Direcția administrarea domeniului public și privat, prin Serviciul cadastru, fond funciar, din cadrul Primăriei municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus din care reiese necesitatea şi oportunitatea adoptării unei hotărâri privind însușirea Raportului de evaluare întocmit de evaluator autorizat, membru ANEVAR, pentru închirierea imobilului în suprafață utilă de 120,50 mp înscris în CF nr.67986, supunem atenției Consiliului local următoarele:
Între Municipiul Deva și Parohia Reformată Deva a fost încheiat Contractul de închiriere nr.85556/09.11.2020, pentru o durată de 5 ani, acesta fiind prelungit prin actul adițional nr. 1/14.03.2026 până la data de 14.03.2026 având ca și obiect închirierea spațiului în suprafață utilă de 135,71 mp, situat în municipiul Deva, Piața Unirii , nr.16, în scopul amenajării unor birouri unde și-a desfășurat activitatea Serviciul cadastru, fond funciar.
Prin adresa nr.109/2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.126912/10.11.2025, Parohia Reformată Deva, își exprimă acordul pentru încheierea unui nou contract de închiriere a spațiului, situat în Municipiul Deva, Piața Unirii, nr.16, județul Hunedoara și pe care îl deține în proprietate, precum și actualizarea prețului chiriei în considerarea evoluției pieței imobiliare și a inflației.
În prezent Serviciul cadastru, fond funciar își desfășoară activitatea în spațiul proprietate a Municipiului Deva, în aceeași incintă cu Serviciul administrarea domeniului public și privat. Acest spațiu este limitat, insuficient pentru desfășurarea activității în condiții optime, ținând cont de volumul ridicat de activitate, numărul mare de petenți care se adresează zilnic serviciului pentru consultanță și audiențe, precum și necesitatea consultării fecvente a arhivelor. Activitatea este organizată atât la etajul imobilului, cât și la parterul acestuia, afectând condițiile de lucru ale personalului, cât și relația cu publicul, nefiind asigurate condițiile corespunzătoare pentru arhivare, păstrarea planurilor cadastrale, și nici pentru aparatura specifică lucrărilor de cadastru și fond funciar.
De asemenea, documentațiile aferente legilor proprietății – Legea nr.18/1991 și Legea nr.10/2001 necesită condiții de arhivare separată, ceea ce presupune existența unui volum considerabil de dosare, fiind necesare spații distincte și adecvate pentru depozitare.
Spațiul deținut în proprietate de către Parohia Reformată Deva și propus spre închiriere este configurat și dotat astfel încât să răspundă în mod optim cerințelor funcționale ale instituției, fără a necesita investiții suplimentare, îm vederea desfășurării activității Serviciului cadastru, fond funciar, ținând cont de continuitatea activității instituției, existența unui spațiu deja amenajat, precum și de accesibilitatea serviciilor de către cetățeni.
Astfel, în urma întrunirii Comisiei de evaluare a oportunității achiziționării și/sau închirierii de imobile, potrivit Procesului verbal nr.2/2026, înregistrat la Primăria municipiului Deva sub nr.28111/11.03.2026, s-a stabilit demararea procedurii de achiziționare a serviciilor de evaluare autorizate ANEVAR, în vederea stabilirii prețului de închiriere a imobilului.
În acest sens, a fost întocmit raportul de evaluare de către societatea QUANTUM EVALUĂRI S.R.L. DEVA prin expert evaluator Pleșa Marinel, membru ANEVAR , înregistrat la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.32861/20.03.2026, pentru spațiul în suprafață utilă de 120,50 mp din suprafața totală desfășurată a imobilului de 310 mp, situat în municipiul Deva, Piața Unirii nr. 16, județul Hunedoara, înscris în CF nr.67986.
Concluzia evaluatorului autorizat ANEVAR asupra valorii în urma aplicării metodologiei de evaluare, valoare de piață fără TVA este de 41,52 lei/ mp/ lună, respectiv 5003 lei/lună.
Reținând prevederile art.29 alin.1 lit.„a” din Legea nr.98/2016, , privind achizițiile publice, cu modificările și completăriile ulterioare,
În temeiul prevederilor art.87 alin.5, art.129 alin.1, alin.14, art.139 alin.1 și alin.3 lit.”a” coroborat cu art.196 alin.1 lit”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completăriile ulterioare,
Supunem dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare întocmit de evaluator autorizat, membru ANEVAR, pentru închirierea imobilului în suprafață utilă de 120,50 mp, înscris în CF nr.67986.
DIRECTOR EXECUTIV,
Petruțesc Boaru Lăcrămioara Suzana
Director Executiv al Direcției Juridice
și Administrației Publice Locale,
Mura Oana Diana
Control Financiar Preventiv ,
Crăciun Daniela Felicia
Șef Serviciu Cadastru, Fond Funciar Consilier,
Horia Jarnea Cătălin Oprean