România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

 

R E F E R A T   D E    A P R O B A R E  

 privind aprobarea prelungirii duratei unor contracte de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situate în imobilele aflate în administrarea Direcţiei de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva

 

 

Pentru un număr de 3 – trei locuințe tip cameră de cămin, situate în imobilele din municipiul Deva, str. 1 Mai nr.27 şi Aleea Moţilor nr.2, aflate în proprietatea municipiului Deva și în administrarea Direcției de asistență socială Deva, termenul de valabilitate al contractelor de locațiune-închiriere încheiate între Municipiul Deva și locatarii titulari va expira la sfârșitul lunii martie 2026.

Potrivit prevederilor Cap.II – Obiectul locațiunii din contractele de locaţiune-închiriere încheiate cu locatarii titulari ai locuințelor sociale, la expirarea termenului locațiunii, contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părți, prin act adițional semnat de părțile contractante.

Situația locativă a titularilor cărora le expiră durata de valabilitate a contractelor de locațiune-închiriere a fost analizată în şedinţa din data de 12.02.2026 a Comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuinţe destinate închirierii, constituită la nivelul Consiliului local al municipiului Deva, unde s-a constatat că titularii în cauză îndeplinesc condițiile de acces la o locuință prevăzute de lege, își respectă obligațiile contractuale privind plata chiriei și a taxelor comune și nu dețin/nu au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990, cu excepția cotelor-părți dintr-o locuință, dobândite în proprietate, care nu depășesc suprafața utilă de 37 mp – suprafață utilă minimală/persoană, prevăzută de Legea nr.114/1996 privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drept pentru care, conform procesului-verbal nr.3871/2026, Comisia a propus următoarele:

-  prelungirea duratei contractelor de locațiune-închiriere pe o perioadă de 5 – cinci ani de la data expirării, pentru un număr de 2 – două locuințe tip cameră de cămin situate în imobilul din municipiul Deva, str. 1 Mai nr.27, cam.112 și cam.124;

- prelungirea duratei contractului de locațiune-închiriere pe o perioadă de 1 – un an de la data expirării, pentru locuința tip cameră de cămin situată în imobilul din municipiul Deva, Aleea Moților nr.2, cam.38-cam.44 (extindere).

Faţă de cele prezentate mai sus, în temeiul prevederilor:   

Cap.V, Titlul IX – Contractul de locaţiune din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Art.129 alin.2 lit.ʺdʺ și alin.7 lit.ʺqʺ, precum și art.243 alin.1 lit.ʺaʺ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,     

Supun aprobării Consiliului local adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei unor contracte de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință tip cameră de cămin, situate în imobilele aflate în administrarea Direcţiei de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva.

 

 

P R I M A R ,

Lucian Ioan Rus