În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 24.12.2025 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/23.12.2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Potrivit art. XXXI alin. (1) din acest act normativ, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile referitoare la plafoanele privind finanțările rambursabile și tragerile aferente acestora, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, în anul 2026, de la Ministerul Finanțelor, contractarea unor împrumuturi din venituri din privatizare pentru asigurarea sumelor necesare implementării proiectelor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract de finanțare, în limita sumei de 500.000 mii lei, până cel târziu la data de 30 iunie 2026.
Conform art. XXXI alin. (2) din OUG nr. 89/2025, împrumuturile se acordă cu dobândă calculată pe baza ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă diferențiată în funcție de scadență, respectiv 1 punct procentual pentru scadențe de până la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani inclusiv și 2 puncte procentuale pentru scadențe între 5 și 10 ani inclusiv, rata dobânzii astfel rezultată rămânând fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.
Același text normativ prevede că perioada de rambursare poate fi cuprinsă între 1 și 10 ani, cu posibilitatea unei perioade de grație de 12 luni la rambursarea principalului, împrumuturile fiind exceptate de la plafonul prevăzut la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, precum și de la plafoanele de contractare și tragere stabilite anual.
Valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru municipiile reședință de județ este de 30.000 mii lei; Municipiul Deva se încadrează în această categorie, astfel că suma de 26.505.236 lei propusă spre contractare se situează în limita legală prevăzută de ordonanța de urgență.
În aplicarea art. XXXI alin. (13) și (14) din OUG nr. 89/2025, în Monitorul Oficial al României nr. 20 din 14.01.2026 a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr. 30/14.01.2026 pentru aprobarea Normelor metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale conform art. XXXI din OUG nr. 89/2025, documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale.
La data prezentei, Municipiul Deva are în implementare mai multe proiecte finanțate prin Planul național de redresare și reziliență, pentru care există obligația asigurării din bugetul local a cheltuielilor aflate în sarcina beneficiarului, astfel cum acestea sunt evidențiate distinct în contractele de finanțare și în actele adiționale aferente acestora.
Pentru proiectele încadrate în mecanismul de finanțare prevăzut de art. XXXI din OUG nr. 89/2025 au fost întocmite declarația privind valoarea maximă a proiectelor și situația centralizată a sumelor necesare, din care rezultă că valoarea maximă a cheltuielilor aferente proiectelor pentru care poate fi contractat împrumutul este de 39.804.199 lei, iar valoarea cheltuielilor pentru care se solicită efectiv împrumutul este de 26.505.236 lei.
Proiectele vizate privesc în principal renovarea energetică și creșterea eficienței energetice a unor clădiri publice și blocuri de locuințe de pe raza municipiului, respectiv unități de învățământ preuniversitar, clădiri administrative și blocuri de locuințe, conform listei detaliate din anexele documentației de împrumut.
Contractarea împrumutului este justificată de necesitatea asigurării unei surse certe de finanțare pentru aceste cheltuieli, în condițiile în care finalizarea proiectelor în termenele asumate prin contractele de finanțare, majoritatea având ca termen luna iunie 2026, presupune efectuarea la timp a tuturor plăților care cad în sarcina bugetului local.
Neasigurarea resurselor financiare necesare ar putea conduce la întârzieri în implementare, la apariția unor blocaje în derularea lucrărilor, la imposibilitatea decontării în termen a unor cheltuieli și, implicit, la riscul suportării integrale din bugetul local a unor sume suplimentare sau chiar la afectarea obiectivelor asumate prin proiectele finanțate prin PNRR, cu consecințe asupra obligației de rambursare a finanțărilor nerambursabile.
În același timp, utilizarea mecanismului de finanțare din venituri din privatizare reglementat de OUG nr. 89/2025 oferă o soluție de finanțare adaptată specificului proiectelor PNRR, cu termene rapide de accesare, costuri predictibile și condiții de rambursare stabilite unitar prin lege și prin convenția de împrumut încheiată cu Ministerul Finanțelor.
Un element esențial în fundamentarea oportunității contractării noului împrumut îl reprezintă analiza finanțărilor rambursabile aflate în curs de rambursare și a impactului acestora asupra bugetului local al Municipiului Deva. În acest sens, a fost întocmită „Situația privind serviciul datoriei publice locale existente”, pentru perioada 2026–2039, care detaliază, pentru fiecare împrumut, ratele de capital, dobânzile și comisioanele aferente.
Din această situație rezultă că serviciul total al datoriei publice locale existente (rate de capital, dobânzi și comisioane) este de 16.909.942 lei în anul 2026, 9.563.361 lei în anul 2027, 8.009.737 lei în anul 2028, 7.647.638 lei în anul 2029, 7.291.887 lei în anul 2030, 6.936.136 lei în anul 2031, 6.584.475 lei în anul 2032, 6.224.633 lei în anul 2033, 5.868.882 lei în anul 2034, 5.205.529 lei în anul 2035, 3.401.001 lei în anul 2036, 3.193.230 lei în anul 2037, 2.987.293 lei în anul 2038 și 1.183.914 lei în anul 2039.
Pentru anul 2026, structura acestui serviciu al datoriei indică un total al rambursărilor de principal de 12.600.177 lei, dobânzi în sumă de 4.307.085 lei și comisioane în sumă de 2.681 lei, rezultând totalul anual de 16.909.942 lei.
Evoluția prezentată relevă un profil descrescător al serviciului datoriei publice locale existente pe termen mediu și lung, ceea ce constituie un element favorabil în analiza oportunității contractării noului împrumut, întrucât presiunea bugetară generată de finanțările rambursabile aflate în curs se diminuează gradual pe măsura apropierii acestora de scadență.
Această dinamică permite integrarea noului împrumut în strategia de administrare a datoriei publice locale a Municipiului Deva în condiții de sustenabilitate, fără afectarea capacității autorității publice locale de a asigura serviciile publice și celelalte obligații bugetare curente.
În vederea fundamentării opțiunii de contractare a împrumutului din venituri din privatizare, au fost analizate și condițiile de finanțare practicate de instituțiile de credit pentru unități administrativ-teritoriale, așa cum rezultă din documentațiile avizate de Comisia de autorizare a împrumuturilor locale în cursul anului 2025.
Din aceste analize reiese că finanțările rambursabile contractate de alte UAT-uri de la bănci comerciale, pentru valori comparabile sau superioare sumei de 26.505.236 lei, sunt acordate, în general, la dobânzi de tip ROBOR 3M/6M plus marje între aproximativ 0,7 și peste 3,5 puncte procentuale și sunt însoțite de comisioane de acordare (în jur de 0,15% – 1% din valoarea creditului) și de comisioane de rambursare anticipată.
Spre exemplu, Comuna Chiajna a contractat o finanțare rambursabilă în valoare de 25.000.000 lei, cu o maturitate de 10 ani, la o dobândă ROBOR 6M + 0,68 puncte procentuale, de la o bancă comercială, în timp ce alte unități administrativ-teritoriale au contractat împrumuturi de 30–60 milioane lei, pe termene de 10–15 ani, la dobânzi de tip ROBOR 6M + 0,84% puncte procentuale sau chiar mai mari, respectiv ROBOR 3M + 2,90 puncte procentuale pentru împrumuturi de până la 100.000.000 lei.
În cazul Municipiului Deva, împrumutul propus a fi contractat din venituri din privatizare se încadrează în marjele maxime prevăzute de art. XXXI alin. (2) din OUG nr. 89/2025, respectiv ROBOR la 3 luni la care se adaugă cel mult 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani sau 2 puncte procentuale pentru scadențe între 5 și 10 ani, rata dobânzii fiind fixă pe toată durata împrumutului.
Totodată, mecanismul de finanțare din venituri din privatizare nu implică perceperea de comisioane de acordare sau comisioane de rambursare anticipată, împrumuturile putând fi rambursate anticipat, parțial sau integral, potrivit art. XXXI alin. (2) lit. b) din OUG nr. 89/2025, ceea ce conferă o flexibilitate suplimentară în administrarea datoriei publice locale.
Raportat la costurile totale (dobândă și comisioane) și la riscurile de refinanțare, împrumutul din venituri din privatizare, acordat de Ministerul Finanțelor în baza art. XXXI din OUG nr. 89/2025, reprezintă o soluție mai eficientă și mai sigură decât contractarea unui credit de la o instituție de credit pentru aceeași valoare și aceeași maturitate, în condițiile în care Municipiul Deva trebuie să asigure implementarea în termen a proiectelor finanțate prin PNRR.
Procedurile de acordare a împrumuturilor din venituri din privatizare au fost concepute pentru a permite închiderea la timp a proiectelor PNRR, stabilind un termen-limită de depunere a documentațiilor (30 iunie 2026) și o procedură standardizată de analiză și aprobare, în baza unui set fix de documente și a unui model unic de convenție de împrumut.
Față de un credit bancar clasic, care presupune etape succesive de negociere, analiză de bonitate, aprobări interne și eventuale renegocieri ale condițiilor financiare, împrumutul din venituri din privatizare oferă Municipiului Deva o cale mai rapidă și mai sigură de acces la suma integrală necesară finalizării proiectelor PNRR, reducând semnificativ riscul de a rata termenul de închidere și de a greva bugetul local cu obligații mult mai împovărătoare decât serviciul datoriei aferent împrumutului propus.
Ținând seama de diferențele favorabile de cost între împrumutul din venituri din privatizare și creditele bancare contractate de alte unități administrativ-teritoriale, de faptul că împrumutul propus este exceptat de la plafoanele de îndatorare și se încadrează în limitele maxime prevăzute de OUG nr. 89/2025 pentru municipiile reședință de județ, de urgența închiderii proiectelor PNRR până în luna iunie 2026 și de riscurile majore pe care le-ar genera nefinalizarea acestora, se apreciază că opțiunea de contractare a împrumutului din venituri din privatizare, în valoare de 26.505.236 lei, cu o maturitate de 10 ani, din care 12 luni perioadă de graţie, de la Ministerul Finanțelor, este oportună și avantajoasă pentru Municipiul Deva.
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- art. 1 alin. (5), art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
- art. 9 paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. (2), precum și art. 1.166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. b), precum și art. 155 alin. (1) lit. c) și alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 61–66 și art. 76^1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 2 lit. c), k) și p), art. 5 alin. (1) și art. 6, 9 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. XXXI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2025;
- Hotărârea Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. b), coroborate cu cele ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun comisiilor de specialitate și plenului Consiliului Local al Municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 26.505.236 lei, în conformitate cu prevederile art. XXXI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2025.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus