În prezent, pentru Direcția de Asistență Socială Deva, forma în vigoare a organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului local nr.8/2024, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public, legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar în raport cu aceasta, să dimensioneze numărul personalului angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor reale ale instituției.
Conform art.129 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local aprobă, la propunerea primarului, organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare al instituției.
Pe parcursul desfășurării activității pot interveni numeroase situații în care să fie necesară modificarea elementelor de mai sus și în acest sens, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă cadrul legal care reglementează modificările în situația posturilor a funcțiilor publice.
Direcția de asistență socială Deva este o instituție publică specializată în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistență socială şi a serviciilor sociale, înființată în subordinea Consiliului local al municipiului Deva, cu scopul de a asigura, la nivelul municipiului Deva, aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială,
Scopul autorității tutelare este de a promova drepturile copilului, de a supraveghea, controla și îndruma activitatea de ocrotire a minorului și/sau a persoanei care nu se poate reprezenta singură, de a responsabiliza familiile în îngrijirea și educarea copiilor precum și de a implementa măsurile de protecție socială prin acordarea de servicii sociale primare famiilor și persoanelor aflate în situații de dificultate,
Pentru îndeplinirea atribuțiilor Compartimentul autoritate tutelară colaborează cu serviciile care oferă asistență socială din cadrul Direcției de asistență socială Deva precum și cu toate celelalte organisme și instituții publice sau private care au competențe și atribuții în ocrotirea minorilor și persoanelor/familiei aflate în dificultate,
Raportat la cele mai sus prezentate și având în vedere Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, se impune reorganizarea Direcției de asistență socială Deva, prin preluarea activității autorității tutelare de la nivelul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, a posturilor și a personalului aferent Compartimentului autoritate tutelară din cadrul aparatului de specialitate al Primarului în structura Direcției de Asistență Socială Deva.
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“a”, alin.3 lit. “c”, art.139 alin.1 coroborat cu art.196 alin.1 lit.”a”, art.243 alin.1 lit.”a”, art.409 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem aprobării Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind reorganizarea Direcției de asistență socială Deva cu modificarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare.
DIRECTOR EXECUTIV,
GENȚIANA-CLAUDIA POENARU
Avizat, Avizat,
Șef Serviciul resurse umane, control Direcția juridică, APL
Brezan Claudiu Oana Mura