ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A - Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Municipiul Deva”
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management a lansat apelul de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 3 - O regiune cu orașe prietenoase cu mediul, Obiectivului specific RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția Regională 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale.
Obiectivul Intervenției Regionale 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, în cadrul căreia se dorește obținerea finanțării, este îmbunătățirea performanțelor energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul clădirilor rezidențiale multifamiliale din mediul urban în vederea combaterii schimbărilor climatice.
Asociația de proprietari nr.93 a transmis Municipiului Deva în data de 03.03.2014 Hotărârea Adunării Generale a proprietarilor nr. 8 pentru înscrierea blocului de locuințe A– - Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Municipiul Deva, într-un program de reabilitare termică și au semnat în data de 26.06.2014 Contractul nr. 21517 pentru depunerea și derularea proiectului privind „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A - Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Municipiul Deva” .
Blocul are 36 apartamente și a fost construit între anii 1960-1970 în baza proiectului de execuție.
Blocul de locuinţe A - Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Municipiul Deva” dispune de 3 tronsoane - scări, cu spații comerciale la parter.
Suprafața construită desfășurată este de aprox. 3075,79 mp. De la punerea în exploatare, clădirea și-a păstrat funcțiunea de bloc de locuințe.
Proprietatea persoanelor fizice și juridice asupra imobilului apare în extrasul de carte funciară nr. 60310– C1 Deva.
Conform Plasnului Urbanistic General aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.223/1999, cu modificările și completările ulterioare, imobilul este situat în UTR 1, subzona funcțională LI1, subzona rezidențială, unde funcțiunea dominantă a zonei este locuirea compusă din locuințe colective cu regim de înălțime cuprins între P+3 - P+10. Funcțiunile complementare admise ale zonei sunt instituții și servicii publice, spații verzi amenajate, accese pietonale, carosabile, parcaje.
Obiectivele preconizate sunt următoarele:
- îmbunătățirea condițiilor de confort interior prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă;
- reducerea consumurilor energetice prin placarea pereților exteriori cu un strat de termoizolație eficientă, precum și straturi termo și hidroizolante la terasele necirculabile;
- asigurarea protecției mediului înconjurător prin reducerea emisiilor poluante din atmosferă ca urmare a reducerii consumului de energie primară folosită la încălzirea apartamentelor și prin folosirea materialelor prietenoase cu mediul;
- creșterea duratei de viață și a valorii spațiilor de locuit existente;
- îmbunătățirea aspectului cladirilor rezidentiale ale municipiului Deva.
Pentru realizarea obiectivului de investiții estimăm o valoare aproximativă a investiției de 4.590.893,40 lei cu TVA, prin raportarea la suprafața construită desfășurată de cca. 3075,79 mp și prețul mediu/mp de 300 euro cu TVA, valoare maximă eligibilă, conform datelor din Ghidul PR Vest (1 euro = 4,9753 lei). Valoarea estimată s-a făcut prin raportare la suprafața construită desfășurată a blocului, dar suprafața exactă supusă intervențiilor, categoriile de lucrări necesare și costul estimativ al investiției vor fi stabilite de către proiectant în etapa de elaborare a documentatiei tehnico – economice DALI, pe baza expertizei tehnice și a auditului energetic.
Finanțarea investiției se va face prin Programul Regional Vest 2021-2027 (PR Vest), Prioritatea 3, Obiectivul specific RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția Regională 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, respectiv 85% din totalul cheltuielilor eligibile din FEDR, 13% de la bugetul de stat și 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă cheltuieli neeligibile/conexe, după caz, fiind suportate din bugetul general al municipiului Deva.
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului României nr.907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A - Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Municipiul Deva” .
Primar,
LUCIAN IOAN RUS