România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia economică

Serviciul Financiar, Contabilitate din cadrul Direcției Economice, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul Municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, prin care se propune darea în administrare, în favoarea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 7, a imobilului compus din teren și clădire, înscris în Cartea Funciară nr. 64579 Deva, respectiv nr. 64579-C2, situat în municipiul Deva, Aleea Viitorului nr. 3, județul Hunedoara, precum și a bunurilor realizate în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale antepreșcolare la Creșa Deva, Aleea Viitorului, cod SMIS 125416”, proprietate a municipiului Deva, supune atenției Consiliului Local următoarele:

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 262/18.07.2022, s-a aprobat retragerea dreptului de administrare acordat Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 7 asupra imobilului – teren și clădire – înscris în CF nr. 64579 Deva, respectiv nr. 645679 – C2, situat în Deva, Aleea Viitorului nr. 3, județul Hunedoara. Această măsură a fost justificată de necesitatea demarării lucrărilor aferente proiectului „Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale antepreșcolare la Creșa Deva, Aleea Viitorului”, cod SMIS 125416.

Municipiul Deva a implementat proiecte de investiții care au vizat modernizarea infrastructurii educaționale antepreșcolare, preșcolare și școlare, cu scopul de a facilita accesul la educație timpurie de calitate și de a reabilita infrastructura existentă a instituțiilor de învățământ.

Obiectiv general:

Creșterea calității infrastructurii educaționale pentru asigurarea unui acces crescut la educația timpurie și pentru sprijinirea părinților în integrarea pe piața forței de muncă în Municipiul Deva, Regiunea Vest.

Proiectul se încadrează în obiectivele Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 și Obiectivul specific 4.4 din Programul Operațional Regional 2014–2020.

Obiectiv specific:

Asigurarea unei oferte educaționale adecvate și moderne în domeniul antepreșcolar, prin:

  • reabilitarea și modernizarea spațiilor destinate îngrijirii și educației;
  • dotarea cu echipamente didactice moderne;
  • asigurarea accesibilității și calității serviciilor pentru toți copiii antepreșcolari;
  • prevenirea fenomenelor de marginalizare și segregare;
  • crearea unui mediu propice dezvoltării sociale și integrării timpurii.

Rezultatele proiectului:

  • Reabilitarea și modernizarea unei unități de învățământ antepreșcolar;
  • 100 de copii ca beneficiari direcți ai infrastructurii modernizate.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, în baza Contractului de finanțare nr. 4430/24.06.2019, cu modificările și completările ulterioare.

Lucrările s-au desfășurat în baza Autorizației de construire nr. 325/04.12.2020 și Autorizației nr. 103/24.05.2024, eliberate de Municipiul Deva.

În cadrul implementării proiectului, au fost încheiate contracte pentru servicii, lucrări și furnizarea de produse, în baza cărora s-au efectuat plăți în valoare totală de 6.057.522,27 lei. Concomitent, au fost primite fonduri de la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR), în sumă totală de 2.949.194,68 lei, după cum urmează

Sinteza principalelor plăți efectuate de Municipiul Deva în cadrul proiectului SMIS 125416

Nr. crt.

Tip Cheltuială

Furnizor / Beneficiar principal

Suma totală (Lei)

1

Execuție lucrări (SL1–SL7)

GALAXY CONST SRL

2,930,032.62

2

Execuție lucrări + garanții

MAIDHOF CONSTRUCT SRL

478,067.11

3

Execuție lucrări instalații și manoperă

ENERGOGRUP INSTALATII MONTAJ S.R.L.

318,893.92

4

Lucrări PSI

STOP FIRE CONSULTING SERV S.R.L.

61,896.12

5

Dotări (mobilier, IT, electrocasnice)

COMPUTERLINE SRL, FIRST CLASS ENT., ALTAMIRA IMPEX

254,445.97

6

Asistență tehnică & elaborare documentații

VALVERDE INTL SRL, DREAM DEVELOPMENT

222,729.10

7

Dirigenție de șantier & arheologie

VANDERLAY ARHEO S.R.L.

33,319.00

8

Audit financiar

TEREC CĂLIN GHEORGHE

13,999.99

9

Taxe instituții avizatoare

Insp. Stat. Constr., DSP, APM, etc.

26,877.42

10

Alte cheltuieli media și promovare

MEDIA ZONE UNU HD SRL

17,451.00

11

Alte cheltuieli diverse (energie, telecom)

E-Distribuție, Telekom, Delgaz, etc.

1,019.38

Total general plăți

6,057,522.27

Sinteza încasărilor din fonduri AM POR (FEDR + Cofinanțare)

Nr. crt.

Tip Încasare

Descriere / Referință

Suma totală (Lei)

1

FEDR (CR1–CR3)

POR FEDR (2020, 2021, 2025)

1,963,904.94

2

Cofinanțare națională (CR1–CR3)

POR cofinanțare

391,106.85

3

Prefinanțare

Prefinanțare  (POR FEDR)

1,072,436.51

Total general încasări

2,949,194.68

La data de 27.12.2023, prin procesul-verbal nr. 139976, s-a realizat predarea-primirea investiției între Municipiul Deva (prin echipa de implementare a proiectului numită prin Dispozițiile Primarului nr. 733/2021 și nr. 2145/24.10.2023) și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7, constând în: videoproiector, televizor, DVD player, laptop, monitor, multifuncțională laser color A4, multifuncțională laser color A3, unitate centrală pc, frigider, taliometru, termometru, cântar, termometru cameră, laminator, aragaz.

La data de 24.02.2025, prin procesul-verbal nr. 19202/11, s-a realizat predare-primirea investiției constând în: birou cabinet medical, dulap depozitare medicamente, pat consultare, scaun birou, birou, etajeră, comodă cu blat termorezistent, scaun, măsuță copii, scaun copii, pătuț, dulap copii, banca, cuier, pat isolator, măsuță, corp suspendat, dulap personal, scăunel.

La data de 04.08.2023, prin procesul-verbal nr. 81534, s-a realizat predarea-primirea investiției constând în: mochetă, perdea, lenjerie pat, pijamale, draperii, mini ateliere băieți, mini ateliere fetițe, cărămizi constructive, seturi fructe și legume, machete didactice cu anotimpuri, planșe cu anotimpuri, animale, fructe, legume, seturi popice, jocuri de sortare, jucării pentru dexteritate, jocuri de potrivire, jucării de tras (căluți, mașini), puzzle covor, tunel de joacă, păpuși, marionete teatru păpuși, table magnetice cu magneți (fructe, legume, animale), puzzle piese mari, cărți cartonate cu animale și fructe, tablouri animate, stingător G2, stingător P6.

Prin Procesul-verbal de recepție nr. 53988/23.05.2025, s-a constatat finalizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente investiției, executate în baza:

  • Contractului de lucrări nr. 34236/30.03.2022, încheiat cu MAIDHOF CONSTRUCT S.R.L.;
  • Contractului de execuție lucrări nr. 99205/03.10.2024, încheiat cu GALAXY CONST S.R.L.

Identificare imobil:

  • Adresă: Deva, Aleea Viitorului, nr. 3, județul Hunedoara
  • Nr. cadastral/topografic: 64579
  • Nr. Carte Funciară: 64579 Deva

Capacitățile fizice realizate:

  • Extindere verticală prin realizarea unei mansarde;
  • Extindere orizontală – scară exterioară de evacuare;
  • Anvelopare și schimbare tâmplărie exterioară cu tâmplărie termoizolantă;
  • Înlocuire tâmplărie interioară;
  • Refacerea completă a pardoselilor;
  • Rețele electrice refăcute – curenți slabi și tari;
  • Instalare sistem de climatizare și ventilare;
  • Rețele termice noi;
  • Sistem de detecție și alarmare incendiu;
  • Rețea hidranți interiori și exteriori;
  • Amenajare loc de joacă pentru copii.

Sinteza investițiilor și bunurilor realizate în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale antepreșcolare la Creșa Deva, Aleea Viitorului, cod SMIS 125416”, este prezentată în continuare:

 

  1. Imobil și teren - conturi contabile: 211010002 și 212090102

 

Nr. crt.

Denumirea bunului

Număr inventar

Date de identificare

Cont contabil

Cod clasificare

Valoare (lei)

1

Clădire (suprafață construită 453 mp)

1111112904

Municipiul Deva, Aleea Viitorului, nr. 3, ap. 1. Suprafață construită la sol: 453 mp; Suprafață desfășurată: 1058 mp

212090102

1.6.4.

7.079.090,12

2

Teren aferent (suprafață 2.235 mp)

89001082

Municipiul Deva, Aleea Viitorului, nr. 3; Suprafață teren = 2.235 mp

211010002

-

699.260,15

Total 1=

7.778.350,27

 

II. Echipamente IT achiziționate – cont contabil 213020002 

Nr. crt.

Denumire

Număr inventar

Cant.

Preț unitar (lei)

Valoare totală (lei)

1

Laptop

212541601…212541606

6

3.648,54

21.891,24

2

Multifuncțională laser color A3

212541609

1

12.400,99

12.400,99

3

Unități centrale PC

212541607, 212541608

2

3.727,08

7.454,16

Total 2=

41.746,39

 

III. Panouri informare și semnalistică – cont contabil 214000002

Nr.

crt.

Denumire

Număr inventar

Cant.

Preț unitar (lei)

Valoare totală (lei)

1

Panou temporar

31254160

1

5.650,00

5.650,00

2

Placă permanentă

31254161

1

6.188,00

6.188,00

Total 3=

11.838,00

 

IV. Obiecte de inventar – cont contabil 303020002

Nr. crt.

Denumirea bunului

Nr. inventar

Cant.

Preț unitar (lei)

Valoare totală (lei)

1

Aragaz

812541674

1

1.380,40

1.380,40

2

Bancă

812541766, 812541767

2

1.630,30

3.260,60

3

Birou

812541703, 812541704

2

773,50

1.547,00

4

Birou cabinet medical

812541702

1

773,50

773,50

5

Cântar

812541675

1

55,94

55,94

6

Comodă cu blat termorezistent

812541711…812541714 (4)

4

773,50

3.094,00

7

Corp suspendat

812541769

1

476,00

476,00

8

Cuier

812541768

1

464,10

464,10

9

Draperii

812541601…812541611 (11)

11

261,80

2.879,80

10

Dulap copii

812541715…812541764 (50)

50

380,80

19.040,00

11

Dulap depozitare medicamente

812541789

1

1.785,00

1.785,00

12

Dulap personal

812541770…812541784 (15)

15

654,50

9.817,50

13

DVD - Player

812541676, 812541677

2

587,26

1.174,52

14

Etajeră

812541705…812541710 (6)

6

464,10

2.784,60

15

Frigider

812541678, 812541679

2

1.143,59

2.287,18

16

Laminator

812541680, 812541681

2

120,19

240,38

17

Machete anotimpuri

812541612, 812541613

2

126,00

252,00

18

Marionete

812541614, 812541615

2

285,60

571,20

19

Măsuță

812541950…812541960 (11)

11

559,30

6.152,30

20

Măsuță copii

812541790…812541795 (6)

6

487,90

2.927,40

21

Mini atelier băieți

812541616…812541621 (6)

6

142,80

856,80

22

Mini atelier fete

812541622…812541627 (6)

6

142,80

856,80

23

Mochetă

812541628…812541633 (6)

6

2.082,50

12.495,00

24

Monitor

812541682, 812541683

2

575,96

1.151,92

25

Multifuncțională laser color A4

812541684…812541686 (3)

3

2.432,36

7.297,08

26

Pat consultare

812541786

1

1.011,50

1.011,50

27

Pat izolator

812541948, 812541949

2

618,80

1.237,60

28

Pătuț

812541847…812541946 (100)

100

618,80

61.880,00

29

Perdea

812541634…812541656 (23)

23

285,60

6.568,80

30

Planșe

812541657, 812541658

2

126,00

252,00

31

Scaun

812542022…812542026 (5)

5

285,60

1.428,00

32

Scaun birou

812541787, 812541788

2

719,95

1.439,90

33

Scaun copii

812541796…812541845 (50)

50

238,00

11.900,00

34

Scăunel

812541961…812542020 (60)

60

136,85

8.211,00

35

Stingător G2

812541659…812541661 (3)

3

440,30

1.320,90

36

Stingător P6

812541662…812541671 (10)

10

273,70

2.737,00

37

Tablă magnetică

812541672, 812541673

2

142,80

285,60

38

Taliometru

812541687

1

345,10

345,10

39

Televizor

812541688, 812541689

2

1.359,46

2.718,92

40

Termometru

812541694, 812541695

2

48,79

97,58

41

Termometru cameră

812541690…812541693 (4)

4

102,34

409,36

42

Videoproiector

812541696…812541701 (6)

6

1.925,18

11.551,08

Total 4=

197.015,36

TOTAL GENERAL (1+2+3+4) = 8.028.950,02 lei

Din punct de vedere juridic sunt incidente şi aplicabile următoarele prevederi legale:

 

  • Articolul 286 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care definește bunurile ce fac parte din domeniul public al statului, județului, municipiului, orașului și comunei, precum și articolul 290, ce reglementează evidența contabilă a acestora.
  • Art. 286 definește domeniul public ca fiind compus din bunurile prevăzute în Constituție, anexe și alte bunuri de uz sau interes public dobândite legal de stat sau unitățile administrativ-teritoriale.
  • Art. 290 stabilește că evidența financiar-contabilă a acestor bunuri se ține distinct, de către titularul dreptului de administrare sau instituția care le folosește gratuit.
  • Totodată, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările ulterioare, reglementează modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate publică și darea în administrare a bunurilor publice, prin prevederile art. 297-301, după cum urmează:
    • Art. 297 prevede că autoritățile competente decid modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate publică: darea în administrare, concesionarea, închirierea sau folosința gratuită.
    • Art. 298-301 detaliază prerogativele autorităților, conținutul actului de dare în administrare, drepturile și obligațiile titularilor dreptului de administrare, precum și procedura de radiere a dreptului din cartea funciară.
  • În conformitate cu Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare:
    • Art. 867 prevede constituirea dreptului de administrare prin hotărâre a consiliului local, județean sau Guvern.
    • Art. 868 stabilește că dreptul de administrare aparține instituțiilor publice locale sau centrale, iar titularul poate folosi și dispune de bun în condițiile legii și actului de constituire.
    • Art. 861 alin. (3) confirmă posibilitatea dării în administrare, folosință, concesionării sau închirierii bunurilor publice.

Raportat la cele enunțate mai sus și în temeiul prevederilor art. 861 alin.(3), art. 867-870 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.108 lit.”a”, 129 alin.(2) litera“c”, alin.(6) litera “a”, art.139 alin.(3) litera “g”, art.196 alin.(1) litera “a”, art.287 litera ”b”, art.290, art.297 alin.(1) litera “a” și art.300 alin.(3)  din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Reținând prevederile art.146 alin.(1) din Legea nr.198/2023, a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem atenției Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre darea în administrare, în favoarea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 7, a imobilului compus din teren și clădire, înscris în Cartea Funciară nr. 64579 Deva, respectiv nr. 64579-C2, situat în municipiul Deva, Aleea Viitorului nr. 3, județul Hunedoara, precum și a bunurilor realizate în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale antepreșcolare la Creșa Deva, Aleea Viitorului, cod SMIS 125416”, proprietate a municipiului Deva.

 

 

Director Executiv al Direcției Juridice

și Administrației Publice Locale,

Mura Oana

 

 

Director executiv

Direcția economică

Claudia Maria Stoica