Proiect de hotărâre
Nr. 267 din 20.06.2025
pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.160/2024 privind înființarea Structurii Consultative a Copiilor ,,Consiliul Copiilor Deveni”, la nivelul municipiului Deva, cu modificările și completările ulterioare
Ținând cont de:
Hotărârea Consiliului local nr.160/2024, prin care s-a aprobat înființarea Structurii Consultative a Copiilor ,,Consiliul Copiilor Deveni”, la nivelul municipiului Deva în cadrul proiectului ,,Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor” în parteneriat cu reprezentanța UNICEF în România,
Hotărârea Consiliului local nr.252/2024, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Structurii Consultative a Copiilor ,,Consiliul Copiilor Deveni”, la nivelul municipiului Deva în cadrul proiectului ,,Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor” în parteneriat cu reprezentanța UNICEF în România,
Adresa domnului Mutu Mario, cu nr.64623/19.06.2025, prin care solicită retragerea sa din cadrul „Consiliului Copiilor Deveni”, întrucât se mută din localitate,
Faptul că:
- potrivit art.13 alin.13.3 din Regulamentul de organizare și funcționare a Structurii Consultative a Copiilor ,,Consiliul Copiilor Deveni”, Anexă la Hotărârea Consiliului local nr.252/2024, la împlinirea vârstei de 18 ani, încetează calitatea de membru în Consiliul Copiilor Deveni,
- domnișoara Puiu Andrada Bianca, membru al Consiliului Copiilor Deveni, împlinește la data de 03.07.2025 vârsta de 18 ani , mandatul acesteia încetează și se impune înlocuirea acesteia,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului deva
adoptă prezenta hotărâre.
Art.I. - Art.1 al Hotărârii Consiliului local nr.160/2024 privind înființarea Structurii Consultative a Copiilor ,,Consiliul Copiilor Deveni”, la nivelul municipiului Deva, cu modificările și completările ulterioare, se modifică în sensul înlocuirii domnișoarei Puiu Andrada Bianca - membru, cu domnul Bîndea Rareș Andrei și a domnului Mutu Mario - membru, cu domnișoara Câșlaru Sorina Maria.
Art.II. - Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local nr.160/2024 privind înființarea Structurii Consultative a Copiilor ,,Consiliul Copiilor Deveni”, la nivelul municipiului Deva, cu modificările și completările ulterioare, rămân neschimbate.
Art.III. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Serviciul informatică, bancă de date.
Art.IV. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.V. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Serviciului informatică, bancă de date;
- Direcției economice;
- Persoanelor nominalizate la art.1.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA
Lucian Ioan RUS
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA
Florina-Doris VISIRIN