ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva
Primarul municipiului Deva
Pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public, legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar în raport cu aceasta, să dimensioneze numărul personalului angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor reale ale instituției .
Conform art. 129 din Codul Administrativ, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, organigrama, statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției .
Pe parcursul desfășurării activității pot interveni numeroase situații în care să fie necesară modificarea componenței diferitelor structuri organizatorice și în acest sens, Codul administrativ reprezintă cadrul legal care reglementează modificările în situația posturilor, funcții publice sau posturi în regim contractual, precum și în situația angajaților, funcționari publici sau persoane angajate cu contract individual de muncă .
În baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63 / 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului precum şi din instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, autorităţile administraţiei publice locale se încadrează în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei din această Ordonanță de Urgență.
Ținând cont de adresa Instituției Prefectului – Județul Hunedoara nr.5048/2025 înregistrată la Primăria Municipiului Deva sub nr.60845/2025 prin care, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, s-a redus numărul maxim de posturi după cum urmează :
a) Pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva și instituțiile publice din subordinea Consiliului Local s-a stabilit, pentru anul 2025, un număr maxim de 411 posturi ( reducere 10 posturi față de anul 2024 ).
b) Pentru Direcția Poliția Locală s-a stabilit, pentru anul 2025, un număr maxim de 70 posturi ( reducere 10 posturi față de anul 2024 ).
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63 / 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, în cazul nerespectării încadrării în numărul maxim de posturi Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice suspendă alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de Stat.
Având în vedere posturile vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva, pentru a ne încadra în numărul maxim de posturi, stabilit de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, propun desființarea unor posturi vacante după cum urmează :
a) Aparat de specialitate al Primarului Municipiului Deva și Serviciile publice din subordinea Consiliului Local :
- se va desființa 1 post, vacant, funcție publică de execuție de Consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului centrul de informare a cetățenilor ;
- se va desființa 1 post, vacant, funcție publică de execuție de Consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului administrație publică locală ;
- se vor desființa 2 posturi, vacante, funcții publice de execuție de Consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului financiar, contabilitate ;
- se va desființa 1 post, vacant, funcție publică de execuție de Consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului administrarea domeniului public și privat ;
- se va desființa 1 post, vacant, funcție publică de execuție de Consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului recuperare impozite și taxe locale ;
- se va desființa 1 post, vacant, în regim contractual de Inspector de specialitate, grad IA, din cadrul Serviciului administrare piețe ;
Totodată se vor desființa 3 posturi, vacante, în regim contractual din cadrul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.
b) Direcția Poliția Locală
În prezent sunt stabilite, de către Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, 80 posturi din care 76 posturi înființate.
Pentru a ne încadra în noul număr maxim de posturi stabilit de către Instituția Prefectului – Județul Hunedoara se impune desființarea unui număr de 6 posturi.
Tinând cont de faptul că în cadrul Direcției Poliția Locală sunt vacante 6 posturi propun desființarea acestora după cum urmează :
- se vor desființa 2 posturi, vacante, funcții publice specifice de execuție de Polițist local, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului ordine și liniște publică ;
- se va desființa 1 post, vacant, funcție publică specifică de execuție de Polițist local, clasa III, grad profesional superior din cadrul Compartimentului ordine și liniște publică ;
- se va desființa 1 post, vacant, în regim contractual Inspector de specialitate, grad IA, din cadrul Compartimentului paza bunurilor ;
- se va desființa 1 post, vacant, în regim contractual de Referent, treapta IA, din cadrul Compartimentului paza bunurilor ;
- se va desființa 1 post, vacant, funcție publică specifică de execuție de Polițist local, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului dispeceri supervizori ;
Toate operațiunile de mai sus referitoare la funcțiile publice și la funcționarii publici se desfășoară sub monitorizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, căreia instituția are obligația de a-i comunica, în conformitate cu art. 409 din Codul Administrativ, modificările intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici :
(1) Autorităţile şi instituţiile publice comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la dispunerea măsurii prin act administrativ, orice modificare intervenită în situaţia funcţionarilor publici şi a funcţiilor publice.
Menționez că sunt respectate prevederile art. 391 din Codul Administrativ privind numărul total de funcţii publice de conducere.
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit.“a”, alin.(3) lit. “c”, art.139 alin.(1) și art.409 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Propun modificarea corespunzătoare a organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus