ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții
pentru Club Sportiv Municipal Deva
Compartimentul administrativ din cadrul Clubului Sportiv Municipal Deva are în componență un post de execuție în regim contractual vacant de inspector de specialitate grad I.
Conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea atribuțiilor sale, consiliul local, aprobă, la propunerea primarului, statul de funcții al instituțiilor publice de interes local.
Întrucât legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente,
Pentru folosirea eficientă a resursei umane, ținând cont de necesitățile instituției, pentru eficientizarea activității, propun transformarea postului vacant din cadrul Compartimentului administrativ, de inspector de specialitate grad I în inspector de specialitate grad IA și modificarea în mod corespunzător a statului de funcții al Clubului Sportiv municipal Deva.
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“a”, alin.3 lit.“c”, art.139 alin.1, art.243 alin.1 lit.”a”, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției Consiliului local proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru Club Sportiv Municipal Deva.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus