ANEXA NR. 2 la proiectul de hotărâre nr. 226 din 23.05.2025

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE   al  aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva - CAPITOLUL II – ATRIBUȚII SPECIFICE - litera „P4” se modifică și va avea următorul conținut:

 

P 4 – COMPARTIMENTUL ASCENSOR CETATE are următoarele atribuții:

1.Administrează ascensorul, după cum urmează:

  • Aplică întocmai instrucțiunile de exploatare a ascensorului pe care lucrează;
  • Anunță RSVTI despre apariția unor defecțiuni la ascensor;

-   Nu pune în funcțiune ascensorul în cazul în care constată o defecțiune.

  • Urmărește folosirea ascensorului numai în scopul pentru care a fost construit și autorizat;
  • Urmărește ca încărcarea cabinei ascensorului să nu depășească capacitatea nominală a cabinei;
  • Însoțește permanent cabina ascensorului, fiind interzisă încredințarea comenzilor unei persoane neautorizate;
  • Nu permite transportul de mărfuri și animale în cabina ascensorului;
  • Nu permite accesul în cabina ascensorului a persoanelor care sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe interzise;
  • Nu permite pasagerilor să intervină la deschiderea ușilor sau să părăsească cabina când aceasta nu se află în stație;
  • Oprește din funcțiune ascensorul când aude zgomote anormale în timpul deplasării cabinei sau când constată alte defecțiuni care pot periclita siguranță în funcționare a ascensorului.
  • Administrează și răspunde de păstrarea bunurilor mobile și imobile din inventarul Compartimentului Ascensor Cetate;
  • Participă la reviziile și lucrările efectuate în cadrul Compartimentului Ascensor Cetate;
  • Asigură funcționarea corectă a echipamentelor din cadrul Compartimentului Ascensor Cetate;
  • Verifică în permanență spațiile aflate în administrarea compartimentului, planifică lucrări de igienizare, reparații, întreținere și curățenie;
  • Administrează și răspunde de păstrarea bunurilor mobile și imobile din inventarul Compartimentului Ascensor Cetate;
  • Întocmește referate pentru dotarea cu bunuri pe care le înaintează spre aprobare șefului ierarhic;
  • Soluționează în termenul prevăzut de lege corespondența repartizată;
  • Colaborează cu toate Serviciile/ Compartimentele, din cadrul Primăriei Municipiului Deva, pentru îndeplinirea atribuțiilor;
  • Îndeplinește orice alte atribuții pe parte administrativă, date în limita prevederilor legale, de conducătorul ierarhic superior;
  • Asigură exploatarea ascensorului în condiții de maximă siguranță;
  • Asigură paza și îngrijirea tuturor obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe arondate și încorporate ascensorului;
  • Colectează și depune sumele de bani aferente serviciului la casieria centrală a Primăriei Municipiului Deva;
  • Urmărește realizarea programului anual de investiții, reparații capitale, reparații curente întreținere și dezvoltare patrimoniu și ISCIR;
  • Urmărește și recepționează intervențiile la serviciile de întreținere a echipamentelor supuse controlului ISCIR;

2. Administrează Obiectivul Cetate Medievală Deva, după cum urmează:

- Efectuează activitățile de intervenții în timp, de natura lucrărilor de mentenanță, întreținere și reparații necesare exploatării eficiente și funcționării conform cerințelor esențiale ale elementelor de construcție și infrastructură, instalațiilor și echipamentelor aflate în patrimoniul său;

- Asigură disponibilitatea echipamentelor pe termen lung;

- Asigură îndeplinirea condițiilor tehnice și a tuturor sarcinilor prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în legătură cu buna exploatare a construcțiilor și instalațiilor;

- Asigură baza de materiale necesară pentru desfășurarea în bune condiții a activității specifice;

- Asigură curățenia, funcționalitatea și întreținerea zilnică din cadrul  Cetatea Medievală Deva (toalete, spații comune etc); 

- Întreține zonele verzi, implică activități de îngrijire și curățenie pentru a menține aspectul frumos și sănătatea vegetației. Aceste activități includ tunderea gazonului, îndepărtarea buruienilor, udarea, precum și plantarea și toaletarea arborilor și arbuștilor.

- Reabilitează și întreține tâmplăria de lemn din  construcțiile de pe Cetatea Devei prin reînnoirea stratului de lazură, lac sau vopsea. Tratează lemnul cu substante de protectie împotriva intemperiilor, razelor UV și altor factori externi.

- Asigură întocmirea justificărilor tehnico-economice pentru lucrări de investiții, reparații capitale, reparații curente precum și obținerea avizelor prealabile pentru executarea acestor lucrări;

- Răspunde din punct de vedere tehnic, de lucrările de construcții, planificate a se realiza în regie proprie, precum și de realizarea lor în conformitate cu documentația. Urmărește ca materialele și mijloacele bănești alocate pentru executarea lor să fie folosite cât mai judicios în scopul reducerii prețului de cost a lucrării și a urmăririi eficienței investiției;

- Ține evidența cheltuielilor de întreținere, utilități (apă, energie electrică, gaz) luând măsuri tehnice pentru evitarea pierderilor și eficientizarea consumurilor;

- Execută lucrările de reparații curente și întreținere în termenul stabilit și cu respectarea standardelor de calitate;

- Verifică în permanență spațiile aflate în dotare, efectuează lucrări de igienizare, reparație și întreținere;

- Răspunde de executarea lucrărilor de la aceste obiective la termenele stabilite și de buna calitate, asigurând organizarea eficienta a muncii;

- Îndeplinește activitățile specifice de întreținere (tencuieli, zugrăveli, reparații mobilier, lemnărie, curățenie etc), de verificare a stării de funcționare a instalațiilor sanitare, a dotărilor, de întreținere a spațiilor interioare și exterioare;

- Localizează și analizează defectele apărute, propune soluții de remediere a acestora;

- Execută pornirea, supravegherea și oprirea tuturor instalațiilor din dotare după instrucțiunile afișate și/sau primite de la șefii ierarhici, verifică zilnică instalațiile din dotare;

- Organizează gestionarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a materialelor și pieselor de schimb și a altor valori materiale aflate în dotare;

- Respectă cu strictețe S.S.M. și normele S.U. la locul de muncă;

- Monitorizează permanent bugetul consumat astfel încât să se încadreze în prevederile bugetare;

- În cazul în care, pe parcursul desfășurării activității compartimentului se impune contractarea unui serviciu/produs/lucrare, compartimentul înaintează compartimentului specializat în achiziții publice caietul dc sarcini necesar achiziției respective, caiet care va cuprinde toate datele necesare achiziției, precum și alte documente specifice achiziției;

- Ulterior achiziției, după obținerea unei copii a contractului de achiziție publică, compartimentul va urmări derularea contractului potrivit condițiilor contractuale și va întocmi un Proces-verbal de recepție la finalizarea contractului, Proces-verbal din care să rezulte că produsul a fost livrat, respectiv serviciul a fost prestat. Membrii comisiei de recepție vor fi numiți prin dispoziție a Primarului;

- Îndeplinește alte atribuții conform legii.

 

Celelalte prevederi ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva aprobat prin H.C.L. nr. 190/ 2024, cu modificările ulterioare, rămân neschimbate.

 

 

                                                                                                                                                   Deva, _____________________2025

 

                                                                                                             INIŢIATOR,                                                                                                  AVIZEAZĂ,

                                                                                                               Primar,                                                                                                   Secretar general,

                                                                                                      Lucian  Ioan   RUS                                                                                       Florina Doris VISIRIN