România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcția de asistență socială Deva

R O M Â N I A                                                                                           

JUDEŢUL HUNEDOARA                                                                           

CONSILIUL LOCAL DEVA                                                              

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DEVA 

SERVICIUL FOND LOCATIV                 

 

R A P O R T

la proiectul de hotărâre privind aprobarea schimbării destinației locuințelor devenite vacante în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.1, ap.14 și et.3. ap.36, din locuințe sociale în locuințe de necesitate și repartizarea acestora spre închiriere 

 

Serviciul fond locativ din cadrul Direcției de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare al domnului primar Lucian Ioan Rus, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea schimbării destinației locuințelor devenite vacante în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.1, ap.14 și et.3. ap.36, din locuințe sociale în locuințe de necesitate și repartizarea acestora spre închiriere, supune atenţiei următoarele:

Locuința socială situată în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.1, ap.14, a fost deținută de chiriașul titular Movilă Dragoș, în baza contractului de locațiune-închiriere nr.32120/01.11.2021, modificat prin actele adiționale subsecvente, și a devenit vacantă în urma decesului susnumitului, conform Certificatului de deces seria HDD nr.2508542 eliberat de Orașul Călan, județul Hunedoara la data de 12.05.2025.

Locuința socială situată în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.3, ap.36, a fost deținută de chiriașul titular Mînjescu Carla-Mariana, în baza contractului de locațiune-închiriere nr.32141/01.11.2021, modificat prin actul adițional subsecvent, și a devenit vacantă în urma predării acesteia de către chiriașul titular Mînjescu Carla-Mariana, conform procesului-verbal de predare-primire înregistrat la Direcția de asistență socială Deva cu nr.16146/16.06.2025, întocmit în baza cererii nr.16059/13.06.2025.

Imobilul situat în municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.45B, a fost transmis, initial, în   administrarea Serviciului Public Local de Asistență Socială Deva, prin Hotărârea Consiliului Local nr.295/2006 iar, mai apoi, ca urmare reorganizării Serviciului Public Local de Asistență Socială Deva, prin transformarea sa în Direcție, a fost aprobată Hotărârea Consiliului Local nr.198/2013 privind aprobarea listei centralizate a imobilelor din domeniul privat al statului și al municipiului Deva, respectiv domeniul public al municipiului Deva, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Deva prin Direcția de Asistență Socială Deva, în care, la poziția nr.1 din Anexa nr.3 la hotărâre, se regăsește evidențiat imobilul situat în municipiul Deva, str. N. Grigorescu, nr.45B, județul Hunedoara, ca fiind în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva.

Arătăm faptul că, în acest imobil, locuiesc un număr de 11 - unsprezece persoane și familii, care dețin aceste locuințe în baza unor contracte de locațiune-închiriere valabil încheiate, în temeiul cărora datorează lunar chirie în cuantumurile stabilite prin clauzele contractuale, însă locuințele situate la această adresă nu mai prezintă actualmente siguranță pentru a permite chiriașilor locuirea, întrucât se află într-o stare avansată de degradare, fapt consemnat de Directorul Direcției de asistență socială Deva, doamna Gențiana-Claudia Poenaru în adresa nr.18720/08.07.2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr.73277/09.07.2025 și atestat de reprezentanții Compartimentului Administrare, Exploatare Locuințe din cadrul Serviciului Administrare Locuințe, Tehnic și Administrativ al Direcției prin Nota de constatare nr.18706/08.07.2025, unde s-a confirmat, punctual, faptul că geamurile și ușile sunt degradate, iar acoperișul acestor locuințe este deteriorat și prezintă un grad ridicat de risc de prăbușire, astfel încât favorizează infiltrații de apă în locuințe, ceea ce afectează instalația electrică și supune chiriașii riscului electrocutării, punându-le viața într-un real pericol.

Totodată, condițiile igienico-sanitare din aceste unități locative sunt precare, întrucât nu există apă curentă și grupuri sanitare, fiind dispuse doar WC-uri ecologice, astfel încât în perimetrul zonei respective a fost identificată prezența insectelor și a șobolanilor, acțiunile de dezinfecție și dezinsecție făcute fiind lipsite de efect în condițiile în care persistă starea de insalubritate care favorizează prezența acestora.

În aceste condiții, luând în considerare petițiile înregistrate la Direcția de asistență socială Deva sub nr.18665/07.07.2025, nr.18666/07.07.2025, nr.18668/07.07.2025, nr.18669/07.07.2025, nr.18671/07.07.2025, nr.18672/07.07.2025, nr.18673/07.07.2025, prin care un număr de 7 – șapte chiriași din imobilul situat în municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.45B, au sesizat faptul că locuințele în care stau se află într-o stare avansată de degradare, acoperișul prezentând pericol de prăbușire, reclamând, totodată, faptul că nu au apă și grupuri sanitare, astfel încât au solicitat atribuirea unor alte locuințe,

Ținând cont de faptul că, în situația în care, potrivit prevederilor art.1786 alin.(1) și alin.(2) din Noul Cod Civil, locatorul, ,,este obligat să mențină bunul în stare corespunzătoare de folosință pe toată durata locațiunii”, fiind, totodată, ,,obligat să asigure locatarului utila și liniștita folosință a bunului pe tot timpul locațiunii”, iar în situația de față, dat fiind starea avansată de degradare a imobilului, apreciem faptul că nu pot fi respectate întocmai dispozițiile legale mai sus amintite, fapt ce expune Direcția de asistență socială Deva, în calitate de administrator și, implicit, Municipiul Deva, în calitate de proprietar, unui risc de răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, dar mai ales pentru integritatea și starea de sănătate a chiriașilor, se impune schimbarea destinației locuințelor devenite vacante în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.1, ap.14 și et.3, ap.36, din locuințe sociale în locuințe de necesitate și repartizarea spre închiriere a locuințelor de necesitate către persoanele aflate în cel mai mare grad de pericol, așa cum au fost menționate în Nota de constatare a Direcției de asistență socială Deva nr.18706/08.07.2025, după cum urmează:

-   locuința de necesitate situată în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.1, ap.14, să fie repartizată către numita Varga Liliana (2 persoane), care deține în baza contractului de locațiune-închiriere nr.17418/29.09.2017, cu termen de valabilitate până la data de 30.09.2025, locuința tip cameră de cămin, situată în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.45B, corp A, camera 14 și solicită să fie mutată într-o altă locuință, conform cererii înregistrată la Direcția de asistență socială Deva cu nr.18672/07.07.2025;

-   locuința de necesitate situată în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.3, ap.36, să fie repartizată către numita Ciurar Maria (1 persoană), care deține în baza contractului de locațiune-închiriere nr.2534/31.01.2020, cu termen de valabilitate până la data de 31.01.2026, locuința tip cameră de cămin, situată în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.45B, corp A, camera 5 și solicită să fie mutată într-o altă locuință, conform cererii înregistrată la Direcția de asistență socială Deva cu nr.18669/07.07.2025.

Contractele de locațiune-închiriere se vor încheia pe o perioadă determinată de 2 – doi ani, începând cu data de 01.08.2025 până la data de 31.07.2027, cu posibilitate de prelungire până la înlăturarea efectelor care au făcut inutilizabile locuințele repartizate inițial. 

Stabilirea chiriei nominale se va face cu respectarea prevederilor Cap.III - Stabilirea şi plata chiriei din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.241/2001, cu modificările ulterioare, coroborate cu art.55 din lege pentru locuinţe de necesitate.

Luând în considerare cele menționate, în temeiul prevederilor:  

Cap.V, Titlul IX - Contractul de locaţiune din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Art.55 și art.56 din Legea nr.114/1996, privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 

Art.22, art.23, art.24 și art.25 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, cu modificările și completările ulterioare,

Cap.III – Stabilirea şi plata chiriei din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.241/2001, 

Art.20 alin.2 lit.ʺbʺ, alin.3 și alin.4 al Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Art.129 alin.2 lit.ʺdʺ şi alin.7 lit.ʺqʺ, precum şi art.243 alin.1 lit.ʺaʺ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,    

Față de cele de mai sus, supunem dezbaterii plenului Consiliului local, proiectul de hotărâre privind aprobarea schimbării destinației locuințelor devenite vacante în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr.10D, bl.4, et.1, ap.14 și et.3. ap.36, din locuințe sociale în locuințe de necesitate și repartizarea acestora spre închiriere.

 

 

          Director executiv,                          Director executiv adjunct,                         Șef Serviciul fond locativ,                 

  Gențiana-Claudia Poenaru               Daniel-Adrian-Gheorghe Faur                             Daniela Muntianu                    

 

                                                          

                                                                                          

                                                                                                                               Vizat,    

                                                                                               Șef Serviciul juridic, achiziții, registratură,                           

                                                                                                           Cosmina-Elena Noaghiu-Bolda