ROMANIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru
Serviciul public de întreținere și gospodărire municipală Deva
Primarul municipiului Deva
Pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public, legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente.
Conform art.129 din Codul administrativ, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare al instituției.
Pe parcursul desfășurării activității pot interveni numeroase situații în care să fie necesară modificarea elementelor de mai sus și în acest sens, Codul administrativ reprezintă cadrul legal care reglementează modificările în situația posturilor, funcții publice sau posturi în regim contractual, precum și în situația angajaților, funcționari publici sau persoane angajate cu contract individual de muncă.
Având în vedere solicitarea Șefului serviciului întreținere zone verzi, din cadrul Serviciului public de întreținere și gospodărire municipală Deva, înregistrată la S.P.I.G.M. Deva sub nr.7922/10.09.2025, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a activităților din cadrul serviciului, propun transformarea postului de execuție vacant, în regim contractual, de Inspector de specialitate grad IA în muncitor necalificat.
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“a”, alin.3 lit.“c” și art.139 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru Serviciul public de întreținere și gospodărire municipală Deva.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus