ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
Compartimentul unități administrare învățământ
R APORT
privind aprobarea încheierii unui contract de comodat între Colegiul Național ”Decebal” Deva și Academia de Studii Economice din București, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara în vederea desfășurării de activități didactice
Compartimentul administrare unități de învățământ din aparatul de specialitate al primarului analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea aprobării proiectului de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de comodat între Colegiul Național ”Decebal” Deva și Academia de Studii Economice din București, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara în vederea desfășurării de activități didactice, supune atenţiei Consiliului local următoarele:
Academia de Studii Economice din București prin adresa nr.15343/23.10.2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.119783/24.10.2025, solicită sprijinul Primăriei Municipiului Deva în vederea transmiterii cu titlu gratuit, până la data de 31 decembrie 2025, a unui număr de 3 săli de clasă în suprafață de 53 mp fiecare, a unui birou pentru activitatea de secretariat al academiei, în suprafață de 18 mp, precum și a grupurilor sanitare aferente, cu suprafața de 27 mp, situate la parterul și etajul I al Corpului B din municipiul Deva, str. Oituz nr. 8, județul Hunedoara a Colegiului Național „Decebal” Deva, în vederea desfășurării activităților educaționale ale Centrului Teritorial ID-IFR Deva. Solicitarea intervine ca urmare a lucrărilor de renovare și reabilitare care se realizează la imobilul proprietatea Academiei, situat în municipiul Deva, str. Piața Unirii nr. 3, unde, în mod obișnuit, își desfășoară activitatea Centrul Teritorial ID-IFR Deva, aflat în structura Academiei de Studii Economice din București.
De asemenea, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara prin adresa nr.21268/16.09.2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.117494/20.10.2025, solicită sprijinul Primăriei Municipiului Deva în vederea transmiterii cu titlu gratuit, a unui număr de cinci săli de clasă, fiecare cu suprafața de 53 mp, a unui laborator de informatică în suprafață de 64 mp, a unui birou pentru activitatea de secretariat în suprafață de 10 mp, precum și a grupurilor sanitare aferente, în suprafață de 27 mp, situate la parter, etajul 1, 2 și 3 al Corpului B din municipiul Deva, str. Oituz nr. 8, județul Hunedoara a Colegiului Național „Decebal” Deva, în vederea desfășurării activităților educaționale ale universității.
Spațiile sunt situate în imobilul afat în domeniul public al municipiului Deva, înscris în CF nr.65244 nr. cad.65244, în corpul B din str. Oituz nr.8, județul Hunedoara și sunt în administrarea Colegiului Național ”Decebal” Deva.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr.11/2010, ulterior modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr.166/2014, consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat li s-a delegat administrarea terenurilor și clădirilor care fac parte din domeniul public al municipiului Deva, în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Prin Hotărârea Consiliului Local 263/13.09.2024 s-a aprobat suplimentarea valorii de inventar a bunurilor aflate în administrarea Colegiului Național ”Decebal” Deva, cu valoarea investițiilor realizate în cadrul proiectului ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor în care funcționează Colegiul Național ”Decebal”, strada Oituz, nr.8, Deva, județul Hunedoara, precum și darea în administrare a buurilor realizate în cadrul acestuia.
Prin adresa nr.6378/24.10.2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 119952/24.10.2025, Consiliul de administrație al Colegiului Național „Decebal” Deva a comunicat Primăriei Municipiului Deva faptul că, în urma ședinței din data de 24.10.2025, și-a exprimat acordul pentru darea în folosință, cu titlu gratuit și cu obligația de plată a utilităților, a spațiilor situate în corpul B al unității de învățământ, din municipiul Deva, str. Oituz nr. 8, către Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, în vederea desfășurării activităților didactice solicitate de acestea, conform celor menționate în adresele înaintate Primăriei Municipiului Deva.
Pentru a veni în sprijinul Academiei de Studii Economice din București și Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, în vederea desfășurării activităților didactice este necesar acordul Consiliului local al municipiului Deva pentru încheierea unui contract de comodat între Colegiul Național ”Decebal” Deva și Academia de Studii Economice din București, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara.
În conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare, ale art.858-865 și art.868 din Legea nr.287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” și lit.”d”, alin.6 lit.”a”, alin.7 lit.”a”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem spre dezbaterea comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de comodat între Colegiul Național ”Decebal” Deva și Academia de Studii Economice din București, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara în vederea desfășurării de activități didactice.
Director Executiv JAPL, Director Executiv Direcția Economica,
Oana Mura Claudia Stoica
Întocmit,
Renata Stelli
Marcel Morar