Art.1. – Aprobă repartizarea spre închiriere a locuinței pentru tineri, destinată închirierii, rămasă vacantă în imobilul ANL2 din municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.B, et.1, ap.26, către solicitantul înscris în lista de repartizare prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Constată încetarea contractului de închiriere nr.15097/31.10.2014, modificat prin actele adiționale subsecvente, încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva și chiriașul titular Szabo Oana-Simona, pentru locuința situată în imobilul ANL2 din municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.B, et.1, ap.26.
Art.3. – Termenul noului contract de închiriere pentru locuința pentru tineri, destinată închirierii, situată în imobilul ANL2 din municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.B, et.1, ap.26, este de 5 – cinci ani, începând cu data de 01.03.2026 până la data de 28.02.2031, urmând ca după expirarea perioadei inițiale contractuale, prelungirea să se facă succesiv, pe perioade de câte 5 ani, în condiţiile prevăzute de lege.
Contractul de închiriere inițial va cuprinde clauze referitoare la:
- revizuirea cuantumului chiriei, în funcție de vârsta solicitantului;
- actualizarea anuală a cuantumului chiriei cu rata inflației;
- aplicarea de penalități de 0,05%/zi din suma datorată, pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență;
- interzicerea cedării dreptului de folosință a locuinței de către titularul contractului de închiriere, sub sancțiunea rezilierii de drept a contractului.
Art.4. – Cuantumul chiriei care se va percepe în cazul locuinței redistribuită, se determină în baza prevederilor legale în vigoare și se actualizează anual cu rata inflației, în termen de 30 de zile de la data publicării ratei inflației comunicată de către Institutul Național de Statistică pentru anul anterior și, dacă este cazul, și în baza coeficientului în funcție de veniturile medii nete pe membru de familie ale titularului contractului de închiriere, realizate în ultimele 12 luni.
Art.5. – Pe perioada în care locuința pentru tineri, destinată închirierii, situată în imobilul ANL2 din municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.B, et.1, ap.26, a rămas vacantă, cheltuielile comune datorate asociației de proprietari, raportate la părțile comune, se suportă de către administratorul imobilului, Direcția de asistență socială Deva, din bugetul de venituri și cheltuieli al Direcției.
Art.6. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcţia de asistenţă socială Deva prin Serviciul fond locativ.
Art.7. – Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului Judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcției de asistență socială Deva;
- Serviciului fond locativ;
- D-lui Mariș Alin-Petru.