeră și pluvială, instalații de irigat zonele verzi, instalații termice – încălzire în pardoseală și instalații de răcire – ventiloconvectoare, instalaţii electrice, lucrări privind amenajările exterioare (sistematizare verticală și amenajări peisagere și zone verzi).
În vederea elaborării documentațiilor tehnico-economice la faza Studiu de fezabilitate, inclusiv Studiu geotehnic, Studiu topografic, PT și Asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”, a fost încheiat Contractul de servicii nr.33125/23.03.2023 cu AGG Arhitectura S.R.L.
În data de 05.07.2023 a fost adoptată Hotărârea nr.299/2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva” prin care a fost estimată valoarea totală a investiției de 42.121.344,43 lei fără TVA, respectiv 50.050.190,15 lei cu TVA, din care C+M este de 35.507.048,62 lei fără TVA, respectiv 42.253.387,87 lei cu TVA.
Ca urmare a elaborării documentației tehnico-economice faza Proiect Tehnic, valoarea totală a investiției, conform Devizului general, este de 40.616.431,66 lei fără TVA, respectiv 48.266.092,08 lei cu TVA, din care C+M este de 32.278.266,74 lei fără TVA, respectiv 38.411.137,39 lei cu TVA, rezultând un cost total de 1718,93 euro/mp, cost care este real pentru edificarea unei construcții noi.
Ținând cont de amplasamentul obiectivului de investiții, respectiv declivitate teren, asigurarea utilităților în ceea ce privește rețeaua de apă potabilă, canalizare și energie electrică, conform normativelor de proiectare în vigoare, s-a impus prevederea categoriilor de lucrări privind amenajarea incintei, respectiv acces carosabil și pietonal - parcări, alei, piste de biciclete, mobilier urban, zid de sprijin, stabilizare taluz, refacerea și îmbunătățirea zonelor verzi, respectiv amenajarea zonelor verzi, amenajarea platformelor betonate pentru depozitarea gunoiului menajer, amenajarea terenului în vederea scurgerii corecte a apelor pluviale pentru a preveni eventuale infiltrații, instalații BMS, interfonie, televiziune, telefonie, internet, instalații electrice – priză de pământ, instalații încălzire și ventilație și climatizare interioare, instalații sanitare interioare, montare utilaje și echipamente termice și ventilare – climatizare, sanitare, procurare utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj.
Menționăm faptul că toate aceste cheltuieli conform ghidului de finanțare nu sunt eligibile și vor fi suportate din bugetul local al U.A.T. Municipiul Deva.
Municipiul Deva a transmis Nota de solicitare act adițional nr.1, cu nr.84733/17.08.2023, către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru actualizarea costului pe mp, însă, prin adresa nr.113050/4/27.10.2023, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, ne-a informat că valoarea eligibilă a contractului de finanțare nu poate fi suplimentată.
Față de cele prezentate mai sus, valoarea totală necesară a fi suportată din Bugetul local al municipiului Deva pentru implementarea acestui proiect este de 21.855.037,42 lei fără TVA, ceea ce reprezintă 53,81% din valoarea totală a proiectului, la care se adaugă valoarea TVA de 4.152.457,07 lei. Prin urmare, se constată impactul economic asupra U.A.T. Municipiul Deva, cauzat de această creștere a valorii proiectului, această suplimentare fiind neeligibilă și integral suportată din Bugetul local, adică mai mult de jumătate din valoarea totală a proiectului.
Având în vedere că prin ghidul de finanțare s-a impus încadrarea în costul de 794 euro/mp fără TVA - mp/suprafață construită, din totalul Devizului general de 40.616.431,66 lei fără TVA, U.A.T. Municipiul Deva este obligată să plătească din bugetul local, cheltuieli care, conform ghidului, se încadrează în categoria de lucrări eligibile, în valoare de 20.520.887,42 lei fără TVA, respectiv un procent de 50,52%.
În cazul în care solicitarea majorării costului de 794 euro/mp fără TVA s-ar fi aprobat, cheltuielile care intră în sarcina municipiului Deva, în valoare totală de 21.855.037,42 lei fără TVA, s-ar fi diminuat considerabil.
Asigurarea sumelor pentru acoperirea cheltuielilor care nu sunt eligibile, în sumă totală de 26.007.494,49 lei cu TVA, pune o presiune extrem de mare pe bugetul propriu al municipiului Deva, existând riscul de a bloca financiar instituția și implicit de a stopa implementarea altor proiecte atât de necesare populației municipiului, prin neplata facturilor.
În completarea celor de mai sus, precizăm că până în prezent în cadrul proiectului „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva” au fost efectuate următoarele plăți:
Document | Dată Document | Beneficiar | Explicații | Plăți | Încasări |
OP 2680 | 13.09.2024 | AGG ARHITECTURA S.R.L. | PLATĂ doc. tehn. et. II, Construire locuințe nZeb pentru tineri | 88,900.00 | 0.00 |
OP 2681 | 13.09.2024 | AGG ARHITECTURA S.R.L. | PLATĂ gar. doc. tehn. et. II, Construire locuințe nZeb pentru tineri | 5,000.00 | 0.00 |
OP 2682 | 13.09.2024 | AGG ARHITECTURA S.R.L. | PLATĂ doc. tehn. et. II, Construire locuințe nZeb pentru tineri | 19,000.00 | 0.00 |
OP 2879 | 12.09.2023 | AGG ARHITECTURA S.R.L. | PLATĂ etapa I Constr. loc. nZeb plus pt. tineri | 19,950.00 | 0.00 |
OP 2880 | 12.09.2023 | AGG ARHITECTURA S.R.L. | PLATĂ gar. etapa I Constr. loc. nZeb plus pt. tineri | 4,125.00 | 0.00 |
OP 2881 | 12.09.2023 | AGG ARHITECTURA S.R.L. | PLATĂ etapa I Constr. loc. nZeb plus pt. tineri | 100,875.00 | 0.00 |
OP 5727 | 08.09.2023 |
| ÎNCASARE transfer PNRR ctr. 1382314/07.12.2022 | 0.00 | 105,000.00 |
OP 5728 | 08.09.2023 |
| ÎNCASARE transfer PNRR ctr.1382314/07.12.2022 tva | 0.00 | 19,950.00 |
OP 1400 | 25.05.2023 | DIR. DE SĂNĂTATE PUBL. HD | PLATĂ taxă aviz Constr. loc. nZEB | 400.00 | 0.00 |
OP 1339 | 19.05.2023 | E-DISTRIBUȚIE BANAT S.A. | PLATĂ taxă aviz Construire locuințe nZEB plus pentru tineri | 113.05 | 0.00 |
|
|
|
| 238,363.05 | 124,950.00 |
În conformitate cu Anexa II - Mecanismul de efectuare a plăților la Contractul de finanțare nr.138231/07.12.2022, Beneficiarul a transmis Cererea de transfer nr.1 în data de 12.07.2023 pentru plățile care urmau a fi efectuate, respectiv, Etapa I din contractul de servicii nr. 33125/23.03.2023 cu privire la elaborarea documentației tehnico-economică faza Studiu de fezabilitate.
După transferul de către MDLPA a fondurilor aferente cheltuielilor autorizate din cererea de transfer menționată mai sus, Municipiul Deva a efectuat plata în sumă de 105.000 lei fără TVA, respectiv, 124.950 lei cu TVA, către prestatorul de servicii AGG Arhitectura S.R.L.
Luând în considerare cele menționate, prin referatul nr.99727/18/04.10.2024 a fost aprobată inițierea demersurilor privind încetarea contractului de finanțare nr.138231/07.12.2022, cu acordul de voință al părților, în conformitate cu art.13, alin.1, lit.”b”, urmând ca după încetarea acestuia, suma de 124.950 lei cu TVA să fie rambursată către M.D.L.P.A.
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b” și lit.”d”, alin.4 lit.”d”, alin.7 lit.”e” și lit.”k”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”a”, precum și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind aprobarea încetării, prin acordul de voință al părților, a Contractului de finanțare nr.138231/07.12.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și Municipiul Deva, în calitate de Beneficiar pentru proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”, număr de identificare C10-I2-47, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.2 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.2.
Primar,
Lucian Ioan RUS