România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul programe de dezvoltare

Serviciul programe dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.193/2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din municipiul Deva”, faza Proiect Tehnic, cu modificările şi completările ulterioare, supunem atenției următoarele:

 În cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.4, Obiectiv Specific 4.5., Municipiul Deva a semnat Contractul de Finanțare nr. 4918/22.11.2019 pentru Proiectul cod SMIS 120477 privind „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din municipiul Deva”. 

Contractul de finanţare nr.4918/22.11.2019 asigură finanţarea nerambursabilă a proiectului din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) şi de la bugetul de stat în procent de 98% din totalul chetuielilor eligibile, iar diferenţa de 2% din totalul cheltuielilor eligibile sunt suportate din bugetul general al municipiului Deva, buget din care se finantează, după caz, și cheltuieli conexe neeligibile la finanţare conform POR, dar necesare pentru implementarea proiectului.

             Urmând pasii de implemetare ai proiectului, în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul construcțiilor în cadrul Contractului de servicii de proiectare nr. 55097 / 27.05.2021 atribuit pentru elaborarea de către Proiectant a documentaţiilor tehnice în faza Proiectului Tehnic de execuţie s-a dezvoltat şi s-au detaliat soluţiile tehnice conceptuale incluse şi aprobate în Documentaţia tehnico-economice faza Documentatie de avizare a lucrărilor de intervenţie. 

Prin Hotărârea Consiliului local nr. 193 din 26.05.2022 a fost aprobat Devizul general și indicatorii tehnico-economici, actualizați la faza PT pentru proiectul „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din municipiul Deva”, în valoare totală de de 11.740.353,00 lei cu TVA, din care C+M este de 8.191.589,53 lei cu TVA, modificată ulterior prin Hotărârea Consiliului local nr. 466/08.11.2023.          

Datorită nefinalizării activităților proiectului, Consiliul Local la Municipiului Deva,prin Hotărârea Consiliului local nr. 519 din 28.11.2023, a aprobat implementarea etapei a II-a a proiectului „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din municipiul Deva”, cod SMIS 323730, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens. 

La data de 16.07.2024 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 52, care asigură acordarea finanțării nerambursabile de către AM PR Vest prin Programul Operațional Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 6 – O regiune educată și atractivă, Obiectiv specific RSO4.2. Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educație și formarea la distanță și online, Intervenția Regională IR 6.1.C Învățământ liceal. 

În conformitate cu cerințele legislației în vigoare privind securitatea la incendiu este necesară actualizarea Devizului general ca urmare a includerii valorii documentației necesare în vederea obținerii Autorizației de securitate la incendiu pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din municipiul Deva”. 

În baza Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, Art. II, punct 42: „La art. 291 alin. (1) și (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cota standard de TVA este de 21%.” se impune actualizarea cotei TVA.

Potrivit prevederilor art.10 din Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, devizul general este partea componentă a studiului de fezabilitate sau a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, prin care se stabileşte valoarea totală estimativă, exprimată în lei, a cheltuielilor necesare realizării unui obiectiv de investiţii.

Conform art.10 alin.4 din actul normativ mai sus precizat, devizul general întocmit la faza de proiectare studiu de fezabilitate în cazul obiectivului nou/mixt de investiţii şi, respectiv, la faza documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii în cazul intervenţiei la construcţie existentă se actualizează prin grija beneficiarului investiţiei/investitorului, ori de câte ori este necesar, dar în mod obligatoriu în următoarele situaţii:

a) la data supunerii spre aprobare a studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii;

b) la data solicitării autorizaţiei de construire;

c) după finalizarea procedurilor de achiziţie publică, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţii;

d) la data întocmirii sau modificării de către ordonatorul principal de credite, potrivit legii, a listei obiectivelor de investiţii, anexă la bugetul de stat sau la bugetul local.

În conformitate cu prevederile art.10 alin.5 din Hotărârea Guvernului nr.907/2016 pe parcursul execuţiei obiectivului de investiţii, devizul general se poate revizui prin grija beneficiarului investiţiei/investitorului, prin compensarea cheltuielilor între capitolele/subcapitolele de cheltuieli care intră în componenţa lucrărilor de construcţii-montaj din devizul general, cu încadrarea în valoarea totală de finanţare și ale alin. 6 prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (6), în situaţia în care punerea în aplicare a unor noi prevederi legale fiscale influenţează valoarea investiţiei, aceasta se reface prin grija şi pe răspunderea beneficiarului investiţiei/investitorului, fără a fi necesară reluarea procedurii de aprobare a noii valori rezultate.

            Astfel,potrivit devizului general actualizat,  s-a stabilit valoarea totală a investiției de 11.017.443,75 lei fără TVA, respectiv 13.184.329,02 lei cu TVA, din care C+M este de 7.465.384,53 fără TVA, respectiv 8.929.007,59 lei cu TVA”.

            În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 şi 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,       

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b” și alin.4 lit.”d”, art.139 alin.3 lit.”a” și   art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Supunem comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.193/2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din municipiul Deva”, faza Proiect Tehnic, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

 

Direcţia juridică și administrație publică locală                                   Directia Economică

           Director Executiv                                                                         Director executiv                              

                 Oana  MURA                                                                         Claudia STOICA            

                                                                                                        

          

 

 

DIRECȚIA TEHNICĂ,

 

 

 

         Director executiv,                                                    Șef Serviciu programe dezvoltare                                                  

         Manuela STANCIU                                                                     Mariana CODRIN

           

 

 

           

        Manager proiect,                                                                      Manager financiar,                                                                         

      Felicia DETEȘAN                                                                        Luminița RADU