România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva

 

ROMÂNIA

JUDEȚUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA 

CENTRUL CULTURAL „DRĂGAN MUNTEAN” DEVA

 

                                                                                                                                                                                            RAPORT

la proiectul de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru utilizarea spațiilor aflate în administrarea Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva

 

 

            Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva este o instituție publică cu personalitate juridică, fiind organizat de către Consiliul local al municipiului Deva şi în subordonarea directă a acestei autorităţi publice locale. 

Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva funcționează, organizează şi facilitează desfăşurarea activităților educative, cultural-artistice şi sportive prin: simpozioane, sesiuni de comunicări ştiințifice, mese rotunde, lectorate, conferințe, expuneri, colocvii, dezbateri, festivaluri, concursuri, cenacluri literar artistice, expoziții şi saloane de artă şi carte, spectacole, târguri, seri muzical-literare etc. Toate aceste manifestări au ca scop satisfacerea celor mai diverse opțiuni culturale şi artistice ale membrilor comunității oraşului nostru.

            Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva inițiază şi desfășoară proiecte şi programe culturale, sportive şi de tineret, în domeniul educației permanente şi a culturii tradiționale, urmărind cu consecvență: elaborarea unor activități, proiecte şi programe culturale, artistice, educative, cultural religioase, sportive şi de tineret, în instituții publice, în instituții private și în locațiile Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean”, promovând imaginea municipiului, oferind condiții pentru organizarea de reuniuni, întruniri, festivaluri etc., punând la dispoziția celor interesați spațiile pe care le administrează.

            Patrimoniului Centrului Cultural "Drăgan Muntean" Deva este format din drepturi şi obligații asupra unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi/sau a unității administrativ-teritoriale, după caz, pe care le administrează în condițiile legii, precum şi asupra unor bunuri aflate în proprietatea privată a instituției publice. 

            Cheltuielile curente şi de capital ale Centrului Cultural "Drăgan Muntean" Deva se finanțează din venituri proprii şi din subvenții acordate de la bugetul local prin Consiliul local al municipiului Deva.

            Potrivit Hotărârii Consiliului local nr.355/2020 în prezent la Centrul cultural ”Drăgan Muntean” Deva se folosesc următoarele tarife:

1. Sala mare de spectacole: 300 lei/h - spectacol; 150 lei/h - montare: 

2. Sala mică - Amfiteatru "Liviu Oros": 150 lei/h; 

3. Sala curs - 25 lei/h; 

4. Hol mare - 25 lei/h; 

5. Scena mobilă - 750 lei/zi; 

6. Căminul Cultural Sântuhalm: - Întruniri - 100 lei/Eveniment; -50 lei/Majorat, Zile de naştere; 

7. Căminul Cultural Cristur: - Întruniri - 100 lei/Eveniment; - 50 lei/Majorat, Zile de naştere; 

8. Spații subsoluri - 1250 lei/lună; 

9. Sala TV Et.III - 500 lei/lună; 

Veniturile proprii se realizează din activități realizate direct de Centrul Cultural "Drăgan Muntean" Deva, şi anume, din: încasări din spectacole, proiecții filme, expoziții, alte manifestări culturale; închirieri de spații şi bunuri mobile; valorificarea unor lucrări realizate în cadrul taberelor de creație, cercurilor aplicative, altor activități culturale şi de educație permanentă; editarea şi difuzarea unor publicații proprii sau de altă producție, pe orice fel de suport, din domeniul culturii populare, educației permanente, ştiinței şi literaturii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; prestarea unor servicii şi/sau activități culturale în conformitate cu obiectivele și atribuțiile serviciului public, potrivit legii; derularea unor activități culturale în parteneriat sau în colaborare cu alte instituții din țara şi din străinătate; prestarea altor servicii ori activități, în conformitate cu obiectivele şi atribuțiile serviciului public şi cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. 

Raportat la cele mai sus prezentate conform prevederilor articolul 67 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel:

- integral din bugetul local;

- din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul local;

- integral din venituri proprii.

Potrivit prevederilor art.68 din actul normativ mai sus precizat veniturile proprii ale instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul local se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea. Veniturile proprii ale bugetelor instituţiilor publice, finanţate din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul local, provin din prestări de servicii, chirii, manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe şi altele. 

Cuantumurile tarifelor practicate de Centrul cultural ”Drăgan Muntean” Deva constituie o modalitate de asigurare a veniturilor proprii și de acoperire a cheltuielilor.

Având în vedere că tarifele utilizate de Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva nu au mai fost modificate din anul 2020 iar cheltuielile cu utilitățile au crescut se impune stabilirea unor noi tarife pentru utilizarea spațiilor aflate în administrarea Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

În conformitatea cu prevederile art.68 alin.2 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”d”, ale art.139 alin.3 lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru utilizarea spațiilor aflate în administrarea Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

 


Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva

Cristian Sebastian FODOR

 

Compartiment  Financiar-Contabilitate și Resurse Umane

Ramona COSTE 

 

Vizat juridic

Lucica KERESTURI