România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia economică

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIULUI DEVA

DIRECTIA ECONOMICĂ

SERVICIUL FINANCIAR, CONTABILITATE

 

 

 

 

RAPORT DE SPECIALITATE

la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 37/30.01.2025, privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024

 

Serviciul financiar, contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea şi oportunitatea adoptării unei hotărâri pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 37/30.01.2025, privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024, supunem atenției Consiliului local următoarele:

Potrivit prevederilor art.13 din Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenţi.

La art.49 alin.14 din Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, se precizează faptul că la sfârşitul anului, bugetul general consolidat al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al subdiviziunii acesteia, după caz, trebuie să îndeplinească următoarea condiţie: suma veniturilor încasate, a tragerilor din împrumuturile contractate şi a sumelor utilizate din excedentele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe de o parte, să fie mai mare decât suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte.

Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 37/30.01.2025 s-a aprobat utilizarea, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024, în sumă de 828.859,42 lei.

Prin adresa Școlii Gimnaziale ”Andrei Șaguna” Deva nr. 370/02.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-12390-PDV/06.02.2025 se transmite  că, în urma raportului de control privind activitatea unității de învățământ reiese că școala nu și-a respectat obligativitatea de a vira către U.A.T. Municipiul Deva procentul de 50% din chiriile încasate pentru anul 2023, în conformitate cu prevederile art.6 din Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 303/2015, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 113/2016, potrivit cărora, sumele încasate din închirieri se fac venit al unităților de învățământ în proporție de 50% și la bugetul local în proporție de 50%, iar ca atare, pune la dispoziția Municipiului Deva suma de 1.540 lei în vederea preluării ca venit la bugetul local.

În cadrul aceleiași adrese se solicită preluarea ca venit la bugetul local a excedentului total în sumă de 41.711,81 lei, din care suma de 1.540 lei în vederea stingerii datoriei reprezentând procentul de 50% din chiria cuvenită Municipiului Deva și suma de 40.171,81 lei regularizare cu bugetul local, întrucât unitatea de învățământ nu mai are în prezent contracte de închiriere în derulare și se înaintează Decizia Directorului Școlii Gimnaziale ”Andrei Șaguna” Deva nr.6/02.02.2025.

Ținând cont de proiectul de Hotărâre a Consiliului local al municipiului Deva nr.62/11.02.2025, privind aprobarea  preluării ca venit la bugetul local a sumei de 41.711,81 lei din excedentul rezultat din execuţia bugetului instituției publice Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” Deva, existent la finele anului 2024 în soldul contului 82.E.98.00.00 "Excedent al bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice din administraţia publică locală".

În urma efectuării acestei preluări, excedentul rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024 al bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, sursa E, este în sumă de 787.147,61 lei.

Excedentul anilor precedenți – bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, în sumă de 787.147,61 lei, a cărui utilizare a fost dispusă în anul 2025 prin Decizii/Dispoziții ale ordonatorilor terțiari de credite, pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare, astfel:

  • suma de 130.278,74 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare, conform Deciziei Directorului Colegiului Național „Decebal” Deva nr.6/13.01.2025,
  • suma de 325.957,50 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare conform Deciziei Directorului Liceului Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Deva nr.5/08.01.2025,
  • suma de 6.848,96 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare conform Deciziei Directorului Liceului Tehnologic “Transilvania” Deva nr.84/22.01.2025,
  • suma de 197.591,13 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare conform Deciziei Directorului Liceului cu Program “Sportiv Cetate” Deva nr.3/15.01.2025,
  • suma de 57.261,38 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare conform Deciziei Directorului Liceului Teoretic ”Teglaș Gabor” Deva nr.1/09.01.2025,
  • suma de 69.209,90 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare conform Deciziei Directorului Grădiniței cu Program Prelungir Nr.7 Deva nr.1/09.01.2025,

În conformitate cu prevederile:

- art.70 alin.(2) și art.71 alin.(4) din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

- Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.720/2014, pentru aprobarea Normelor metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora, cu modificările și completările ulterioare,

Din punct de vedere economic proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024, îndeplinește condițiile pentru a fi supus dezbaterii și aprobării plenului Consiliului Local al municipiului Deva.

În considerarea prevederilor art.13, art.49 alin.14 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, 

În temeiul prevederilor art. 129 alin.2 litera “b”, alin.(4) litera “a”, art.139 alin.(3) litera “a”, art.196 alin.(1) litera “a” din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Supunem atentiei comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 37/30.01.2025, privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024.

 

 

Direcţia juridică și administrație publică locală

Bogdan Bălan

 

 

 

Director executiv Direcția economică

Claudia Maria Stoica