Art.1. - Se constituie Consiliul Consultativ Pentru Tineret al municipiului Deva, structură consultativă fără personalitate juridică, organizată la nivelul municipiului Deva.
Art.2. - Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Consultativ Pentru Tineret al municipiului Deva, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului local nr.24/2017 privind înființarea și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret.
Art.4. Prezenta hotărâre se poate ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Compartimentul administrare unități de învățământ şi Compartimentul cabinet primar.
Art.6. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Compartimentului administrare unități de învățământ;
- Compartimentului cabinet primar.