ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMAR
REFERAT DE APROBARE
privind constituirea Societății Salubrizare Deva S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Deva reprezentat prin Consiliul local al municipiului Deva
Serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor.
Unul dintre principiile pe baza cărora se organizează și funcționează serviciul de salubrizare este asigurarea calității și continuității serviciului.
Având în vedere faptul că la data de 31.03.2025 a încetat Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a activității de curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț în municipiul Deva nr.99785/31.12.2020, iar Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a activităților de - precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special din municipiul Deva, măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice din municipiul Deva și activitatea de colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.) nr. 33573/09.11.2009 va înceta la data de 01.08.2025,
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.173/2025 s-a aprobat modalitatea de gestiune a Serviciului public de salubrizare pentru activitățile de măturat, spălat și stropitul căilor publice, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare și curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț pe raza UAT Deva ca fiind gestiunea directă care se va realiza prin intermediul unei societăți nou înființate cu capital integral al Municipiului Deva.
În vederea asigurării continuității serviciului de salubrizare pentru activitățile mei sus menționate se impune înființarea unei societăți cu capital integral al Municipiului Deva căreia să i se atribuie gestiunea directă a acestui serviciu.
În baza Legii nr.31/1990, privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 35 alin.2 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 28 alin.2 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.92 alin.1, alin.2 lit.”b”, art. 129 alin.1, alin. 2 lit. ”a”, alin. 3 lit. ”c”, art.131, art.139 alin.1 coroborate cu art.196 alin.1 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Propun Consiliului local aprobarea proiectului de hotărâre privind constituirea Societății Salubrizare Deva S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Deva reprezentat prin Consiliul local al municipiului Deva.
PRIMAR
Lucian Ioan Rus