România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia economică

Direcția economică, prin Serviciul financiar, contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului analizând Referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva, domnul Lucian-Ioan Rus, privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare, supune atenţiei Consiliului local următoarele: 

În fiecare an Primăria și Consiliul local al municipiului Deva lansează provocarea în vederea identificării unor proiecte care să aducă beneficii relevante pentru viețile oamenilor din municipiul Deva și totodată susține proiecte atractive care să stimuleze creșterea gradului de educație și cultură, proiecte care să încurajeze implicarea civică și protecția mediului, proiecte care să motiveze practicarea sportului și să încurajeze spiritul competitiv, proiecte generoase care să contribuie la sprijinirea și incluziunea celor defavorizați.

Potrivit Legii nr.350/2005, Primăria și Consiliul local al municipiului Deva acordă finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit dedicate locuitorilor municipiului Deva, indiferent de vârstă sau categorie socială. Așadar, la competiția de proiecte cu finanțări nerambursabile pot participa persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial.

În contextul prevederilor Legii nr.264/2024, pentru instituirea anului 2025 ca „Anul Național al Copilului”, toate concursurile de proiecte destinate activităţilor nonprofit, finanţate de autorităţile locale potrivit prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, vor include obligatoriu o componentă dedicată copiilor. Această componentă va avea ca obiectiv promovarea dezvoltării lor armonioase, a accesului la educaţie, la activităţi culturale, sportive şi de timp liber, precum şi protecţia drepturilor copilului.

Proiectele propuse în cadrul concursurilor trebuie să demonstreze modul în care activităţile planificate contribuie la bunăstarea copiilor, inclusiv prin facilitarea accesului egal şi nediscriminatoriu la resursele oferite de proiect. Se va acorda prioritate iniţiativelor care vizează copiii din medii vulnerabile. 

În considerarea prevederilor Ordonanței Guvernului României nr.156/2024, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, a fost eliminată din categoria de cheltuieli eligibile, decontarea premiilor pentru domeniul sport.

     Totodată a mai fost introdus un nou domeniu, respectiv protecția animalelor, atât în cadrul regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare, cât și în cadrul ghidului privind decontarea cheltuielilor.

                 De asemenea, proiectele selecţionate vor fi supuse evaluării prin acordare de punctaj în funcție de urmatoarele criterii:

  • Cofinanțarea proiectului,
  • Adresabilitatea proiectului – grup țintă
  • Performanțe individuale sau colective ale solicitantului,
  • Durabilitatea proiectului,
  • Metodologia de implementare,
  • Resursele financiare și eficiența cheltuielilor.

Ne dorim ca noua procedură de acordare a finanțărilor nerambursabile să conducă la creșterea nivelului de transparență și să producă rezultate concrete pentru deveni.

Potrivit prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile pentru activități  nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, care are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac al actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă a fost elaborat Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general.

Regulamentul cuprinde: dispozițiile generale, procedura de depunere a dosarului de finanțare, etapele procedurii de selecție a proiectelor, criteriile de acordare a finanţării nerambursabile, modul de organizare și funcționare a comisiei de evaluare și selecției și a comisiei de soluționare a contestațiilor, procedura evaluării și selecționării proiectelor, încheierea contractului de finanțare, derularea contractului de finanțare, procedura de raportare și control, promovarea proiectului, sancțiuni, dispoziții finale, precum și anexe. Regulamentul conține un număr de 14 anexe, după cum urmează: Anexa nr.1  – Scrisoare de interes, Anexa nr.2 – Cerere de finanțare, Anexa nr.3 – Declarație persoane juridice sau fizice, Anexa nr.4 – Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și bugetul narativ, Anexa nr.5 – CV-ul coordonatorului de proiect, Anexa nr.6 – Declarația de imparțialitate a beneficiarului, Anexa nr.7  – Categorii de cheltuieli eligibile și neeligibile, Anexa nr.8 – Declarație de imparțialitate a membrilor Comisiei Evaluare și Selecție și a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, Anexa nr.9 – Declarație privind veniturile și cheltuielile proiectului, Anexa nr.10 – Adresă de înaintare a raportului intermediar sau final, Anexa nr.11 – Formular pentru raportări intermediare sau finale, Anexa nr.12 – Anunț de lansare a proiectului, Anexa nr.13 – Contract de finanțare (model cadru) și Anexa nr.14 – Ghid privind decontarea cheltuielilor.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  • Legea nr.350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile pentru activități  nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Ordonanța Guvernului României nr.26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, 
  • Legea nr.98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Hotărârea Guvernului nr.395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Hotărârea Guvernului nr.714/2018, privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului,
  • Hotărârea Guvernului nr.518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
  • Legea nr.186/2003, privind susținerea și promovarea culturii scrise, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Ordinul nr.664/2018, privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Hotărârea Guvernului nr.1447/2007, privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportive, cu modificările și completările ulterioare,
  • Legea nr.69/2000, a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Legea nr.350/2006, a tinerilor, cu modificările și completările ulterioare,
  • Legea nr.292/2011, a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Hotărârea Guvernului nr.867/2015, pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, 
  • Legea nr.197/2012, privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, 
  • Legea nr.17/2000, privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
  • Legea nr.205/2004, privind protecția animalelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
  • Ordonanța de urgență nr.155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare,
  • Hotărârea Guvernului nr.1059/2013, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare,
  • Ordonanța de urgență nr.156/2024, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene,
  • Legea nr.264/2024, pentru instituirea anului 2025 ca „Anul Național al Copilului”,
  • Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată cu modificările și completările ulterioare,
  • Art.129 alin.(2) lit.”d”, alin.(7) lit.”b”, ”d”, ”e”, ”f”, alin.(9) lit.”a”, alin.(14) din  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art.139 alin. (1) și alin.(3) litera ”a” coroborat cu art.196 alin.(1) litera ”a” din  Ordonanţa  de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Deva, acordate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

 

 

 

Direcţia juridică și administrație publică locală

Oana Diana Mura

 

 

 

Director executiv Direcția economică

Claudia Maria Stoica