ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
privind aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de Proiectare pentru
obiectivul de investiții „Colector menajer și alimentare apă
legătură zona Zăvoi Deva cu colectorul menajer Hunedoara”
Dezvoltarea urbanistică accelerată a municipiului Deva, concentrată preponderent în partea de sud a localității, respectiv zonele Zăvoi, Dealul Paiului, Valea Ursului și Între Vii, precum și spre satul aparținător Archia, se confruntă în prezent cu o infrastructură de asigurare a utilităților ajunsă la maximul proiectat al capacității de furnizare al utilităților, mai ales în privința evacuării apelor uzate menajere. În această zonă au mai fost aprobate Planuri Urbanistice Zonale pentru microcartiere de locuințe individuale și colective, vizând atât extinderea celor deja existente pe direcția Deva – Zăvoi – Archia, cât și pentru dezvoltarea unor zone rezidențiale noi pe direcția Zăvoi – Cristur – Bârcea Mică. De asemenea, prin Hotărâri ale Consiliului Local Deva, au fost aprobate Planuri Urbanistice Zonale pentru mai multe obiective socio-culturale, de interes public și privat, în zonă urmând a se realiza sau extinde ansamblul de locuințe „Orizont”, o sală de sport polivalentă, biserica „Sfântul Gheorghe”, complexul monahal „Așezământ Părintele Arsenie Boca”, Centrul pentru Tineret, o unitate de învățământ preșcolar (Creșă), ansamblu de locuințe pentru tineri, ansamblu de locuințe individuale. De asemenea au fost realizate și aprobate parcelări în vederea atribuirii de teren destinat construirii de locuințe unifamiliale. Pentru asigurarea utilităților necesare, cu deosebire alimentare cu apă și canalizare, Municipiul Deva a prevăzut în bugetul anului 2025 cheltuielile necesare pentru elaborarea unui Studiu de Fezabilitate având ca obiect dezvoltarea rețelelor edilitare de apă și canalizare din zona studiată, prin extinderea celor existente și înființarea de noi rețele, luându-se în considerare extinderea zonelor rezidențiale în viitorul apropiat, dar și prevederile urbanistice pentru o perioadă de până la cel puțin 25 de ani.
În urma aprobării Listei obiectivelor de investiții pe anul 2025, în conformitate cu prevederile H.G.nr.907/2016, art.1 alin.2, Serviciul investiții, reparații publice al municipiului Deva, Compartiment investiții, a întocmit, ca primă etapă a elaborării documentațiilor tehnico-economice necesare realizării obiectivelor de investiții, Nota conceptuală și Tema de proiectare necesare pentru elaborarea unui Studiu de fezabilitate având ca obiect asigurarea în zona studiată a alimentării cu apă potabilă și evacuarea apelor uzate menajere.
La elaborarea acestor documentații s-a luat în considerare topografia zonei, dar și evitarea supraâncărcării rețelelor existente și evitarea, pe cât posibil, a disconfortului creat locuitorilor de lucrările de construcții și instalații.
Pentru alimentarea cu apă s-a propus soluția extinderii rețelelor deja existente pe străzile Lotusului, Azur, Tineretului, Paiului și Hortensiei spre est, pe direcția Zăvoi – Cristur.
Pentru canalizarea menajeră s-a propus soluția unui nou canal colector care să preia apele uzate din zonă și să le deverseze în canalul colector Hunedoara – Deva în aval de localitatea Bârcea Mică. Această soluție prezintă avantajul că degrevează canalizarea străzii Zăvoi și implicit canalizarea orașului de un aport substanțial de ape uzate. Un alt avantaj al acestei soluții constă în traseul colectorului, care pe cea mai mare parte a lungimii este descendent, astfel încât evacuarea apelor este asigurată gravitațional, fără consum suplimentar de energie electrică. Pe porțiunea de început a colectorului, în zona Zăvoi, sunt necesare stații de pompare care să rezolve traseul ascendent, dar o parte din aceste stații de pompare există deja și sunt funcționale deservind canalizările menajere de pe străzile Lotusului, Azur, Tineretului, Paiului și Hortensiei.
Pentru o dezvoltare modernă a zonei, conformă cu noile norme de mediu și a celor de gospodărire a apelor, s-a propus dublarea sistemului de canalizare menajeră cu un sistem de canalizare pluvială, care să preia apele meteorice din zona aflată în studiu, să le transporte și să le deverseze controlat în cursurile de apă existente în zonă. Prin aceste sisteme de canalizare separative se pot preveni erodarea solului, inundarea proprietăților și transportul necontrolat de material aluvionar.
Costul obiectivului de investiții se va determina în urma elaborării Studiului de Fezabilitate, prin stabilirea lungimii exacte, a categoriilor de lucrări necesare, a echipamentelor și dotărilor necesare funcționării rețelelor.
Crearea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a celor de evacuare a apelor menajere uzate constituie elemente de bază pentru comunitate, asigură condiţii de sănătate, de creștere a nivelului de trai, de protecţie a mediului şi în general condiţii optime de trai.
Obiectivul de investiție „Colector menajer și alimentare apă legătură zona Zăvoi Deva cu colectorul menajer Hunedoara”, se încadrează în obiectivele generale stabilite de Strategia Integrată pentru Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Deva 2021 – 2027 și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al Municipiului Deva, contribuind și la realizarea unui obiectiv al angajamentului Administrației Publice Locale a Municipiului Deva, respectiv satisfacerea așteptărilor cetățenilor municipiului prin creșterea standardului de viață și a gradului de confort urban.
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului României nr.907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Colector menajer și alimentare apă legătură zona Zăvoi Deva cu colectorul menajer Hunedoara”.
Primar,
LUCIAN IOAN RUS