România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul programe de dezvoltare

 

 ROMÂNIA                                                                           

JUDEŢUL HUNEDOARA                                                                                        

MUNICIPIUL DEVA

DIRECŢIA TEHNICĂ 

SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE

 

 

 

 

RAPORT 

la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.506/2025 privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes public local pentru realizarea obiectivului de investiție “Regenerarea Urbană a zonei Micro 15” din municipiul Deva

 

 

 

       Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.506/2025 privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes public local pentru realizarea obiectivului de investiție “Regenerarea Urbană a zonei Micro 15” din municipiul Deva, supune atenţiei următoarele aspecte: 

Cartierul Micro 15 reprezintă o zonă urbană cu un grad ridicat de degradare a fondului construit și a spațiilor publice, având o stare precară din punct de vedere al condițiilor de locuire, al calității spațiilor verzi și a zonelor de recreere,  accesibilității și mobilității urbane precum și a  echipării tehnico-edilitare.

Calitatea vieții în mediul urban și sănătatea locuitorilor depind în mod considerabil de infrastructura existentă. În acest context, autoritățile publice locale au responsabilitatea de a-și concentra eforturile asupra modernizării, dezvoltării și revitalizării spațiului urban existent. 

Având în vedere necesitatea îmbunătățirii calității infrastructurii publice urbane și ținând cont de nevoile populației, s-a analizat posibilitatea implementării unui proiect de regenerare urbană a cartierului Micro 15 din municipiul Deva, în conformitate cu politicile de dezvoltare a U.E, respectiv cu strategia integrată de dezvoltare urbană a orașului.  

În ședința Consiliului local al municipiului Deva din data de 18 decembrie 2025 a fost aprobată Hotărârea Consiliului local nr.506/2025 privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes public local pentru realizarea obiectivului de investiție “Regenerarea Urbană a zonei Micro 15” din municipiul Deva.

Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest – Autoritatea de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027 prin solicitarea de clarificări în cadrul etapei de contractare   nr.2026NOF000271/13.01.2026, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.2561/13.01.2026, ne solicită retransmiterea unei hotărâri de consiliu local de rectificare/completare a Hotărârii Consiliului local nr.506/2025, având în vedere următoarele aspecte:

  • La poziția nr.22 se va menționa tipul construcției existente care face obiectul exproprierii conform informațiilor din extrasul de carte funciară nr.75056;
  • La poziția nr.31 se va clarifica suprafața de construcție mp de expropriat, având în vedere faptul că în cartea funciară nr.79337 este trecută o suprafață de 189 mp și sunt înscrise două construcții de câte 21 mp fiecare;
  • La poziția nr.61 se va menționa numărul și valabilitatea contractului de concesiune aferent extrasului CF 75053;  

Raportat la cele mai sus prezentate în temeiul prevederilor art.1 alin.1, art.2 alin.1 lit.”a”, ”k” și ”l” din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, ale art.2 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.255/2010 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.53/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art.44 alin.3 din Constituția României, republicată, ale Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.562 alin.3 și art.863 lit.”b” din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin.1, alin.2 lit.”b”, lit.”c”, lit.”d”, alin.7 lit.“k”. alin.14, art.286, art.287 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Supunem comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local aprobarea proiectului de hotărâre la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.506/2025 privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes public local pentru realizarea obiectivului de investiție “Regenerarea Urbană a zonei Micro 15” din municipiul Deva.

 

                         AVIZAT,                                                                   AVIZAT,

               DIRECȚIA JURIDICĂ A.P                                         DIRECȚIA ADPP

                   Director Executiv                                                          Director Executiv,

                         Oana Mura                                                 Lăcrămioara Suzana Petruțesc Boaru 

                                                                                                 

 

 

 

DIRECȚIA TEHNICĂ                                     SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE 

      Director Executiv                                                                     Șef Serviciu,

       Manuela Stanciu                                                                    Codrin Mariana

          

 

 

    SERVICIUL EVIDENȚĂ PROIECTE,                               MANAGER PROIECT 

       INVESTITORI, RELAȚII EXTERNE                                     Poantă Bianca 

              Șef serviciu/Manager financiar

                           RADU Luminița