România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul resurse umane, control

  Serviciul resurse umane, control al aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare întocmit de iniţiatorul proiectului, Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, privind modificarea organigramei și a statului de funcții pentru Societatea Salubrizare Deva S.R.L, supunem atenţiei Consiliului local Deva următoarele :

Prin Hotărârea Consiliului local nr. 266/2025 au fost aprobate  organigrama şi statul de funcţii pentru Societatea Salubrizare Deva S.R.L.   

            Conform art.129 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local are atribuţii privind organizarea şi funcţionarea societăţilor şi regiilor autonome de interes local și aprobă, în condiţiile legii, la propunerea Primarului,  înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora.

Articolul 129 - Atribuţiile consiliului local

(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum şi organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes local;

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local: 

c) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora; 

Prin Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, a fost modificat art. 28 alin. 2^1 din Legea nr. 51/2006, privind utilitățile publice republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, în baza mandatului primit, pot încredinţa unui operator de drept privat gestiunea serviciilor de utilităţi publice sau a uneia ori mai multor activităţi din sfera acestor servicii prin atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative ce trebuie îndeplinite atât la data atribuirii contractului de delegare a gestiunii, cât şi pe toată durata acestui contract: lit. b) operatorul regional, respectiv operatorul, după caz, desfăşoară mai mult de 80% din activităţile efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredinţate de către autoritatea/entitatea contractantă care îl controlează, destinate satisfacerii nevoilor de interes public general ale utilizatorilor de pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv a unităţii administrativ-teritoriale care i-a încredinţat gestiunea serviciului”.

           Ținând cont de obiectul de activitate al Societății Salubrizare Deva S.R.L. (codul CAEN ca activitate secundară 8121 - Activități generale de curățenie a clădirilor, 8122 - Alte activități specializate de curățenie și 8123 - Alte activități de curățenie și având în vedere că, potrivit adresei nr.60305/27.05.2026 a Serviciului unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilități publice, se dorește a fi achiziționată, în baza unui contract de prestări servicii, activitatea de curățenie pentru clădirile aflate în subordinea Primăriei Municipiului Deva, clădiri ce au o suprafață desfășurată de 129929 mp.

           În prezent, Societatea Salubrizare Deva S.R.L desfășoară activități operative complexe de salubrizare pe raza municipiului Deva, în principal măturat stradal și măturat mecanizat, organizate în cadrul Serviciului Tehnic.

           Preluarea activității de curățenie (pentru un număr de 24 de obiective/locații cu o suprafață desfășurată de 129929 mp) distinctă față de serviciile curente pe care le prestează în prezent, impune reorganizarea și completarea structurii organizatorice prin înființarea unui compartiment specializat, dedicat exclusiv acestui obiectiv.

           Cele 24 de obiective/locații sunt : Sediu Serviciul Administrare Domeniul Public şi Privat, Sediu Serviciul Cadastru Fond Funciar, Sediu Primăria Deva, Sediu Serviciul  Programe Dezvoltare, Serviciul Public Local De Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva - Sală oficieri casătorii, Serviciul Public Local De Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva – sediu, Direcția Impozite și taxe locale, Direcția Poliția Locală, Piaţa Agroalimentară Deva, Piaţa Cioclovina Deva, Piaţa Kogălniceanu Deva, Aqualand Deva, Ștrand Deva, Sala Sporturilor, Terenuri tenis stadion, Toaletă Piața Unirii, Toaletă Ulpia, Toaletă Parc Municipal, Toaletă Parc Bejan, Toaletă Pădure Bejan, Toaletă Smart cu auto spălare, Toaleta Dog Parc, Toaletă Incinta I a Cetăţii și Toaleta şi staţia de pornire Telecabină

           Prin adresa nr.1003/2026, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.61849/2026, pentru asigurarea unui   serviciu de calitate, Societatea Salubrizare Deva S.R.L. a solicitat modificarea   organigramei și a statului de funcții   prin înființarea unei noi structuri funcționale în cadrul societății, cu un total de 37 posturi.

 Organizarea unui compartiment distinct permite o coordonare unitară a activității, o gestionare eficientă a resurselor umane și materiale, precum și o monitorizare permanentă a calității serviciilor prestate în fiecare dintre cele 24 de locații.

           Având în vedere cele de mai sus s-a propus înființarea în cadrul Serviciului tehnic a unui compartiment denumit în continuare Compartiment curățenie interioară cu un total de 37 posturi după cum urmează :

- 1 post șef formație pentru coordonarea și planificarea activității, cod COR - 132235.

- 15 posturi Îngrijitori clădiri, cod COR 515301.

20 posturi de femeie de serviciu - personalul repartizat direct în teren pentru efectuarea curățeniei interioare zilnice, cod COR 911201.

- 1 post conducător auto pentru asigurarea logisticii și mobilității personalului și materialelor, cod COR 8322011.

          Totodată, în vederea asigurării evidenței corecte, transparente și distincte a operațiunilor economice generate atât de noua cât și de vechea activitate s-a propus înființarea unui post de economist ( cor COR 263102) în cadrul Compartimentului achiziții tarifare.            

            Față de cele mai sus prezentate, în temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“a”, alin.3 lit.“c”, art.139 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supunem spre aprobare Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre în forma prezentată.

     

 

   ȘEF SERVICIU RESURSE UMANE,  CONTROL                         

                                           Brezan Claudiu                                                                              

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV D.J.A.P.L.                                        

                                                                                                     Mura Oana Diana