România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul programe de dezvoltare

Serviciul programe dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnico-economice, faza Proiect tehnic pentru obiectivul de investiții ‚,Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţe D2 – Aleea Patriei din Municipiul Deva”, supunem atenţiei următoarele aspecte: 

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management a lansat apelul de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 3 - O regiune cu orașe prietenoase cu mediul, Obiectivul specific RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția Regională 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale.

Obiectivul Intervenției Regionale 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, este îmbunătățirea performanțelor energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul clădirilor rezidențiale multifamiliale din mediul urban în vederea combaterii schimbărilor climatice.

Prin realizarea investiției se preconizează atingerea următoarelor obiective: 

  • îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea costurilor de întreținere, prin reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • modernizarea din punct de vedere termic a tâmplăriei, prin înlocuirea acesteia;
  • introducerea unui sistem fotovoltaic, ce alimentează consumatorii comuni din fiecare scară a blocului.

Municipiul Deva intenționează să depună proiectul ‚,Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţe D2 – Aleea Patriei din Municipiul Deva” în cadrul acestui apel.

Prin Hotărârea Consiliului local nr. 309/27.07.2023 a fost aprobată documentația tehnico-economică – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul ‚,Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţe D2 – Aleea Patriei din Municipiul Deva”.

După aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici a fost semnat Contractul de servicii nr. 96123/26.09.2024, atribuit conform prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, contract în cadrul căruia s-au elaborat documentațiile tehnico-economice D.T.A.C. + D.T.O.E., Proiectul Tehnic de Execuție + Detalii de execuție.

Proiectul tehnic de execuție a fost recepționat în cadrul Comisiei Tehnice de Avizare în baza Procesului Verbal de Recepție nr. 22456 din data de 03.03.2025.

            Finanțarea investiției se va face prin Programul Regional Vest 2021-2027 (PR Vest), Prioritatea 3, Obiectivul specific RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția Regională 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, respectiv 85% din totalul cheltuielilor eligibile din FEDR , 13% de la bugetul de stat și 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă cheltuieli neeligibile/conexe, după caz, fiind suportate din bugetul general al municipiului Deva.

            Valoarea totală a investiției, conform Devizului general - faza Proiect tehnic este de 3.489.989,87 lei fără TVA, respectiv 4.153.087,96 lei cu TVA, din care C+M este de 2.811.666,55 lei fără TVA, respectiv 3.345.883,19 lei cu TVA.

În conformitate cu prevederile:

  • art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • art.5, art.7 alin.6, art.10 alin.4 din Hotărârea Guvernului României nr.907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, alin.14, art.139 alin.1 și alin.3 lit.”a” coroborat cu art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al Municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnico-economice, faza Proiect tehnic pentru obiectivul de investiții ‚,Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţe D2 – Aleea Patriei din Municipiul Deva”.

 

 

Direcţia juridică și administrație publică locală

Director executiv, Bogdan BĂLAN 

Direcția economică

Director executiv, Claudia Maria STOICA 

 

 

 

Direcția tehnică

Director executiv, Manuela STANCIU 

Serviciul Programe Dezvoltare

Șef serviciu, Mariana CODRIN 

 

 

 

Manager financiar, Monica IORGONI 

Manager proiect, Andreea MIC