ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMAR
R E F E R A T D E A P R O B A R E
privind aprobarea listei cu solicitanţii care au acces la locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, precum şi a listei de priorităţi în soluţionarea cererilor, valabile pentru anul 2025, prezentate de Comisia socială de analiză a dosarelor depuse de solicitanţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii
Conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare, Comisia socială de analiză a dosarelor depuse de solicitanţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, numită prin Dispoziţia Primarului municipiului Deva nr.268/2021, ulterior modificată, are în sarcina sa, analizarea cererilor de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, depuse până la sfârşitul anului precedent, urmând să prezinte consiliului local, lista cu solicitanții care au acces la locuințe, precum şi propunerile privind ordinea şi modul de soluţionare a acestor cereri.
Astfel, în baza procesului-verbal nr.3844/12.02.2025, încheiat cu ocazia şedinţei Comisiei sociale, s-au analizat atât cererile depuse în anii anteriori, reactualizate cu actele necesare pentru a putea fi evaluate, cât și cererile noi depuse până la data de 31 decembrie 2024 de persoanele care solicită atribuirea unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, în conformitate cu care s-a procedat la întocmirea listei cu solicitanții care au acces la locuințe, precum și a listei de priorități în soluționarea cererilor, cu respectarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor și în repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, adoptate în formă finală prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.83/28.03.2024.
Față de cele prezentate mai sus,
În baza art.15 alin.1 al Hotărârii Guvernului României nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit."d" și alin.7 lit."q", art.139 alin.3 lit.”g” precum şi art.243 alin.1 lit."a" din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea listei cu solicitanţii care au acces la locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, precum şi a listei de priorităţi în soluţionarea cererilor, valabile pentru anul 2025, prezentate de Comisia socială de analiză a dosarelor depuse de solicitanţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii.
PRIMAR ,
Lucian Ioan Rus