RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028
Autoritățile administrației publice locale au competențe și responsabilități în elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Bugetul general reprezintă documentul oficial de prezentare a bugetului de venituri și cheltuieli al oricărei autorități publice locale din România, fiind reglementat de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea bugetului de stat pe anul 2025, nr.9/2025, publicată în Monitorul Oficial nr.118/10.02.2025.
Bugetul pentru anul 2025 și estimările pentru anii 2026-2028 sunt stabiliți conform indicatorilor macroeconomici comunicați de către Ministerul Finanțelor prin Scrisoarea-cadru nr. 532664/16.01.2025. La construcția bugetului pe anul 2025 s-a avut în vedere prioritizarea cheltuielilor, urmărindu-se folosirea cât mai eficientă a resurselor bugetare. În procesul de prioritizare a cheltuielilor bugetare s-a avut în vedere disponibilitatea surselor de finanțare, acordându-se prioritate proiectelor finanțate din fonduri rambursabile și nerambursabile.
Acesta reprezintă expresia politicilor sociale, economice, de dezvoltare etc. ale autorității locale prin proiectele publice propuse și responsabilitățile stabilite ordonatorilor de credite.
Instituțiile publice care gestionează bugetul public al MUNICIPIULUI DEVA, ai căror conducători au calitatea de ordonatori terțiari de credite în subordinea ordonatorului principal de credite - Primarul Municipiului Deva sunt:
- Unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Deva, respectiv:
- Colegiul Național „Decebal” Deva,
- Colegiul Național Pedagogic “Regina Maria” Deva,
- Grădinița cu Program Prelungit Nr.7 Deva,
- Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,
- Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,
- Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,
- Liceul Teoretic “Teglas Gabor” Deva,
- Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,
- Liceul Tehnologic Energetic “Dragomir Hurmuzescu” Deva,
- Școala Gimnazială “Andrei Șaguna” Deva.
- Serviciile publice cu personalitate juridică proprie aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Deva, respectiv:
- Centrul Cultural “Drăgan Muntean” Deva,
- Club Sportiv Municipal Deva,
- Direcția de Asistență Socială Deva,
- Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.
- Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva,
- Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
- Legii nr.8/10.02.2025 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025,
- Legii nr.10/10.02.2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025,
- Legii nr.296/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare,
- Legii nr. 153/2017, privind salarizarea unitară, cu modificarile si completarile ulterioare,
- Legii nr.198/04.07.2023, a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,
- Hotărârii Guvernului nr.810/08.09.2023, privind aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi, ulterior modificată prin Hotărârea Guvernului nr.1337/29.12.2023,
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
- § Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.127/29.12.2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal bugetare,
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene,
- § Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.115/14.12.2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare,
- § Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.156/30.12.2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene,
- § Hotărârea Guvernului nr.1506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră,
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
- Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
- § Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.124/2021, privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările și completările ulterioare,
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.36/2023, privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 15/20.01.2025, privind aprobarea preluării ca venit la bugetul local a sumei de 24.000 lei din excedentul rezultat din execuţia bugetului instituției publice Colegiul Tehnic ”Transilvania” Deva, existent la finele anului 2024 în soldul contului 82.E.98.00.00 "Excedent al bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice din administraţia publică locală",
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 16/20.01.2025, privind aprobarea preluării ca venit la bugetul local a excedentului rezultat din execuţia bugetului instituției publice Direcția de Asistență Socială Deva, subordonată Consiliului local al municipiului Deva, existent la finele anului 2024, în soldul contului 82.E.98.00.00 "Excedent al bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice din administraţia publică locală",
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 17/20.01.2025, privind aprobarea utilizării în anul 2025 a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024, ulterior modificată prin Hotărârea nr.88 /27.02.2025,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 37/2025, privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 44/21.02.2025,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 43/21.02.2025, privind aprobarea preluării ca venit la bugetul local a sumei de 41.711,81 lei din excedentul rezultat din execuţia bugetului instituției publice Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” Deva, existent la finele anului 2024 în soldul contului 82.E.98.00.00 "Excedent al bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice din administraţia publică locală",
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 372/23.12.2024, privind stabilirea redevenţelor minime de pornire la licitaţiile publice pentru concesionarea unor terenuri aparţinătoare domeniului public sau privat al municipiului Deva,
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 373/23.12.2024, privind stabilirea redevenţelor anuale pentru concesionarea directă a unor terenuri aparţinătoare domeniului public sau privat al municipiului Deva,
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.379/23.12.2024, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2025 în municipiului Deva,
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.271/28.06.2023, privind acordarea normei de hrană personalului Direcției poliția locală a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva,
- Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.40/30.01.2025, privind aprobarea suportării de la bugetul local a cotizației pentru anul 2025 pentru ”Asociația Municipiilor din România”,
- Hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale nr. 6728/29.09.2021 prin care a fost avizată favorabil contractarea de către Municipiul Deva a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de 10.000.000 lei, destinat asigurării finanțării investițiilor publice locale,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 410/17.10.2023, privind aprobarea Strategiei Integrate pentru Dezvoltare Urbană a Municipiului Deva, 2021- 2027,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 411/17.10.2023, privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbana Durabilă al Municipiului Deva, 2021- 2027,
- § Hotărârii Consiliului Local nr.545/2022 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” de la nivelul Unității Administrativ Teritoriale municipiul Deva, cu modificările și completările ulterioare,
- § Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.4/25.01.2024, privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local al municipiului Deva, pentru anul şcolar 2024-2025,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.245/2022, privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.503/2021 privind punerea la dispoziția Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014-2020 a terenurilor pentru construcția/extinderea/reabilitarea noilor investiții aferente acestuia,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.246/2022, privind aprobarea co-finanțării proiectului Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014-2020,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 543/2022, privind înființarea Grupului local de lucru şi a Planului de acţiune locală pentru incluziunea comunităţilor de romi din municipiul Deva,
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 473/2022, privind închirierea unui teren intravilan în suprafață de 4500 mp și a unei hale industriale în suprafață de 100 mp, înscrise în Cartea funciară nr.75961, situate în Deva, strada Depozitelor nr.16, ulterior modificată prin Hotărârea nr.519/29.11.2022,
- Contractului de închiriere nr. 125640/15.12.2022, încheiat între societatea Stradivari Intercom S.R.L. și Municipiul Deva, având ca obiect închirierea imobilului compus din teren în suprafață de 4.500 mp din suprafața totală de 20.763 mp și a unei hale industriale cu suprafața de 100 mp, din suprafața de 432 mp, înscris în CF nr. 75961 Deva cu nr.cad.75961, situate în Deva, strada Depozitelor, nr.16, județul Hunedoara,
- Contractului de lucrări nr.58576, având ca obiect executarea lucrărilor de reparații și întreținere străzi, alei, trotuare, parcări și drumuri aparținătoare municipiului Deva, în valoare 70.500.427,20 lei cu TVA,
- § Contractului de delegare încheiat în data de 11.08.2023 între Municipiul Deva și Administrația Fondului pentru Mediu, nr.62/M/GES/05.07.2023, înregistrat la registratura instituției sub nr. 23-83749-PDV/11.08.2023, având ca obiect alocarea sumei de 2.400,00 mii lei, pentru casarea radierea din circulație și radierea din evidențele fiscale a unui număr de 1.000 autovehicule uzate, în vederea acordării către beneficiari a stimulentelor pentru casare beneficiarilor în condițiile Ghidului de finanțare,
și totodată ținând cont de:
- adresele instituțiilor publice, respectiv:
Adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – Activitatea de trezorerie și contabilitate publică – Serviciul îndrumarea și verificarea trezoreriilor și sinteza și asistența elaborării și execuției bugetelor locale nr.HDG_STZ 1092/17.01.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-4250-PDV/20.01.2025, prin intermediul căreia se comunică, Scrisoarea – cadru nr.532664/16.01.2025 privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028,
Adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – Activitatea de trezorerie și contabilitate publică – Serviciul Îndrumarea și verificarea trezoreriilor și sinteza și asistența elaborării și execuției bugetelor locale nr.HDG_STZ 3411/17.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr.25-16529-PDV/17.02.2025, prin intermediul căreia se comunică, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2025, nr.9/2025 și adresa Ministerului Finanțelor – Cabinet ministru nr.533150/12.02.2025, sumele alocate, în vederea întocmirii bugetului propriu de venituri și cheltuieli pe anul 2025 și estimări pe anii 2026-2028, aprobate prin Decizia șefului administrației județene a finanțelor publice Hunedoara nr.281/17.02.2025,
Adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – Activitatea de trezorerie și contabilitate publică – Serviciul Îndrumarea și verificarea trezoreriilor și sinteza și asistența elaborării și execuției bugetelor locale nr.HDG_STZ 3323/17.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr.25-16237-PDV/17.02.2025, prin intermediul căreia se comunică, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2025, nr.9/2025 și adresa Ministerului Finanțelor – Cabinet ministru nr.533150/12.02.2025, sumele alocate, în vederea întocmirii bugetului propriu de venituri și cheltuieli pe anul 2025 și estimări pe anii 2026 – 2028,
Adresa Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara nr.462/13.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-20992-PDV/27.02.2025, prin intermediul căreia se comunică repartizarea pe U.A.T. a sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor pe anul 2025,
Adresa Consiliului județean Hunedoara nr. 3940/19.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-17644-PDV/19.02.2025, în baza căreia se înaintează Hotărârea Consiliului Județean nr. 19/19.02.2025, privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 43.654,00 mii lei, sumă corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2025, precum și estimările pentru anii 2026-2028 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele din cota de 14% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, ca urmare a cererii de finanțare înaintate de U.A.T. Municipiul Deva prin adresa nr. 25-14999-PDV/13.02.2025, înregistrată la registratura Consiliului județean Hunedoara sub nr. 3205/13.02.2025,
Adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – Activitatea de trezorerie și contabilitate publică – Serviciul îndrumarea și verificarea trezoreriilor și sinteza și asistența elaborării și execuției bugetelor locale nr.HDG_STZ 5023/06.03.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-24757-PDV/07.03.2025, prin intermediul căreia se comunică, în baza prevederilor art.50 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale adresei Ministerului Finanțelor – Direcția Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare nr.533305/06.03.2025, repartizarea pe trimestre a smelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2025, aprobate prin Deciziile Șefului administrației finanțelor publice a județului Hunedoara nr.279/2025 și 281/2025,
Adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara – Activitatea de trezorerie și contabilitate publică – Serviciul îndrumarea și verificarea trezoreriilor și sinteza și asistența elaborării și execuției bugetelor locale nr.HDG_STZ 5288/10.03.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-25465-PDV/10.03.2025, prin intermediul căreia se comunică, în conformitate cu prevederile art.1 din Hotărârea Guvernului nr.80/2025, ale adresei Ministerului Finanțelor - Direcția generală de sinteză a politicilor bugetare nr.533455/10.03.2025 și ale adresei și ale adresei Inspectoratului Școlar județean Hunedoara nr. 611/25.02.2025, faptul că s-a aprobat alocarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București pe anul 2025 și repartizarea acestora bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ- teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărârea menționată, pentru finanțarea Programului national „Masă sănătoasă” pe perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2025,
- propunerile compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, ca răspuns la adresa Serviciului financiar, contabilitate nr.24-94371-PDV/23.09.2024, respectiv:
- nota de fundamentare a Serviciului evidență proiecte, investitori, relații externe – Compartiment investitori relații externe,
- adresa Compartimentului reparații publice din cadrul Direcției tehnice nr.15167/13.02.2025,
- adresa Compartimentului juridic din cadrul Direcției juridice, autoritate tutelară nr. 25-8443-28.01.2025,
- adresa Serviciului informatică, bancă de date nr.124292/12.12.2024,
- adresa Serviciului Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă nr.99527/04.10.2024,
- adresa Compartimentului Centrul de Informare a cetățeanului nr.24-95388-PDV/25.09.2024,
- adresa Serviciului Unitatea Municipală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice nr. 97338/30.09.2024,
- adresa Serviciului administrare domeniu public și privat nr. 97171/30.09.2024,
- adresa Serviciului cadastru, fon funciar nr.12615/07.02.2025,
- adresa Direcției administrative nr.97052/30.09.2024,
- adresa Compartimentului comunicare, promovare imagine nr.97166/30.09.2024,
- adresa Direcției urbanism,
- adresa Serviciului administrare piețe nr.97680/01.10.2024,
- adresa Compartimentului resurse umane nr.4245/17.01.2025,
- adresa Compartimentului protecție civilă nr.24-96242-PDV/26.09.2024,
- adresa Direcției poliția locală nr. 24-96486-PDV/27.09.2024,
- adresa Direcției baze agrement nr. 95163/24.09.2024,
- contractele de finanțare:
- § nr. 9597/25.01.2023 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 4.096.946,84 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C5-B2.1,1.a-1617, intitulat: “Renovarea energetică a sediului poliției locale – strada Ion Luca Caragiale, nr.6 din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 731,96 mp;
- § nota OI privind modificarea contractului Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructuii educaționale antepreșcolare la Creșa Deva, Al.Viitorului, nr.4430/24.06.2019, cod SMIS 125416, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 5.137.559,53 lei;
- § nota OI privind modificarea contractului Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructuii educaționale preșcolare la Grădinița cu program normal nr.2, Deva, Al.Salcâmilor, nr.4917/22.11.2019, cod SMIS 125417, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 6.071.151,92 lei;
- nota OI privind modificarea contractului Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Al.Viitorului, nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educația timpurie prețcolară, nr.5206/31.03.2020, cod SMIS 125418, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 5.708.090,57 lei;
- § nota OI privind modificarea contractului ”Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu” – locația strada Scărișoara, nr.4 (școala generală)”, nr.5919/25.08.2020, cod SMIS 122788, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 11.150.427,86 lei;
- § contract de finanțare nr.52/16.07.2024 – PR VEST, încheiat între Agenția Regională pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și U.A.T. Municipiul Deva, pentru implementarea proiectului ”Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic Transilvania” din Municipiul Deva, cu o valoare totală a proiectului de 9.828.064,15 lei,
- § nr.9140/24.01.2023 și actul adițional nr.1/2024 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 9.312.666,07 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C5-B2.1.a-1514, intitulat: “Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal nr. 3 – Aleea Teilor din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 1.377,00 mp;
- § nr.96741/29.08.2022 și actul adițional nr.1/2024 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Compania Națională de Investiții și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 27.263.067,89 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului ”Construire cresa mare, Cartier Dealul Paiului, municipiul Deva”;
- nr.136DOT/2023 și act adițional nr.A-1/2024 - PNRR, încheiat între Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în calitate de agenție de implementare a proiectelor privind investițiile încredințate în baza Acordului de implementare pentru Apelul Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe și U.A.T. Municipiul Deva, având ca obiect ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar situate în municpiul Deva, județul Hunedoara” și o valoare totală a contractului de finanțare de 18.054.280,68 lei;
- § nr. 9593/25.01.2023 și act adițional nr.1/2023– PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 12.106.394,87 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-B2.1.a-1605, intitulat: “Renovarea energetică a Școlii Generale situată pe strada Bejan, nr.10 aparținând Liceului Tehnologic Energetic Dragomir Hurmuzescu din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 3.393,00 mp;
- nr. 9138/24.01.2023 și act adițional nr.1/2023 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 12.014.257,54 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C5-B2.1.a-1486, intitulat: “Renovarea energetică a Clădirii Liceului de Arte Sigismund Toduță - Locația B - Str. Horea, nr.2 din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 3.434,00 mp;
- nr. 137597/06.12.2022 și act adițional nr.1/2024 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 14.780.485,79 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-B2.1.a-460, intitulat: ”Renovarea energetică a Grădiniței și a Clădirii Liceului de Arte Sigismund Toduță – strada Ciprian Porumbescu, nr.4 din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 3.165 mp;
- nr. 137599/06.12.2022 și act adițional nr.1 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 16.562.508,37 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-B2.1.a-472, intitulat: ”Renovarea energetică a Școlii Generale situată pe bdul Dacia, nr.8, aparținând Liceului Tehnologc Transilvania din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 3.687 mp;
- nr. 138258/07.12.2022 și act adițional nr.1 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 11.195.047,39 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-B2.2.a-137, intitulat: ”Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr.7 – Aleea Patriei, nr.6 din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 1.828 mp;
- § nr. 9133/24.01.2023 și actul adițional nr.1/2023 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 10.061.652,11 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-B2.1.a-1451, intitulat: “Renovarea energetică a Clădirii Internatului aparținând Colegiului Național Pedagogic Regina Maria din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 2.504,00 mp;
- § nr.9680/03.04.2024 – PNRR, încheiat între Ministerul Educației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 123.632.917,45 lei, având ca obiect ”Dezvoltarea și operaționalizarea Consorțiului Regional Integrat pentru Învățământul Dual și constituirea Campusului Profesional Integrat Deva”, cod e-PNRR ID_26,
- nr.G2024-80529/20.11.2024 – FSE++, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Liceul Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu” Deva, în valoare de 2.465.311,15 lei, având ca obiect ”SPOR! – Stagii de Practică Orientate spre Rezultate, contract finantare G2024-80529”,
- nr.G2024-72747/24.10.2024 – FSE++, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Colegiul Tehnic ”Transilvania” Deva, în valoare de 2.465.235,28 lei, având ca obiect ”SPUNE-Stagii de Practica Utile Nevoilor Elevilor din Colegiul Tehnic Transilvania, cod SMIS 2021+311800”,
- nr.G2024-99238/23.12.2024 – FSE++, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Colegiul Tehnic ”Transilvania” Deva, în valoare de 7.945.397,36 lei, având ca obiect ” Primul student din familie"-HD 2024 - Regiuni mai puțin dezvoltate, cod MySMIS 2021- 324896”,
- § nr. 9598/25.01.2023 și actul adițional nr.1/2024 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 9.760.487,27 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C5-B2.1,1.a-1553, intitulat: “Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal nr. 2 – Aleea Scărișoara, Nr.3 din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 1.114,00 mp;
- § nota OI privind modificarea contractului Reabilitarea fizică, economică, și socială a comunității marginalizate Zona Streiului și crearea unui centru de zi pentru servicii de asistență comunitară”, nr.5022/30.12.2019, cod SMIS 125415, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 38.820.724,66 lei;
- § contract de finanțare nr.35/20.06.2024 – PR VEST, încheiat între Agenția Regională pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și U.A.T. Municipiul Deva, pentru implementarea proiectului ”Construirea traseului pentru bicicliști pe B-dul Decebal, B-dul 22 Decembrie și zona adiacentă”, cu o valoare totală a proiectului de 8.121.679,19 lei;
- § nota OI privind modificarea contractului ”Creșterea eficienței energetice a blocului B – B-dul Decebal din Municipiul Deva”, nr. 2905/22.08.2018, cod SMIS 116953, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 1.916.659,24 lei;
- § nr.C1/100122000024 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 1.822.435,02 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Alimentare cu apă și canalizare – prelungire strada Primăverii, municipiul Deva”, cod proiect C1/100122000024,
- § nr.C1/100122000030 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 3.077.044,35 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Alimentare cu apă și canalizare – prelungire strada Zăvoi, municipiul Deva”,
- § nr.C1/100122000026 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 1.264.785,96 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Extindere rețea alimentare cu apă și canalizare - zona Zăvoi (terenuri atribuite veteranilor de război) - municipiul Deva”,
- § nr.C1/100122000013 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 1.932.532,60 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Alimentare cu apă și canalizare – strada Lotusului, municipiul Deva”, cod proiect C1/100122000013,
- § nr.338/02.05.2023/52778/16.05.2023, modificat prin actul adițional nr.1, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 49.908.736,20 lei, având ca obiect alocarea unei finanțări din bugetul MDLPA în sumă de 33.260.064,67 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Amenajare platformă betonată, amplasare locuințe modulare și acord la utilități, în baza Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publive și administrației nr.479/2023 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului multianual de construcții de locuințe sociale și de necesitate, în perioada 2023-2026, cu modificările și completările ulterioare,
- § nr.C1/100122000022 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 2.037.532,14 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Extindere rețea alimentare cu apă și canalizare, Orizont 1 și Orizont 2, Zăvoi, municipiul Deva”, cod proiect C1/100122000022,
- § nr.26928/07.03.2023 și act adițional nr.1 și nr.2 - PNRR încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 3.615.016,69 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C5-A3.1-2158, intitulat: “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 76 – strada Bejan din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 3.069,90 mp;
- § nr. 15315/06.02.2023 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 3.837.584,32 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-A3.1-2152, intitulat: “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 8 – Bulevardul 22 Decembrie din municipiul Deva” care vizează o suprafață de 3.150,50 mp;
- § nr. 20868/20.02.2023 și act adițional nr.1 și nr.2 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 10.406.955,85 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-A3.1-2456, intitulat: “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 61 – strada Bejan din municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 6.501,00 mp;
- § nr. 15308/06.02.2023 și act adițional nr.1, nr.2 și nr.3 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 12.584.042,63 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-A3.2-406, intitulat: “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 66 – strada Bejan din municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 6.501,00 mp,
- § nr. 20873/20.02.2023 și act adițional nr.1 și nr.2 - PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 4.317.457,26 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C5-A3.1.-2339, intitulat: “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 9B, Aleea Transilvaniei din municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 2.596,40 mp;
- § nr.20671/20.02.2023 și act adițional nr.1 și nr.2 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 4.239.458,82 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C5-A3.1-2302, intitulat: “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 12 – strada Împăratul Traian din Municipiul Deva”, care vizează o suprafață de 2.596,40 mp;
- § nr.138231/07.12.2022 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 22.326.059,15 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C10-I2-47, intitulat: ”Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva” și Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 70/27.02.2025, privind aprobarea încetării, prin acordul de voință al părților, a Contractului de finanțare nr.138231/07.12.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și Municipiul Deva, în calitate de Beneficiar pentru proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Municipiul Deva”, număr de identificare C10-I2-47, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.2 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.2,
- § nr.131622/21.11.2022 – PNRR și act adițional nr.1 și nr.2, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 7.451.392,54 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr.C10-I4-89, intitulat: ”Plan Urbanistic General în format digital pentru Municipiul Deva”;
- § nr.4461/03.03.2025 - Anghel Saligny, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 1.658.119,99 lei, având ca obiect acordarea unei finanțări din bugetul MDLPAîn sumă totală de 1.584,390,64 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Alimentare cu apă și canalizare pe strada Vulturilor, municipiul Deva;
- § nr.96741/29.08.2022 și act adițional nr.1 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Compania Națională de Investiții (C.N.I.) și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 27.263.067,89 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea proiectului ”Construire creșă mare, cartier Dealul Paiului, municipiul Deva”
- § nr.C31IA0122000065 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 4.558.787,66 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Deva”, cod proiect C31IA0122000065,
- § nr.C31IB0122000075 - PNRR, încheiat între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 8.939.371,04 lei, având ca obiect acordarea finanțării de către MMAP, pentru implementarea Proiectului ”Construirea de insule ecologice digitalizate supraterane în municipiul Deva”, cod proiect C31IB0122000075,
- § nr.32/18.06.2024 – PR Vest, încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 18.466.833,53 lei, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către AM PR Vest, pentru implementarea proiectului cod SMIS 323729 intitulat: ”Modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente”,
- § nota OI privind modificarea contractului ”Modernizarea sistemului de transport public local prin achiziționarea de vehicule ecologice”, nr.4478/03.07.2019, cod SMIS 127218, beneficiar U.A.T. Municipiul Deva, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 44.679.999,13 lei,
- § nr.11/GES/01.07.2020, înregistrat la registratura instituției sub nr. 20-52743-PDV/21.07.2020, ulterior modificat prin actele adiționale de la nr.1 la nr.7 – AFM, încheiat între Administrația Fondului pentru Mediu și Municipiul Deva, în valoare de 575.536,69 lei pentru realizarea proiectului vizând achiziția și montajul unui număr de 3 stații de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice, denumite în continuare stații de reîncărcare,
- § nr.135240/28.11.2022 – PNRR, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, având ca obiect acordarea finanțarii pentru implementarea Proiectului nr. C10-I1.1-242, intitulat ”Achiziționarea de vehicule nepoluante – microbuze electrice”, care vizează achiziționarea de vehicule nepoluante – microbuze electrice, cu o valoare totală a proiectului de 20.942.396,48 lei și Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.71/27.02.2025, privind aprobarea încetării, prin acordul părților, a Contractului de finanțare nr.135240/28.11.2022 încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și UAT Municipiul Deva, în calitate de Beneficiar pentru proiectul “Achiziționarea de vehicule nepoluante - microbuze electrice”, număr de identificare C10-I1.1-242, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local, Investiția I.1 Mobilitate urbană durabilă, sub-investiția I.1.1 - Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public - achiziția de vehicule nepoluante, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I.1.1, PNRR/2022/C10/I1.3, Runda 1,
- § nr.140/31.07.2024 – PR VEST, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Deva, în valoare de 33.157.994,44 lei, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către AM PR Vest, pentru implementarea proiectului cod SMIS 319939 intitulat: ”Achiziția mijloacelor de transport ecologice în municipiul Deva”,
- pentru buget local:
- adresa Scolii Gimnaziale „Andrei Saguna” Deva, nr. 472/19.02.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17779-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Grădința cu Program Prelungit Nr.7, nr.394/19.02.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17782-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva, nr.356/19.02.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17783-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Liceul Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu” Deva, nr.992/20.02.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17863-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Liceul cu Program Sportiv ”Cetate” Deva, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17785-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-16516-PDV/17.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, nr. 889/19.02.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17469-PDV/19.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Colegiul Tehnic ”Transilvania” Deva, nr. 632/19.02.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17789-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Colegiul Național ”Decebal” Deva, nr. 620/19.02.2025, înregistrate la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17862-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota de fundamentare propunere proiect buget an 2025 transmisă de către Liceul Teoretic ”Teglaș Gabor” Deva, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 25-17795-PDV/20.02.2025, însoțită de nota justificativă,
- nota OI privind modificarea contractului Reabilitare/reconversie/extindere/construire infrastructură educațională în Deva, Al.Viitorului, nr.9, în vederea modernizării și echipării infrastructurii educaționale pentru educația timpurie prețcolară, nr.5206/31.03.2020, cod SMIS 125418, cu o valoare totală a proiectului în sumă de 5.708.090,57 lei;
- · pentru autofinanțate:
- adresa Gradiniței cu Program Prelungit nr. 7 Deva, înregistrată la registratura instituției sub nr.25-16562-PDV/18.02.2025,
- adresa Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva nr. 356/20.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii, ambele înregistrate la registratura instituției sub nr. 25-18445-PDV/21.02.2025,
- adresa Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva nr.1007/21.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-18492-PDV/21.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr. 1008/21.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-18496-PDV/21.02.2025,
- adresa Liceului cu Program Sportiv ”Cetate” Deva nr. 1784/20.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-18466-PDV/21.02.2025,
- adresa Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” Deva nr. 747/13.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-15037-PDV/13.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr.859/21.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-18447-PDV/21.02.2025,
- adresa Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva nr. 779/12.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-14938-PDV/13.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr.909/21.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-18476-PDV/21.02.2025,
- adresa Colegiului Tehnic ”Transilvania” Deva nr.607/17.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr.674/24.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-19146-PDV/24.02.2025,
- adresa Colegiului Național ”Decebal” Deva nr.591/17.02.2025, înregistrată la registratura instituția sub nr. 25-17341-PDV/19.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr.631/24.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-18993-PDV/24.02.2025,
- adresa Liceul Teoretic ”Teglaș Gabor” Deva nr.431/17.02.2025, înregistrată la registratura instituția sub nr. 25-16519-PDV/17.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr.472/24.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-19143-PDV/24.02.2025,
- buget local:
- adresa Direcției de Asistență Socială Deva nr.33837/23.11.2023, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 23-PDV-126936/23.11.2023, privind propunerea bugetului local pe anul 2024;
- adresa Direcției de Asistență Socială Deva nr.1686/19.01.2024 cu privire la înaintarea listelor de investiții pe anul 2024;
- nota de fundamentare transmisă de Direcția de Asistență Socială Deva nr. 2895/31.01.2024 cu privire la sumele care sunt asigurate de către Ministerul Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică;
- bugetul detaliat la cheltuieli pe capitole, subcapitole, articole și aliniate an 2024, precum și împărțirea pe trimestre;
- adresa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva nr. 2996/23.11.2023, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 23-126619-PDV/23.11.2023, prin intermediul căreia se înaintează propunerea de buget pe anul 2024, lista de evenimente finanțată din bugetul local, propunerile de buget pentru venituri proprii pentru anul 2024 și lista de evenimente finanțată din acestea;
- adresa Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva nr. 7813/22.11.2023, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 23-126082-PDV/22.11.2023, prin intermediul căreia se înaintează propunerea de buget pe anul 2024, precum și adresa de revenire nr.576/29.01.2024, înregistrată la registratura instituției sub nr. 24-9094-PDV/29.01.2024;
- autofinanțate:
- adresa Clubului Sportiv Municipal Deva nr. 239/01.02.2024, înregistrată la registratura instituției sub nr. 24-10923-PDV/01.02.2024, prin intermediul căreia se înaintează propunerea de buget pe anul 2024 și împărțirea pe trimestre;
- adresa Direcției de Asistență Socială Deva, nr. 3202/01.02.2024, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.24-10919-PDV/01.02.2024, privind propunerea bugetului de venituri proprii pe anul 2024;
- adresa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva nr. 2966/23.11.2023, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr. 23-126619-PDV/23.11.2023, privind propunerea bugetului de venituri proprii pe anul 2024;
- adresa Colegiului Tehnic ”Transilvania” Deva nr.607/17.02.2025, însoțită de nota justificativă cu privire la fundamentarea veniturilor proprii nr.674/24.02.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-19146-PDV/24.02.2025,
Raportat la cele enunțate mai sus și având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorul principal de credite al bugetului local elaborează şi fundamentează proiectul bugetului şi îl supune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Deva, repartizarea fondurilor pe destinații, actiuni, programe, proiecte, obiective s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile ce revin Consiliului Local al municipiului Deva, priorităţile stabilite în vederea funcţionării lor şi în interesul colectivităţii locale, corelat cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor la bugetul local, estimate a se realiza, prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali pentru acest an bugetar şi estimările pe perioada 2026-2028, politicile și strategiile locale și sectoriale precum şi prioritățile stabilite şi programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unităţii-administrativ teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel local, zonal, regional şi national.
Din coordonatele construcţiei bugetare pe anul 2025 şi orizontul 2026-2028 derivă şi principiile de bază ale acestui proiect de buget: transparenţa, eficienţa, predictibilitatea, performanța, evitarea risipei banului public.
Bugetul municipiului Deva a fost structurat, conform Legii nr.273/2006 cu modificările şi completările ulterioare, pe cele două secţiuni :
- SECŢIUNEA de FUNCŢIONARE - partea de bază, obligatorie bugetelor prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.273/2006, cu excepția bugetelor fondurilor externe nerambursabile și a bugetelor împrumuturilor externe și interne, care cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competențelor stabilite prin lege, precum şi cheltuielile curente respective.
- SECŢIUNEA de DEZVOLTARE – partea complementară a bugetelor prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr.273/2006, cu excepția bugetelor fondurilor externe nerambursabile, care cuprinde veniturile şi cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local, după caz.
Fundamentarea veniturilor bugetului general s-a realizat în baza legislației actuale și a sumelor primite de la bugetul de stat, după cum urmează:
Nr.crt. | Denumire indicator | Program |
2025 | ||
1. | Sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, sectoarelor și municipiului București (cod 11.02.02) - TOTAL, din care, pentru finanțarea cheltuielilor cu: | 42,698.00 |
|
| |
Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru cheltuielile prevăzute la art. 139 alin. (2) lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare | 8,610.00 | |
Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare | 28,748.00 | |
Finanțarea căminelor pentru persoane vârstice | 0.00 | |
Finanțarea cheltuielilor de funcționare a unităților de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice | 183.00 | |
Finanțarea centrelor de zi licențiate, destinate prevenirii separării copilului de familie, potrivit prevederilor art. 21 alin.(1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr.156/2023, cu completările ulterioare | 0 | |
Finanțarea stimulentului educațional, sub formă de tichete sociale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învățământul preșcolar | 15.00 | |
Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă | 925.00 | |
Finanțarea transportului elevilor | 2,384.00 | |
| Finanțarea programului ”Masa sănătoasă” | 1,833.00 |
2. |
|
|
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular și cel confesional, acreditate (cod ind. 11.02.09) - TOTAL, din care, pentru finanțarea cheltuielilor cu : | 1,174.00 | |
Finanțarea de bază potrivit prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare din care: | 1,121.00 | |
Cheltuieli cu salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, conform art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările și completările ulterioare, pentru unitățile de învățământ particular și confesional acreditate, conform art. 138 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 198/2023, autorizate să funcționeze provizoriu care nu percep taxe conform art. 138 alin. (9) din Legea nr.198/2023 | 1,000.00 | |
Cheltuieli cu bunuri și servicii pentru întreținerea curentă, conform art. 139 alin. (2) lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru unitățile de învățământ particular și confesional, acreditate, conform art. 138 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 198/2023 și autorizate să funcționeze provizoriu care nu percep taxe conform art. 138 alin. (9) din Legea nr. 198/2023 | 121.00 | |
Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale, din care: | 50.00 | |
Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă | 50.00 | |
Finanțarea burselor prevăzute la art. 108 alin. (15) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare | 3.00 | |
3 |
|
|
Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale (cod 11.02.06) pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital, potrivit Anexei nr.7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025 | 1,850.00 |
Potrivit poziției nr. 307 din Anexa nr.7/03 la Legea nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025 suma de 1.850,00 mii lei a fost alocată în vederea utilizării, cu respectarea repartizării pe trimestre având următoarele destinații:
- suma de 500,00 mii lei pentru Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel – CUI 34567124 Deva. Numele proiectului: Extindere și amenajare reședința episcopală, adresa obiectiv: strada Andrei Șaguna, nr.5, localitatea Deva, județul Hunedoara (valoarea proiectului aprox.2.500.000 lei),
- suma de 850,00 mii lei pentru Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei, CUI 26210065. Numele proiectului: Construire centru social rezidențial pentru persoane vârstnice, localitatea Deva, strada Dealul Paiului, județul Hunedoara,
- suma de 500,00 mii lei pentru Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel, CUI 34567124. Numele proiectului: Construirea corpului de chilii al Mănăstirii, strada Dealul Paiului, localitatea Deva, județul Hunedoara (valoarea proiectului aproximativ 7.000.000 lei).
Bugetele componente ale bugetului general al unității administrativ-teritoriale Municipiul Deva au fost elaborate de către ordonatorul principal de credite, avându-se în vedere:
- prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali, pentru anul bugetar 2025, precum și pentru următorii 3 ani (2026-2028);
- cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară, precum și cadrul de cheltuieli pe termen mediu;
- prevederile contractelor de împrumuturi interne și ale contractelor de finanțare semnate;
- politicile și strategiile locale, precum și prioritățile stabilite în formularea propunerilor de buget;
- propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor terțiari din subordine;
- programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unității administrativ-teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel local.
Bugetele componente ale bugetului general au fost elaborate pe cele două secțiuni funcționare și dezvoltare, după caz.
Estimarea veniturilor bugetelor locale s-a bazat pe:
- constatarea, evaluarea și inventarierea materiei impozabile și a bazei de impozitare, stabilită în condițiile legii, în funcție de care se calculează impozitele și taxele locale,
- evaluarea serviciilor prestate și veniturilor obținute din acestea,
- alte elemente specifice.
În fundamentarea cât mai corectă a planificării bugetare, în cazul veniturilor curente s-a ținut cont de:
- nivelul fiscalității,
- dezvoltarea economică care influențează direct atât creșterea, cât și descreșterea bazei de impozitare și care influențează direct și nivelul de încasare a impozitelor locale,
- subvențiile primite din bugetele unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, pentru finanțarea integrală sau parțială a unor proiecte de dezvoltare sau sociale de interes local s-au estimat în funcție de contractele de finanțare încheiate de ministere cu U.A.T. Municipiul Deva, cu respectarea prevederilor art.34 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Au fost prevăzute vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru secțiunea de dezvoltare.
La fundamentarea și dimensionarea cheltuielilor publice locale s-a avut în vedere atribuțiile care revin autorităților publice locale în vederea funcționării lor în interesul comunității locale, în strânsă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
Politica de personal și a numărului de personal aferentă ordonatorilor de credite este în concordanță cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr.296/2023, privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Cheltuielile reprezentând bunuri și servicii s-au stabilit pe baza actelor normative specifice fiecărui domeniu de activitate. Fundamentarea acestor categorii de cheltuieli s-a facut în raport cu indicatorii specifici fiecări acțiuni. S-a avut în vedere reducerea acestor naturi de cheltuieli, iar economiile rezultate au fost direcționate spre investiții.
Subvențiile au fost stabilite în concordanță cu reglementările din actele normative care constituie baza legală de acordare a acestora, precum și de reglementările comunitare în domeniu.
Transferurile către instituții publice ale cheltuielilor curente și de capital au fost asigurate din veniturile proprii ale U.A.T.-ului.
Cheltuielile de investiții sunt prezentate pe capitole din clasificația funcțională, pe grupe de investiții, pe surse de finanțare și pe toate naturile de cheltuieli.
Prin investiții publice se înțelege ”Obiective de investiții” (obiective de investiții în continuare/noi), precum și categoria ”Alte cheltuieli de investiții”, respectiv: achiziții de imobile, dotări independente, cheluieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate si alte studii, cheltuieli de expertiză, proiectare și de execuție, consultanță, asistență tehnică și alte cheltuieli asimilate investițiilor potrivit legii.
Structura bugetului general se prezintă, atât pe partea de venituri, cât și pe parte de cheltuieli, după cum urmează:
1. Veniturile bugetului general sunt în sumă de 447.489,89 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 428.235,76 mii lei,
- bugetul creditelor interne în sumă de: 1.993,00 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 17.261,13 mii lei.
2. Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 510.263,17 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 490.221,89 mii lei,
- bugetul creditelor interne sunt în sumă de: 1.993,00 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 18.048,28 mii lei.
3. Excedentul bugetului local, în sumă de 61.986,13 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.17/20.01.2025, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 88/27.02.2025, atât pentru secțiunea de funcționare, cât și pentru secțiunea de dezvoltare.
4. Excedentul bugetului activităților finanțate integral din venituri proprii, în sumă de 787,15 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.37/30.01.2025, ulterior modificată prin Hotărârea nr.44/21.02.2025.
Bugetele componente ale bugetului general al unității administrativ-teritoriale Municipiul Deva, sunt:
- Bugetul local – SURSA A
venituri buget local
lei | mii lei | ||
Denumire indicatori | Cod indicator | Plan an 2025 | Plan an 2025 |
TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+47.02+48.02) | 000102 | 428,235,760.00 | 428,235.76 |
Impozit pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal | 030218 | 2,001,840.00 | 2,001.84 |
Cote defalcate din impozitul pe venit | 040201 | 103,498,000.00 | 103,498.00 |
Sume la dispozitia Consiliului Judetean | 040205 | 3,000,000.00 | 3,000.00 |
Impozit pe cladiri de la persoane fizice | 07020101 | 7,600,000.00 | 7,600.00 |
Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice | 07020102 | 14,926,250.00 | 14,926.25 |
Impozit pe terenuri de la persoane fizice | 07020201 | 2,500,000.00 | 2,500.00 |
Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice | 07020202 | 2,037,000.00 | 2,037.00 |
Impozit pe terenul din extravilan - Restante ani anteriori din impozitul pe teren agricol | 07020203 | 300,000.00 | 300.00 |
Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru | 070203 | 816,000.00 | 816.00 |
Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului Bucuresti | 110202 | 42,698,000.00 | 42,698.00 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale | 110206 | 1,850,000.00 | 1,850.00 |
Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru finanatarea invatamantului particular si a celui confesional | 110209 | 1,174,000.00 | 1,174.00 |
Taxe hoteliere-restante | 120207 | 166,380.00 | 166.38 |
Impozit pe spectacole | 150201 | 70,000.00 | 70.00 |
Impozitul asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice | 16020201 | 6,600,000.00 | 6,600.00 |
Impozitul asupra mijloacelor de transport detinute de persoane juridice | 16020202 | 3,000,000.00 | 3,000.00 |
Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare | 160203 | 536,000.00 | 536.00 |
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurare de activitati | 160250 | 439,000.00 | 439.00 |
Redevente miniere | 30020501 | 18,400.00 | 18.40 |
Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutiile publice | 30020530 | 8,834,720.00 | 8,834.72 |
Venituri din dividende de la alti platitori | 30020802 | 43,700.00 | 43.70 |
Alte venituri din dobanzi | 310203 | 0.00 | 0.00 |
Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social | 330212 | 11,400.00 | 11.40 |
Contributie de intretinere a persoanelor asistate | 330213 | 11,200.00 | 11.20 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri | 330228 | 55,020.00 | 55.02 |
Alte venituri din prestări servicii și alte activități | 330250 | 360,000.00 | 360.00 |
Taxe extrajudiciare de timbru | 340202 | 0.00 | 0.00 |
Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise | 340250 | 66,650.00 | 66.65 |
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate | 35020102 | 2,377,000.00 | 2,377.00 |
Alte amenzi, penalitati si confiscari | 350250 | 100,000.00 | 100.00 |
Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice | 360205 | 66,080.00 | 66.08 |
Taxe speciale | 360206 | 19,300,000.00 | 19,300.00 |
Venituri din ajutoare de stat recuperate | 360211 | 0.00 | 0.00 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate in cursul procesului de executare silita | 360214 | 23,000.00 | 23.00 |
Taxa de reabilitare termica | 360223 | 695,000.00 | 695.00 |
Alte venituri | 360250 | 7,000,000.00 | 7,000.00 |
Varsaminte din sectiunea de functionare ptr finantarea sectiunii de dezvoltare a bugetului local(cu semnul minus) | 370203 | -3,000,000.00 | -3,000.00 |
Varsaminte din sectiunea de functionare | 370204 | 3,000,000.00 | 3,000.00 |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 390201 | 0.00 | 0.00 |
Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului | 390203 | 0.00 | 0.00 |
Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statuluisau al unitatilor administrativ-teritoriale | 390207 | 0.00 | 0.00 |
Subventii pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei si a suplimentului pentru energie alocate pentru consumul de combustibili solizi si/sau petrolieri | 420234 | 145,000.00 | 145.00 |
Subv pentru finantarea locuintelor sociale | 420255 | 19,857,000.00 | 19,857.00 |
Subventii din bugetul de stat alocate conform contractelor incheiate cu directiile de sanatate publica | 420266 | 4,190,000.00 | 4,190.00 |
Subventii din sume obtinute in urma scoaterii la licitatie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera pentru finantarea proiectelor de investitii | 420267 | 0.00 | 0.00 |
Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferete perioadei de programare 2014-2020 | 420269 | 2,499,880.00 | 2,499.88 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru Programul național de investiții Anghel Saligny | 420287 | 1,584,390.00 | 1,584.39 |
Fonduri europene nerambursabile | 42028801 | 2,848,840.00 | 2,848.84 |
Finanțare publică națională | 42028802 | 4,464,380.00 | 4,464.38 |
Sume aferente TVA | 42028803 | 1,672,630.00 | 1,672.63 |
Sume dezangajate aferente jaloanelor și țintelor PNRR | 42028804 | 3,661,260.00 | 3,661.26 |
Fonduri din imprumut rambursabil | 42028901 | 80,818,000.00 | 80,818.00 |
Sume aferente TVA | 42028903 | 17,584,070.00 | 17,584.07 |
Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din FEN postaderare, aferente perioadei de programare 2021-2027 | 42029303 | 2,975,150.00 | 2,975.15 |
Subventii primite din bugetul judetului pentru clasele de invatamant special organizate in cadrul unitatilor de invatamant de masa | 430223 | 175,000.00 | 175.00 |
Fonduri din imprumut rambursabil | 43024801 | 8,752,130.00 | 8,752.13 |
Sume aferente TVA | 43024803 | 1,662,900.00 | 1,662.90 |
Fonduri europene nerambursabile | 43024901 | 1,347,980.00 | 1,347.98 |
Sume aferente TVA | 43024903 | 256,120.00 | 256.12 |
Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 45024801 | 17,102,720.00 | 17,102.72 |
Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 45024802 | 12,392,350.00 | 12,392.35 |
Prefinanțare | 45024903 | 1,979,900.00 | 1,979.90 |
Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 48020102 | 10,091,420.00 | 10,091.42 |
Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 48020202 | 0.00 | 0.00 |
cheltuieli buget local – PE CAPITOLE:
Denumire CAPITOL | Cod indicator | Program an 2025 (mii lei) | Pondere în total cheltuieli |
CAP. Autoritati publice si actiuni externe | 5102 | 35,714.41 | 7.29% |
CAP. Alte servicii publice generale | 5402 | 1,749.20 | 0.36% |
CAP. Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 5502 | 5,547.49 | 1.13% |
CAP. Ordine publica si siguranta nationala | 6102 | 12,751.79 | 2.60% |
CAP.ÎNVĂȚĂMÂNT | 6502 | 112,261.33 | 22.90% |
CAP. Sanatate | 6602 | 5,397.00 | 1.10% |
CAP. Cultura, recreere si religie | 6702 | 46,135.74 | 9.41% |
CAP. Asigurari si asistenta sociala | 6802 | 50,493.46 | 10.30% |
CAP. Locuinte, servicii si dezvoltare publica | 7002 | 123,238.54 | 25.14% |
CAP. Protectia mediului | 7402 | 57,043.88 | 11.64% |
CAP. Transporturi | 8402 | 39,889.05 | 8.14% |
Total GENERAL= | 490,221.89 | 100.00% | |
cheltuieli buget local – titluri:
Nr. crt. | Denumire titlu | Cod indicator | Program an 2025 (mii lei) | Pondere în total cheltuieli |
1 | TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 02.10 | 84,725.80 | 17.28% |
2 | TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 02.20 | 86,450.10 | 17.63% |
3 | TITLUL III DOBANZI | 02.30 | 5,535.49 | 1.13% |
4 | TITLUL IV SUBVENTII | 02.40 | 3,000.00 | 0.61% |
5 | TITLUL V FONDURI DE REZERVA | 02.50 | 50.00 | 0.01% |
6 | TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 02.51 | 11,028.64 | 2.25% |
7 | TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 02.55 | 6,942.41 | 1.42% |
8 | TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FEN POSTADERARE | 2.56 | 41,051.12 | 8.37% |
9 | TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | 02.57 | 28,312.94 | 5.78% |
10 | TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE FEN AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | 02.58 | 4,646.13 | 0.95% |
11 | TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | 02.59 | 8,750.06 | 1.78% |
12 | TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA | 2.60 | 23,062.14 | 4.70% |
13 | TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR | 02.61 | 85,195.43 | 17.38% |
14 | TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE | 02.71 | 87,357.69 | 17.82% |
15 | TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE | 02.81 | 14,173.88 | 2.89% |
16 | TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT | 2.85 | -59.94 | -0.01% |
Total general= | 490,221.89 | 100.00% | ||
din care: CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII | 241,312.51 | 49.23% | ||
- Bugetul creditelor interne – SURSA c
Potrivit prevederilor art.61 alin.(6) din Legea nr.273/2006, a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile finanţate din împrumuturile contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale se reflectă în bugetul împrumuturilor externe sau interne al acestora numai după aprobarea contractării împrumuturilor, prin rectificare bugetară locală, în condiţiile legi, în limita tragerilor anuale autorizate aferente împrumuturilor.
Prin Hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale nr. 6727/29.09.2021 a fost avizată favorabil contractarea de către Municipiul Deva a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de 20.266.043 lei, destinat asigurării prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și/sau donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.
În data de 23.12.2024, Municipiul Deva a restituit suma neutilizată din acest credit cu ordin de plată nr.3953, în valoare de 396.129,05 lei. În urma efectuării acestui virament, s-a încheiat actul adițional nr.1 la convenția de împrumut nr.382141/102158/2021, astfel încât valoarea împrumutului este în sumă de 19.869.913,95 lei. De la data contractării până la finele anului 2024 a fost utilizat în integralitate acest credit.
Prin Hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale nr. 6728/29.09.2021 a fost avizată favorabil contractarea de către Municipiul Deva a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de 10.000.000 lei, destinat asigurării finanțării investițiilor publice locale.
În data de 23.12.2024, Municipiul Deva a restituit suma neutilizată din acest credit cu ordin de plată nr.3954, în valoare de 293.536,41 lei. În urma efectuării acestui virament, s-a încheiat actul adițional nr.1 la convenția de împrumut nr. 382140/102160/2021, astfel încât valoarea împrumutului este în sumă de 9.706.463,59 lei. La finele anului 2024, a mai rămas de utilizat din acest credit suma de 1.993.003,54 lei.
În anul 2025, BUGETUL CREDITELOR INTERNE este în sumă de 1.993,00 mii lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli și se reflectă pe secțiunea de dezvoltare.
Veniturile bugetului creditelor pentru anul 2025 sunt în sumă de 1.993,00 mii lei şi sunt constituite din împrumutul contractat în anul 2021 din privatizare de la Trezoreria Statului, cu o maturitate de maxim 5 ani, pentru asigurarea finanțării investițiilor publice locale, din acest împrumut, în anul 2025, mai este disponibilă suma de 1.993,00 mii lei care va fi utilizată pentru finanțarea obiectivelor de investiții prezentate în tabelul de mai jos:
Nr. crt. | Hotărârea C.A.Î.L. | Destinație CREDIT | Denumire obiectiv | Capitol/ pargraf bugetar | Ttilu/art./ alin. | Program 2025 |
1 | 6728/ 29.09.2021 | conform HCL nr.333/2021 -pentru asigurarea finanțării investițiilor publice locale | Alimentare cu apa și canalizare pe prelungire strada Primăverii din municipiul Deva | 70.50.00. | 71.01.30. | 857.10 |
2 | Alimentare cu apa și canalizare pe prelungire Zona Zăvoi din municipiul Deva | 70.50.00. | 71.01.30. | 1.40 | ||
3 | Extindere rețea alimentare cu apă și canalizare – Zona Zăvoi, terenuri atribuite veteranilor de război, în municipiul Deva | 70.50.00. | 71.01.30. | 842.22 | ||
4 | Alimentare cu apă şi canalizare pe strada Lotusului din municipiul Deva | 70.50.00. | 71.01.30. | 292.28 | ||
Total general= | 1,993.00 | |||||
Potrivit calcului gradului de îndatorare al bugetului local al U.A.T. Municipiul Deva, în anul 2025, gradul de îndatorare al Municipiului Deva este în procent de 9,88%, față de limita de îndatorare de 30% prevăzută de Legea nr.273/2006.
- Bugetul activităților finanțate integral din venituri proprii – SURSA E și SURSA g.
mii lei
VENITURI TOTALE | 17,261.13 |
CHELTUIELI TOTALE | 18,048.28 |
EXCEDENT | 787.15 |
DIN CARE: |
|
INVĂȚĂMÂNT | |
VENITURI | 6,065.01 |
CHELTUIELI | 6,852.16 |
EXCEDENT | 787.15 |
CLUB SPORTIV MUNICIPAL | |
VENITURI | 5,723.00 |
CHELTUIELI | 5,723.00 |
CENTRUL CULTURAL DRĂGAN MUNTEAN | |
VENITURI | 5,473.12 |
CHELTUIELI | 5,473.12 |
Ponderile cele mai importante în cadrul cheltuielilor operaționale le au cheltuielile cu instituțiile publice, serviciile de utilitate publică, cheltuielile cu unitățile de învățământ și asistența socială.
Programele sociale finanțate din bugetul local al municipiului Deva, includ:
- remunerarea însoțitorilor persoanelor cu handicap,
- indemnizațiile persoanelor cu handicap,
- ajutoare sociale pentru asigurarea venitului minim garantat,
- ajutoare pentru încălzirea locuințelor,
- suportarea integrală a costurilor de transport pe mijloace de transport public al unor categorii sociale.
Ponderile cele mai importante în cadrul cheltuielilor cu investițiile le au proiectele cu finanțare UE/PNRR ca urmare a obligațiilor asumate prin contractele de finanțare.
Proiectele de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile și PNRR acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria municipiului Deva: clădirile și dotările unităților de învățământ preuniversitar de stat, eficiența energetică prin anveloparea blocurilor, mobilitatea urbană și infrastructură socială.
La fel ca și în anii precedenți și bugetul din acest an se axează mult pe finanţarea investiţiilor. Ponderea totală a investiţiilor în bugetul local al Municipiului Deva este de 49,23%. Din totalul cheltuielilor bugetului local, sursa A, pentru investiții s-a alocat suma de 241.312,51 mii lei.
Sursele de finanțare aferente investițiilor sunt prezentate, în tabelul de mai jos:
Nr. crt. | Surse de finanțare a investițiilor | Program 2025 (mii lei) |
1 | Excedent an 2024 | 46,066.39 |
3 | Sume la dispoziția Consiliului Județean | 3,000.00 |
4 | Taxa de reabilitare termică (36.02.23) | 695.00 |
5 | Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale (42.02.55) | 19,857.00 |
6 | Subvenții de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finantațe din fonduri externe (42.02.69) | 2,499.88 |
7 | Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru Programul național de investiții Anghel Saligny (42.02.87) | 1,584.39 |
8 | Alocari de sume din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile (42.02.88) | 12,647.11 |
9 | Alocări de sume din PNRR aferente componentei imprumuturi (42.02.89) | 98,402.07 |
10 | Subvenții de la bugetul de stat necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile FEN (42.02.93) | 2,975.15 |
11 | Sume alocate din PNRR aferente componentei împrumuturi (43.02.48) | 10,415.03 |
12 | Sume alocate din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile (43.02.49) | 1,604.10 |
13 | Fondul european de dezvoltare regională, aferent cadrului financiar 2021-2027 (45.02.48) | 29,495.07 |
14 | Fondul social european (FSE+) aferent cadrului financiar 2021-2027 (45.02.49) | 1,979.90 |
15 | Alte sume primite de la UE (48.02) | 10,091.42 |
Total buget general= | 241,312.51 | |
Prelevările de la bugetul de stat cuprind, în anul 2025:
- Sume defalcate din TVA,
- Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe reprezentând partea de cofinanțare ce urmează a fi încasată în cursul anului 2025 ca urmare a cererilor de rambursare/transfer depuse sau în curs de depunere pentru cheltuielile eligibile efectuate până la data de 31.12.2024;
- Subvenții pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie alocate pentru consumul de combustibili,
- Sume primite de la UE reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR/FSE ce urmează a fi încasate în cursul anului 2025 ca urmare a cererilor de rambursare depuse sau în curs de depunere pentru cheltuielile eligibile efectuate până la data de 31.12.2024;
- Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale,
- Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru Programul național de investiții Anghel Saligny,
- Sume alocate din PNRR aferente componentei împrumuturi,
- Sume alocate din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile,
- Alocari de sume din PNRR aferente componentei imprumuturi,
- Alocări din sume din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile,
- Fondul european de dezvoltare regională, aferent cadrului financiar 2021-2027,
- Fondul social european (FSE+) aferent cadrului financiar 2021-2027,
- Alte sume primite de la UE,
- Subvenții de la alte administrații.
Raportat la cele enunțate mai sus și în temeiul prevederilor Legii nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025, ale Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”a”, respectiv art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Apreciem că proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028 poate fi supus aprobării.
Direcţia juridică și administrație publică locală
Oana Diana Mura
Direcția economică
Director executiv
Claudia Maria Stoica