ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIULUI DEVA
DIRECTIA ADMINISTAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT
SERVICIUL ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind însușirea contractului de folosință gratuită a imobilului ”Casa de Cultură Municipală” aparținând domeniului public al Județului Hunedoara
și mandatarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva pentru acceptarea folosinței gratuite
Direcția administrarea domeniului public și privat, prin Serviciul administrare domeniu public și privat din aparatul de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare al domnului Primar Lucian Ioan Rus, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri privind însușirea contractului de folosință gratuită a imobilului ”Casa de Cultură Municipală” aparținând domeniului public al Județului Hunedoara și mandatarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva pentru acceptarea folosinței gratuite, supune atenției următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr.176 din 25 august 2025 s-a aprobat solicitarea trecerii din domeniul public al Municipiului Deva în domeniul public al Județului Hunedoara a imobilului „Casa de Cultură Municipală”, situat în municipiul Deva, Piața Victoriei nr.4, județul Hunedoara, înscris în C.F. nr. 69101 Deva, în vederea reabilitării și modernizării prin realizarea de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.349/28.08.2025 s-a aprobat retragerea dreptului de administrare acordat Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, instituție publică aflată în subordinea Consiliului local al municipiului Deva, asupra imobilului – teren și construcții – înscris în Cartea Funciară nr. 69101 Deva, precum și aprobarea transmiterii imobilului „Casa de Cultură Municipală” din domeniul public al Municipiului Deva în domeniul public al Județului Hunedoara.
Prin adresa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva nr.1806/03.09.2025, înregistrată la registratura Consiliului Județean Hunedoara sub nr.21180/04.09.2025, s-a solicitat transmiterea în folosință gratuită a imobilului „Casa de Cultură Municipală”, în vederea desfășurării activităților culturale specifice.
Prin Protocolul de predare-primire nr.98504/21342/08.09.2025 s-a realizat predarea de către Municipiul Deva a imobilului „Casa de Cultură Municipală” din domeniul public al Municipiului Deva în domeniul public al Județului Hunedoara, protocol care a fost ulterior însușit prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr.200/2025.
Prin Încheierea nr.49211/22.09.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 113482/10.10.2025, înaintată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Deva, a fost înscris dreptul de proprietate, mod de dobândire „lege”, în cotă de 1/1 asupra A.1 A1.1., A1.2., A1.3., A1.4., A1.5., A1.6. în favoarea Județului
Hunedoara – domeniul public, sub B.5, și dreptul de administrare asupra acelorași imobile în favoarea Consiliului Județean Hunedoara, sub B.6, din Cartea Funciară nr. 69101 UAT Deva.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 237/2025 s-a aprobat darea în folosință gratuită a imobilului „Casa de Cultură Municipală”, aparținând domeniului public al Județului Hunedoara.
Imobilul „Casa de Cultură Municipală” este situat în municipiul Deva, Piața Victoriei nr. 4, înscris în Cartea Funciară nr. 69101 Deva, compus din construcții și teren în suprafață totală de 3.102 mp, cu o valoare de inventar totală de 18.643.311,54 lei. Bunul aparține domeniului public al Județului Hunedoara, conform Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.200/2025 privind însușirea protocolului de predare-primire menționat anterior.
Datele de identificare ale imobilului „Casa de Cultură Municipală” aflat în patrimoniul public al Județului Hunedoara sunt următoarele:
Nr. crt. | Denumirea Bunului | Elemente de identificare | Valoarea de inventar -lei- |
1. | Casa de Cultură Municipală | Municipiul Deva Piața Victoriei nr.4, județul Hunedoara, CF nr. 69101 Deva
| 16.424.311,54 |
2. | Teren Intravilan | Municipiul Deva Piața Victoriei nr.4 județul Hunedoara, în suprafață de 3102 mp, înscris în CF nr. 69101 Deva | 2.219.000,00 |
Conform Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.237/2025, darea în folosință gratuită se realizează pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, în scopul desfășurării activităților culturale specifice Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Această măsură consolidează parteneriatul instituțional dintre Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul local al municipiului Deva, menținând „Casa de Cultură Municipală” ca spațiu reprezentativ pentru evenimentele culturale locale și județene.
În conformitate cu prevederile art. 874 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art.92 alin.2, art. 108 lit.”d”, art.129 alin.1, alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”d”, art.139 alin.3 lit.”g”, art.196 alin.1 lit.”a” și ale art.350 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind însușirea contractului de folosință gratuită a imobilului ”Casa de Cultură Municipală” aparținând domeniului public al Județului Hunedoara și mandatarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva pentru acceptarea folosinței gratuite.
Director Executiv, Director Executiv al Direcției Juridice
Direcția A.D.P.P., și Administrației Publice Locale,
Petruțesc Boaru-Lăcrămioara Suzana Mura Oana
Șef Serviciu A.D.P.P,
Minoiu Cristina
Întocmit,
Florea Manuela