Direcția administrarea domeniului public și privat, prin Serviciul administrarea domeniului public şi privat din cadrul Primăriei municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare al domnului Primar Lucian Ioan Rus, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri privind darea în folosință gratuită către Inspectoratul de Jandarmi Județean „ Decebal” Hunedoara a terenului în suprafață de 20 mp, înscris în CF nr.82266, situat în municipiul Deva, str. Dr. Victor Șuiagă, județul Hunedoara, supunem atenţiei următoarele:
Prin cererea nr.3078690/21.10.2025, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.120941/28.10.2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Decebal” Hunedoara solicită darea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 20 mp, în vederea amplasării unui container modular pentru asigurarea pazei și accesului în unitate. Această solicitare este făcută având în vedere derularea la nivelul unității a obiectivului de investiții ”Consolidarea, modernizarea și extinderea construcții cu destinația Pavilion administrativ din administrarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara”.
În vederea îndeplinirii acestei solicitări, prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.117/2026 a fost aprobată dezmembrarea terenului înscris în CF nr.75536 în două loturi. Astfel, s-a înființat Cartea Funciară nr.82266 Deva, teren intravilan cu suprafața de 20 mp, situat în municipiul Deva, str. Dr. Victor Șuiagă, județul Hunedoara.
În urma verificărilor făcute de către Compartiment cadastru, fond funciar, conform adresei nr.26819/09.03.2026, terenul menționat nu face obiectul legilor proprietății - Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005 și nu este înscris în Registrul local al spațiilor verzi al municipiului Deva.
Conform fișei mijlocului fix, terenul menționat este înregistrat în evidenţele financiar – contabile ale Primăriei municipiului Deva cu nr. de inventar 89001205, valoarea de inventar a terenului de 20 mp, situat în municipiul Deva, str. Dr. Victor Șuiagă, județul Hunedoara, înscris în CF nr. 82266 este de 7.180,00 lei.
În considerarea prevederilor art.551 poz.9, art.554, art.861 alin.3, art.866 și ale art.874-875 din Legea nr.287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.108 lit.”d”, art.129 alin.2 lit.“c”, alin.6 lit.”a”, art.139 alin.3 lit.“g”, precum și al art.297 alin.1 lit.”d”, art.349 – art.353 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Faţă de cele de mai sus, supunem dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită către Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Decebal” Hunedoara a terenului în suprafață de 20 mp, înscris în CF nr.82266, situat în municipiul Deva, str. Dr. Victor Șuiagă, județul Hunedoara.
Direcția administrarea domeniului Direcția Juridică
public și privat, și Administrație Publică Locală,
Director Executiv, Director Executiv,
Petruțesc Boaru Lăcrămioara Suzana Bălan Mura Oana
Serviciu administrarea domeniului Control Financiar Preventiv,
public și privat, Crăciun Daniela Felicia
Șef Serviciu
Minoiu Cristina